Connect with us

Eveniment

Hidroelectrica, PPC și Electrica, sancționate de ANPC pentru dezinformarea consumatorilor, clauze vagi și lipsa prețurilui final

Publicat

Hidroelectrica, PPC și Electrica, sancționate de ANPC pentru dezinformarea consumatorilor. Acestor companii li s-a imputat „lipsa prețului final, cu toate taxele incluse, fără a fi menționată valoarea TVA”. 

Șase companii au fost sancționate, scrie HotNews. Printre acestea se află și cei mai mari furnizori de energie pentru clienții casnici: Hidroelectrica, PPC Energie și Electrica Furnizare, scrie publicația, care a solicitat date la ANPC.

Potrivit unui răspuns transmis de instituție la solicitarea HotNews, au fost găsite nereguli la trei dintre cei mai mari furnizori din România: Electrica Furnizare, Hidroelectrica și PPC Energie Muntenia.

Au mai fost găsite abateri și la alți trei furnizori mai mici: Digi România, Grenerg și Renovatio Trading.

Concret, ANPC a descoperit următoarele nereguli la acești furnizori:

  • redactarea neclară și imprecisă a clauzelor contractuale;
  • neprecizarea în ofertă a următoarele informații: perioada de facturare, preţul energiei electrice, condiţiile de reînnoire/prelungire şi de încetare a prestării serviciilor şi a contractului;
  • ofertele afișate în vederea consultării, la avizierul punctelor de lucru a operatorilor economici, privind energia electrică, nu corespund cu cele prezentate pe site-urile oficiale ale acestora;
  • lipsa prețului final, cu toate taxele incluse, fără a fi menționată valoarea TVA;
  • emiterea facturilor de consum și de report cu întârziere;
  • clauze abuzive privind accesul persoanelor neautorizate la dispozitivele amplasate pe domeniul public și nu pe proprietatea personală a consumatorului, situație imposibil de a fi respectată;
    lipsa menționării în contracte a unei variante alternative de soluționare a litigiilor (SAL/SOL).

Hidroelectrica, PPC și Electrica, sancționate de ANPC: Precizările companiilor

ANPC a mai precizat că nu poate detalia ce amendă a primit fiecare companie în parte, argumentând că procesele verbale nu au caracter public.

HotNews a cerut punctul de vedere al companiilor sancționate. Până la publicarea acestui articol, au răspuns Hidroelectrica, Electrica și PPC Energie.

Hidroelectrica precizează că a fost sancționată cu 10.000 de lei pentru situații punctuale.

„În contextul volumului foarte mare de clienți înregistrați în ultimii ani și al procesului de digitalizare în derulare, pot apărea punctual situații care necesită corecții sau ajustări.

În urma verificărilor, Hidroelectrica a fost sancționată cu suma de 10.000 lei pentru situații punctuale efectuate cu întârzieri din partea noastră.

Menționăm că, în aceste cazuri, clienții au primit cele mai bune soluții de remediere, iar compania își reafirmă angajamentul de a furniza servicii corecte și de calitate, în conformitate cu legislația în vigoare”.

Electrica Furnizare susține că „depune permanent eforturi pentru remedierea în cel mai scurt timp a oricărei situații identificate de către aceștia în relația cu furnizorul.

La rândul lor, reprezentanții PPC Energie au precizat că se află pe lista de companii sancționate de ANPC ca urmare a unui avertisment primit de sucursala din Vaslui. Compania a precizat că a remediat aspectele semnalate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    luni, 25.08.2025 at 16:35

    Dar cea mai mare problemă a lor este citirea contoarelor, măcar o dată la trei luni, nu prin estimări grosolane. Am avut pe 23 de zile o medie de 1,5 Kw, iar pe celelalte zile până în 31 mi-au estimat 4,3 Kw pe zi. Și mai și scriu că a fost estimare convenție. Deci, ei nu citesc niciodată contorul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.