Connect with us
Advertisement

Actualitate

În ce monedă să ne păstrăm banii, dacă îi avem? Vezi prognozele analiștilor financiari despre evoluția leului și a euro

Publicat

Criza economică și evoluția monedei naționale în această perioadă i-a făcut pe români să prefere să își păstreze economiile în euro, datorită stabilității și a forței sale oferită de Uniunea Europeană. Cum în 2012, leul a fost singura monedă care s-a depreciat în comparație cu euro, în prezent, acesta a înregistrat creșteri. Rămâne, deci întrebarea, cât de capabilă este moneda unică să își păstreze calitățile „tradiționale” și în 2013?

Analiștii financiari și bancherii prognozează că leul ar putea surprinde plăcut

Preferința românilor pentru valuta europeană este indicată și de statisticile BNR privind clienții neguvernamentali, care arată că valoarea totală a depozitelor în lei a crescut cu 21% în ultimii patru ani, în timp ce, în cazul depozitelor în euro, s-a majorat cu 26%.

Pentru moneda unică se anunţă vremuri tulburi

Cu o apreciere de 2% față de dolar în ultimele două luni, evoluția euro pare nesustenabilă, iar analiștii internaționali atrag atenția asupra efectelor pe care le-ar putea produce „încăpățânarea” Băncii Centrale Europene de a nu relaxa politicile fiscale, asemenea SUA sau Japoniei. Criza din zona euro este departe de deznodământ, iar evoluțiile îngrijorătoare din țări precum Italia, Spania și Grecia înseamnă volatilitate pentru moneda unică.

În schimb, leul a început anul 2013 în forța, în contextul în care, anul trecut, moneda națională a fost singura din UE care s-a depreciat în fața euro. Odată cu stabilizarea scenei politice, leul s-a apreciat în cursul lunii ianuarie până la 4,3351 lei/euro, cel mai bun curs valutar din ultimele 12 luni.

Analistul financiar Dragoș Cabat are o prognoză de 4,5 – 4,6 pentru cursul euro/leu de la finalul anului, deprecierea monedei naționale fiind pusă pe seama vulnerabilității economiei românești: „Leul s-a apreciat în baza anunțului JP Morgan și este posibil ca trendul să se mențină, dacă situația va fi stabilă în UE și în România. Însă dacă nu va fi stabilă, leul ar resimți efectele mai tare decât euro”, apreciază Cabat.

Bancherii au însă altă părere: „Noi vedem un leu mai puternic anul acesta, chiar dacă autoritățile au dat prognoze de depreciere a cursului. Dacă anul trecut am avut un curs mediu de 4,46, anul acesta vedem cursul mediu undeva la 4,42, conform estimărilor noastre. Nu vedem, la nivel de fundamente, motive serioase pentru apreciere a cursului. Pentru finalul anului, avem o prognoza de 4,37 – 4,40 pentru cursul euro/leu”, a declarat pentru Business24, Melania Hăncilă, economist-șef Volksbank. Prognozele ING se situează, de asemenea, în jurul valorii de 4,3 la finalul anului.

În baza acestor estimări, bancherii recomandă economiile în lei, argumentănd și prin randamentele generoase pentru această monedă. Oricât de atractive ar fi însă dobânzile, trebuie luată în calcul și inflația. Ținta BNR este de 2,5%, însă guvernatorul Mugur Isărescu avertizează asupra unei creșteri a ratei inflației de până la 6% în următoarele luni.

În final, soluția vine tot de la bancheri: „Având în vedere că și randamentele oferite de bănci sunt superioare și că leul se va întări față de euro, credem că este mai profitabil să se facă plasamente în lei. Totuși, ar trebui ca 20-30% din portofoliu să fie păstrat în euro, pentru perioadele de volatilitate”, a mai precizat Hăncilă.

Sursa: Business24

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. mada

    miercuri, 20.02.2013 at 03:56

    La o inflatie de peste 6%,dobanda de 5% e frectie plus ca mai pui ca vine statul cu impozit pe dobanda,rezulta ca tinand banii la banca,ai numai de pierdut.Parerea mea ca dolarul e stabilitatea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement