Educație
Încep înscrierile în clasa pregătitoare. Care sunt actele necesare și criteriile pentru înscrierea copiilor
Joi începe înscrierea în clasa pregătitoare. Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la 31 august 2018, inclusiv, sunt obligați să îi înscrie la școală. În cazul celor care fac 6 ani după această dată, pot urma învățământul primar numai după ce un psiholog le evaluează dezvoltarea psihosomatică și spune că pot face față cursurilor școlare. Înscrierea se face la școala pe care părintele vrea ca cel mic să o urmeze.
Calendarul înscrierilor în clasa pregătitoare prevede ca joi, 8 martie, începe prima etapă a înscrierilor în învățământul primar. Înscrierile se pot face de pe 8 până pe 26 martie, de luni până vineri, între orele 8:00 si 18:00, în această etapă. Părinții pot să sune la școală, pentru a fi programați pentru înscriere.
Care sunt actele necesare la înscrierea copilului în clasa pregătitoare 2018:
- Cerere-tip de înscriere (o găsiți la școală, dar și pe edu.ro)
- Copie și original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului
- Copie și original al certificatului de naștere al copilului
- Copie a documentului care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare (acolo unde este cazul)
- Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale și/sau specifice (acolo unde este cazul)
Unde se fac înscrierile în clasa pregătitoare
Înscrierile se fac la școala pe care părintele dorește ca cel mic să o urmeze. Cererile-tip de înscriere pot fi completate și validate direct la școală. Ministerul precizează că cererile-tip de înscriere pot fi completate și online, dar după completarea acestora, părinții trebuie să meargă tot la unitatea de învățământ în care doresc înscrierea copilului pentru validarea cererii.
La ce școala poate fi înscris copilul
Părintele poate să aleagă între
- înscrierea copilului la școala de circumscripție: în această situație, copilul are în mod obligatoriu loc și este automat înscris. Școala de circumscripție este școala cea mai apropiată de locuința copilului, la care locuință este arondată.
- pentru o altă școală, alta decât cea de circumscripție: în această situație, copilul este înscris numai dacă rămân locuri libere după ce s-au înscris întâi copiii care aparțineau prin arondare acestei școli și, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale și, ulterior, a celor specifice de departajare.
Ministerul Educației precizează că părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la școala de circumscripție să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învățământ pentru care părintele a făcut opțiunea, din lipsa de locuri libere.
Cum se înscriu copiii în clasa pregătitoare, în școlile private
Înscrierea copiilor în școlile particulare se face în prima etapă: 8 – 26 martie 2018
Înscrierea se face direct la școala sau pe formularul online, dacă unitatea de învățământ autorizată/acreditată și-a introdus toate datele în aplicația informatică pentru înscrierea în clasa pregătitoare, la fel ca unitățile de învățământ de stat. Dacă nu, înscrierea se face doar la unitatea de învățământ. În cazul înscrierii online, validarea înscrierii se face la sediul unității de învățământ dorite.
Care sunt criteriile de departajare pe care școlile le aplică, dacă numărul copiilor care vor să urmeze cursurile este mai mare decât numărul de locuri
Criteriile generale, pentru înscrierea în clasa pregătitoare:
- existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
- existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația copilului care provine de la o casa de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;
- existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
- existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă.
Criteriile specifice de înscriere în clasa pregătitoare:
- Ele sunt aplicate după criteriile generale și numai dacă acestea nu reușesc să facă departajarea între copii
- Sunt elaborate de către fiecare școală în parte, dar sunt aplicate pe baza unor documente doveditoare, prezentate de către părinti/tutori legali și nu pot fi discriminatorii, respectiv trebuie să țină cont de faptul că toți copiii au drepturi egale, indiferent de condiția socială, financiară, indiferent de naționalitate, rasă, religie, confesiune, sex etc. Fiecare școala afișează aceste criterii specifice
Care este CALENDARUL de înscriere în clasa pregătitoare 2018 – completarea și depunerea cererilor
Completarea și depunerea cererilor de înscriere în clasa pregătitoare are loc în două etape. La etapa a doua participă doar copiii care nu au fost cuprinși într-o școală după prima etapă.
Prima etapă: 8 – 26 martie
- de luni până vineri, între orele 8:00 – 18:00
- părinții pot fi programați pentru înscriere de către unitatea de învățământ.
- 30 martie: afișarea în școli și pe site-urile inspectorarelor școlare a listei copiilor înscrisi după prima etapă
A doua etapă: 12 – 18 aprilie
Dăca, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinși în nicio unitate de învățământ, părinții vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă.
Unitățile de învățământ sunt obligate să afișeze situația copiilor înscriși și a locurilor rămase disponibile, după fiecare etapă de înscriere.
23 aprilie: afișarea în unitatile de învățământ și pe site-urile inspectorarelor școlare a listei copiilor înscriși după a doua etapă
De unde pot afla părinții mai multe informații:
Alba – Inspectoratul școlar județean Alba – Înscrierea în învățământul primar 2018 – TelVerde Alba 0 800 816 258
Direct de la școli, cu ocazia Zilelor porților deschise. Fiecare unitate de învățământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligația să organizeze acest eveniment public în intervalul 1 – 12 martie. Părinții și copiii vor putea vizita spațiile și vor putea discuta cu cadrele didactice.
De la unitățile de învățământ preșcolar, în cadrul întâlnirilor pentru informarea și consilierea părinților copiilor din grădiniță care vor fi cuprinși, în anul școlar 2018 – 2019, în învățământul primar.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News