Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Încep lucrările de restaurare a Palatului Principilor din Alba Iulia. Contractul, câştigat de o firmă din Satu Mare

Palatul Principilor

Publicat

O firmă din Satu Mare va executa lucrările în valoare de 16,2 milioane lei fără TVA pentru restaurarea Palatului Principilor din Alba Iulia – Corpul E. Primăria a anunţat că va preda luni amplasamentul şi că lucrările vor dura 21 de luni, deci ar trebui să fie gata în vara anului 2020. În Corpul Principal E va fi amenajat Muzeul Principatului Transilvaniei, scopul fiind creşterea numărului de turişti. Procedura de atribuire a contractului pentru acest obiectiv nu a fost ocolită de întârzieri din cauza contestaţiilor.

Primăria Municipiului Alba Iulia face cunoscută încheierea procedurilor de atribuire a contractului pentru lucrările de restaurare și valorificare a corpului principal al Palatului Principilor, prin proiectul „Conservarea, restaurarea și valorificarea durabilă a Ansamblului Palatului Principilor din Alba Iulia – Centru Expozițional Corp Principal E“, transmit reprezentanţii administraţiei locale, într-un comunicat.

Ofertantul ales câştigător, în urma licitaţiei, este EURAS SRL Satu Mare, iar valoarea contractului este de 16.211.034, 33 lei fără TVA. Predarea amplasamentului către constructor va avea loc luni, 19 noiembrie. Euras este o firmă specializată în restaurarea monumentelor istorice, înfiinţată în 1994. În această perioadă, a restaurat, modernizat sau construit mai multe biserici, mănăstiri şi alte clădiri istorice din Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Hunedoara, Bihor, Sibiu, Braşov, Covasna, Argeş, Timiş, Cluj, Neamţ, Suceava, Mureş, Bistriţa-Năsăud. La Bucureşti, a restaurat sediul Institutului Cultural Român, iar în judeţul Alba – Biserica Evanghelică Luterană din Sebeş, cea din Gârbova, Biserica din lemn din Turdaş, Cetatea Aiudului, Biserica Episcopală Geoagiu de Sus.

Ceilalţi ofertanţi în licitaţia pentru lucrările la Palatul Principilor din Alba Iulia au fost Asocierea Tobimar SRL Alba Iulia – Palex Construcţii şi Instalaţii SRL Bucureşti; Asocierea Urban Construct Transilvania SRL Alba Iulia – Art Instal SRL Alba Iulia – Restaco SRL, Asocierea Operes SRL (Italia) – Atramentum S.a.s. di De Santis Carmine & C (Italia), Asocierea Alfa Construct SRL Tg. Mureş – Instalatorul SA Alba Iulia.

Vezi şi Cinci oferte pentru lucrările de restaurare a corpului principal al Palatului Principilor din Alba Iulia

Potrivit Primăriei, procedura de licitaţie a fost una de durată, din cauza contestaţiilor. După prima etapă de depunere, Municipiul Alba Iulia a declarat toate cele trei oferte depuse la prima licitație ca neconforme, atât cu cerințele din caietul de sarcini cât și cu nevoia de experiență pe care trebuie să o probeze pentru a executa o lucrare într-un sit de patrimoniu de categoria A de importanță. Procedura a fost reluată imediat ce municipalitatea a primit decizia finală favorabilă din partea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Şi cea de-a doua etapă de depunere a ofertelor a fost marcată de contestaţii. Procedura s-a încheiat în 7 noiembrie, când administrația locală a trimis la semnat contractul de lucrări.

Citeşte şi Primăria Alba Iulia reia licitaţia pentru lucrările la Palatul Principilor. Ofertele depuse până acum, neconforme

Proiectul va presupune lucrări de consolidare, conservare, restaurare – inclusiv picturi murale decorative, dotări interioare și expoziționale, durata lucrărilor fiind de 21 de luni.

Obiectivele majore ale proiectului vizează conservarea, restaurarea și valorificarea durabilă a Ansamblului Palatului Principilor din Alba Iulia — Centru Expozițional Corp Principal „E”, în suprafață de 3.113,64 metri pătrați, prin lucrări de consolidare, conservare, restaurare  dotări interioare și amenajări expoziționale, în vederea valorificării durabile în acord cu statutul său istoric cu valențe naționale și europene.

Restaurarea Palatului Principilor ar urma să genereze creșterea numărului de turiști

Funcțiunile propuse prin proiectul amintit sunt culturale și sunt considerate de specialiști potrivite atât pentru clădire ca monument istoric, cât și pentru a atrage un număr cât mai mare de turiști.

În primul rând, se dorește amenajarea unui Muzeu al Principatului Transilvaniei. Se vor avea în vedere atât  etapele de construcție a clădirii, cât și picturile valoroase din epoci diferite care pot fi conservate in situ. Potrivit istoricilor implicați în cercetarea Palatului, Muzeul ar aduce în atenția publicului larg cel puțin 200 de ani de istorie a TransilvanieiPe termen lung, proiectul va aduce un plus de valoare pe toate planurile, de la serviciile culturale, comerciale, de turism, alimentaţie publică, în plan local, și ulterior la dezvoltarea economică şi culturală pe plan judeţean, regional şi naţional. Se vor crea produse culturale noi, prin diversificarea ofertelor de turism, alimentaţie şi cazare publică, prin faptul că va deveni un pol catalizator, de convergenţă şi atracţie pentru turişti.

Prin proiect sunt gândite și pârghii prin care se urmărește creșterea constantă a numărul de vizitatori, după finalizarea lucrărilor de restaurare a corpului principal al Palatului Principilor: de la circa 2.000 acum, la 26.000 după primul an de implementare a proiectului și la peste 60.000, după încă cinci ani.

Palatul Principilor, monument unic în Transilvania

Palatul Principilor, ridicat în secolul al XV-lea, este considerat de către specialiști cea mai importantă clădire administrativă din Transilvania și îmbină mai multe stiluri arhitectonice: gotic, renascentist și baroc. Edificiul emblematic din Cetatea Alba Carolina şi-a trăit gloria în vremea Principatului Transilvaniei, când timp de peste 150 de ani (1541-1699), soarta regiunii a fost dirijată de la Alba Iulia. Se înţelege de la sine că reşedinţa principilor a constituit pe parcursul epocii centrul şi cea mai importantă scenă a vieţii politice din Transilvania.

Citeşte şu FOTO: Palatul Principilor din Alba Iulia, cel mai important ansamblu – monument al Transilvaniei

Palatul din zilele noastre, aflat în stare de conservare, are șapte corpuri și reprezintă aproximativ 2/3 din ceea ce a fost în epoca premodernă reşedinţa  principilor Transilvaniei. Chiar şi astfel segmentat, Alba Iulia are în acest ansamblu un monument unic în Transilvania.

Proiectul „Conservarea, restaurarea și valorificarea durabilă a Ansamblului Palatului Principilor din Alba Iulia – Centru Expozițional Corp Principal E“, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, este implementat de către Municipiul Alba Iulia și are o valoare totală de peste 21,7 milioane de lei, din care 20,6 milioane de lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului, reprezintă finanțare nerambursabilă. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.

Parteneri în proiect sunt Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Durata de implementare a proiectului este de 67 de luni, până la sfârșitul lunii aprilie 2020.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate