Actualitate
Instituțiile de stat ar putea acorda mai ușor contracte fără licitație propriilor firme și regii care lucrează și pentru alți clienți. Proiect de lege
Propunerea legislativă pentru modificarea art.31 alin.(1) lit.b) din Legea privind achiziţiile publice nr.98/2016 a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 11 octombrie.
Potrivit inițiatorilor, propunerea are drept scop „rentabilizarea activității regiilor autonome/societăților comerciale care administrează și execută, în condițiile legii, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, întreținerea și exploatarea drumurilor județene, indiferent de sursa de finanțare în scopul desfășurării traficului rutier, în condiții de siguranță a circulației”.
„Potrivit dispozițiilor art. 31 alin (1), lit. b) din Legea nr. 98/2016, procentul de 80% din activitățile persoanei juridice cotrolate care sunt efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor care îi sunt încredințate de către autoritatea contractantă care o controlează, este prea mare în raport cu posibilitățile financiare ale autorității contractante”, se precizează în expunerea de motive.
De asemenea, pentru rentabilizarea regiilor autonome/societăților comerciale de interes județean este necesar ca acestea să contracteze și alte lucrări decât cele care fac obiectul excepției prevăzute la art. 31 din Legea 98/2016.
Parlamentarii PSD vor să reducă amplu pragul prevăzut de lege, de la 80% la doar 30%. Asta pentru că, în măsura în care firmele și regiile controlate de instituții de stat se dezvoltă și își extind activitatea prin contracte semnate și cu alți clienți decât respectivele instituții și companiile din subordinea acestora, ponderea în cifra de afaceri a sarcinilor încredințate de instituțiile de stat-mamă scade sub pragul de 80% prevăzut de lege și, în consecință, nu mai este posibilă atribuirea directă de contracte, fără licitație.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News