Eveniment
Insule de vânzare în Grecia. Care sunt prețurile și condițiile pentru potențialii cumpărători
Mai multe insule grecești sunt disponibile spre vânzare la prețuri pornind de la 2 milioane de euro.
La aceste prețuri vorbim despre insule fără investiții dar cu potențial. Cele mai ieftine sunt în general neamenajate, dar există și excepții.
Citește și Clujul imobiliar lovește din nou. După garsoniera de 11 mp, o nouă ofertă năucitoare. 13 mp, cu duș și WC la vedere: 27000 euro
Insulele grecești sunt considerate a fi relativ accesibile printre cei bogaţi sau printre celebrități.
Unele insule private din Grecia sunt disponibile la liber, potrivit greekcitytimes.com.
Procesul de achiziționare a unei insule în Grecia este relativ simplu. Indiferent de naționalitate, oricine poate fi proprietar.
Singurele excepții apar la achiziționarea unei insule în apropierea unei frontiere naționale sau a unui teren militar.
Cetățenilor non-europeni nu li se va acorda permisiunea de a cumpăra în apropierea frontierelor naționale.
Cum poți cumpăra o insulă în Grecia
Pentru ca oricine să cumpere proprietăți în Grecia, trebuie să se obțină un număr fiscal sau AFM. AFM-urile sunt ușor de achiziționat și pot fi emise la orice birou fiscal cu pașaport valabil, potrivit DC News.
În plus, fondurile pentru toate proprietăţile achiziţionate în Grecia trebuie să fie contabilizate cu un “bilet roz” care arată de unde provin.
În cazul în care nu se ştie de unde provin banii sau dacă nu există un bilet roz, Guvernul îşi va asuma banii drept venit şi îi va impozita în consecinţă.
Cumpărătorii străini trebuie să-şi caute un avocat local, care să aibă cunoştinţe solide despre dreptul funciar şi imobiliar.
În plus, în contextul în care documentele implicate în achiziţionarea unei insule private sunt în limba greacă, este necesar să existe expertiza cuiva care poate traduce şi descifra totul.
Lista insulelor scoase la vânzare
Sunt foarte multe insule de vânzare în Grecia. O listă a lor, cu toate detaliile legate de suprafață, utilități și preț, poate fi vizualizată AICI.
Insula privată Rinia este situată la vest de Skyros, în Marea Egee, la 3 mile marine de portul său. Insula este acoperită în principal cu cedri de înălțime moderată.
Principalele părți ale teritoriului său sunt straturi de argilă stâncoasă. Apele sale sunt albastre, cristaline și curate.
Insula Skyros este ușor accesibilă prin Aeroportul Internațional Eleftherios Venizelos din Atena prin zboruri interne și internaționale, precum și cu hidroavionul și elicopterul.
Zborurile sunt disponibile pe tot parcursul anului. Accesul la malul mării este la 1,5 ore de pe coasta Eubei cu barca.
Frumoasa insulă St. Athanasios se află în Golful Corint, la 2,4 kilometri de oraşul Itea şi la mică distanţă de Delphi, staţiunea de schi Parnassos şi portul istoric Galaxidi.
În prezent este listată pentru 2.220.000 de euro.
O altă insulă, Trinity, aflată în apropiere de Atena, i-a avut ca oaspeţi pe Winston Churchill şi The Beatles. Este localizată în sudul Golfului Evia și poate fi accesată cu ușurință în 1,5 ore de la Atena cu mașina și în doar 10 minute de la Atena cu elicopterul.
Insula este în cea mai mare parte plată, cu vegetaţie ornamentală din abundenţă, incluzând aproximativ 350 de măslini, fistic, păduri de pin şi chiparos şi o varietate de pomi fructiferi (rodie, cais, piersic, migdal, smochin). Preţul este la cerere.
Insula Nissos Makri se află în sudul Echinades, în grupul insulelor Ionice. Este situată pe partea extremă sud-estică a Golfului Makri.
Insula Kato Antikeri se află în nord-vestul Cicladelor din Marea Egee, având 272 acri, şi este potrivită pentru investiţii.
În prezent, insula are două porturi, două case mai vechi – una pe plajă și una pe un teren mai înalt – precum și o biserică pitorească.
Insula oferă, de asemenea, două puțuri, electricitate, un sistem de energie solară și linii telefonice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Ionel
marți, 06.07.2021 at 05:02
Singura problemă este că în 2-3 decenii o să fie sub apă.