Connect with us

Actualitate

Judeţul Alba rămâne pe primul loc, cu cea mai mare rată a şomajului din Regiunea Centru. La sfârşitul lunii martie, câştigul salarial a crescut cu 124 lei

Publicat

La sfârşitul lunii martie, rata şomajului în judeţul Alba era de 9,1%, clasându-se pe un nefericit loc întâi comparativ cu celelate judeţe din Regiunea Centru. Numărul total al şomerilor din această regiune se ridică, în aceeaşi perioadă, la 67.527 persoane, reprezentând 13,72% din numărul total al celor înregistraţi la nivel naţional.

Ponderea persoanelor de sex masculin a fost de 58,21% (39303 persoane), iar a persoanelor de sex feminin de 41,79% (28224 persoane). Numărul şomerilor a scăzut faţă de luna anterioară cu -4,86% (3455 persoane), iar faţă de luna martie 2012 a crescut cu 4,21% (2728 persoane).

La nivelul regiunii cei mai mulţi şomeri se găsesc în judeţul Alba (15.614 persoane), reprezentând 23,13% din totalul şomerilor din Regiunea Centru, urmat de judeţul Mureş (14532 persoane – 21,52%) şi Braşov (12223 persoane – 18,10%), iar cei mai puţini în judeţele Covasna (6835 persoane) şi Sibiu (8767 persoane). Faţă de luna trecută, numărul şomerilor a scăzut în toate judeţele regiunii, cel mai mult în judeţele Harghita -6,74% (691 persoane), Alba -6,18% (1.028 persoane) şi Mureş -6,17% (955 persoane).

Rata şomajului calculată ca raport între numărul şomerilor şi populaţia activă civilă (la 1 ianuarie 2012), a fost în luna martie de 6,3%, cu 0,7 puncte procentuale mai ridicată decât cea a întregii ţări (5,6%). Cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în judeţele Alba 9,1% (9,8% în rândul bărbaţilor) şi Covasna 7,6% (9,0% în rândul bărbaţilor), iar cea mai mică în judeţele Sibiu 4,8% şi Braşov 5,1%.

Citiţi aici despre mai multe statistici ale şomerilor din judeţul Alba, la sfârşitul lunii martie.

În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu brut (calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune), a fost de 1.981 lei, cu 5,34% mai mare decât cel din luna februarie 2013 (+101 lei) şi reprezentând 88,80% din  câştigul înregistrat la nivel naţional (2231 lei). Cel mai mare câştig mediu brut a fost înregistrat în judeţul Sibiu (2318 lei), iar cel mai mic în Harghita (1515 lei). Câştigul salarial mediu brut a crescut în toate cele şase judeţe ale regiunii, cel mai mult în judeţele Mureş 9,32% (170 lei) şi Alba 7,29% (124 lei), iar cel mai puţin în judeţul Covasna 1,52% (25 lei).

Câştigul salarial mediu nominal net (calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune) a fost de 1.436 lei, cu 5,34% mai mare ca în luna anterioară (+73 lei), reprezentând 88,81% din câştigul obţinut la nivelul întregii ţări (1.617 lei). Valoarea cea mai mare a câştigului salarial mediu net a fost în judeţul Sibiu (1669 lei – singurul judeţ din regiune care depăşeşte câştigul salarial net pe economie), iar cea mai mică în Harghita (1104 lei – 68,28% din valoarea salariului naţional).

Indicele câştigului salarial real pentru luna martie 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 105,30%.

Faţă de luna martie 2012, câştigul mediu salarial brut a crescut cu 3,99%, iar câştigul salarial mediu nominal net cu 3,84%.

 

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement