Connect with us
Advertisement

Economie

LISTA: Cât se plătește pentru reconstituirea vechimii în muncă pentru pensie, dacă datele nu sunt în arhiva electronică

Publicat

Persoanele care vor să obțină documente necesare pentru pensionare sunt nevoite să plătească sume nejustificat de mari pentru obținerea acestor acte. Documentele din arhivă prin care se poate dovedi vechimea în muncă pot fi eliberate numai de firme autorizate. Condiționarea aceasta a fost criticată inclusiv la Curtea Constituțională.

Potrivit avocatnet.ro la Parlament a fost depusă o propunere legislativă prin care se dorește limitarea acestor tarife și care ar putea fi adoptată chiar toamna asta. Priectul de lege a primit raport favorabil la finalul lunii trecute, înainte ca parlamentarii să intre în vacanță.

În realitate, dacă prevederile legii ar fi fost respectate la timpul potrivit, cei care se plâng de tarifele mari nu ar fi trebuit nici să stea să caute arhivatorii, nici să achite contravaloarea serviciilor cerute de ei pentru a-și obține dreptul la pensie așa cum li se cuvine.

Cum se face dovada vechimii în muncă și a stagiului de cotizare pentru pensie

Dovada vechimii în muncă, potrivit art. 159 alin (1) din Legea 263/2010, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, inclusiv pentru vechimea în muncă acordată pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv pentru perioadele realizate în condiții speciale și condiții deosebite de muncă.

Pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și momentul intrării în vigoare a Legii 263/2010, conform art. 159 alin (2), dovada stagiului de cotizare, realizat în sistemul public de pensii, se face cu adeverința eliberată de casele teritoriale de pensii pe baza declarațiilor privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, a declarației individuale de asigurare, a declarației nominale de asigurare sau a contractului de asigurare socială, după caz.

Alin (11) al art. 159 din Legea 263/2010 prevede și situațiile excepționale, determinate de distrugerea, degradarea sau pierderea carnetului de muncă, declarate în condițiile legii, când angajatorii au încetat activitatea și/sau dacă arhiva acestora nu mai poate fi identificată, caz în care perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 poate fi valorificată pe baza informațiilor, respectiv datelor preluate din carnetele de muncă, existente în arhiva electronică, dacă informațiile introduse în baza de date, în cadrul activității de preluare din carnetele de muncă, sunt identice cu cele din carnetele de muncă scanate. Arhiva electronică cuprinde atât datele preluate din carnetele de muncă, cât și carnetele de muncă scanate.

Această situație se referă la situațiile intervenite ulterior creării arhivei electronice.

Practic, potrivit dispozițiilor HG 1768/2005, casele teritoriale de pensii au intrat în posesia carnetelor de muncă și a altor documente complementare necesare dovedirii stagiului de cotizare și au preluat aceste date.

Experții de la avocatnet.ro precizează că dacă dispozițiile legale ar fi fost respectate întocmai, în sensul că instituțiile s-ar fi asigurat că toți cei care aveau obligația de a preda aceste documente și-au îndeplinit obligația, iar în caz contrar s-ar fi intervenit, inclusiv prin aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 11 alin (1) din HG 1768/2005, salariații sau foștii salariați nu s-ar fi aflat în situația în care sunt obligați să identifice deținătorii arhivei și să achite contravaloarea acestor servicii.

În același timp, Legea 263/2010 prevede: „Cererile în legătură cu eliberarea actelor prevăzute de lege, prin care se face dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a stagiului de cotizare, necesare stabilirii drepturilor de pensie, sunt scutite de orice fel de taxe și comisioane”, iar art. 29 alin (3) din Legea 16/1996, cel care condiționează eliberarea documentelor din arhivă de plata unor tarife în cazul operatorilor economici autorizați, a fost atacat la Curtea Constituțională, excepția fiind respinsă prin Decizia 24/2018.

Limitele maxime la tarifele pentru eliberarea actelor pentru pensionare

Potrivit Avizului din 2014 emis de Arhivele Naționale, acesta fiind ultimul identificat la data redactării articolului, limitele maxime ale tarifelor sunt:

Eliberare document original, proprietatea solicitantului, existent în arhivă (cărți de muncă, acte de stare civilă, certificate, diplome, acte de școlarizare, etc.) – 30 de lei

Eliberare certificate sporuri:

  • pentru solicitări ce privesc cercetarea pe o perioadă de 1-5 ani – 125 de lei
  • pentru solicitări ce privesc cercetarea pe o perioadă de 6-10 ani – 175 de lei
  • pentru solicitări ce privesc cercetarea pe o perioadă de peste 10 ani – 225 de lei

Eliberare certificate grupă de muncă: 

  • pentru solicitări ce privesc cercetarea pe o perioadă de 1-5 ani – 80 lei
  • pentru solicitări ce privesc cercetarea pe o perioadă de 6-10 ani – 120 lei
  • pentru solicitări ce privesc cercetarea pe o perioadă de peste 10 ani – 160 de lei

Eliberare certificate venituri (reconstituire carte muncă): 

  • pentru solicitări ce privesc cercetarea pe o perioadă de 1-5 ani – 140 lei
  • pentru solicitări ce privesc cercetarea pe o perioadă de 6-10 ani – 230 lei
  • pentru solicitări ce privesc cercetarea pe o perioadă de peste 10 ani – 300 lei

Activitatea de cercetare pentru eliberarea de copii și extrase de pe documentele deținute, altele decât certificate – 8 lei/pagină

Activitatea de eliberare copii, extrase de pe documente (xerografiere sau imprimare), altele decât certificatele – 2 lei/pagină

Suplimentar, potrivit informațiilor prezentate pe paginile web ale operatorilor economici autorizați prestatori de servicii arhivistice, pot fi solicitate și alte tarife pentru transmiterea prin poștă/curier a documentelor sau chiar taxe de urgență.

Cum se poate cumpăra vechimea în muncă

Procedura prin care se pot cumpăra anii de pensie s-a simplificat. Persoanelor care nu au suficientă vechime pot să încheie cu casele de pensii un contract de asigurare socială de până la 6 ani consecutivi.

Românii care nu se pot bucura de pensie, deoarece au goluri pe cartea de muncă își pot cumpăra 6 ani vechime.

Citește și PENSII 2022: Cauzele și situațiile în care se suspendă plata pensiei. La ce aspecte trebuie să fiți atenți

Termenul în care se poate cumpăra vechimea în muncă a fost prelungit de autorități, astfel încât cei care mai au nevoie de câțiva ani vechime în muncă pentru a ieși la pensie să poată plăti pentru aceștia.

Cât costă 6 ani de vechime în muncă

Pentru acești 6 ani se vor achita aproape 46.000 de lei. Autoritățile nu au impus însă un plafon maxim, așa ca sunt și persoane care s-au angajat să vireze sume mai mari, în speranța că vor avea o pensie buna.

Persoanele care vor să acopere perioadele în care nu au cotizat la sistemul de pensii de stat pot face acest lucru până la finalul lunii august 2023.

Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Doina Pârcălabu, a explicat la Antena 3 situațiile în care poate fi cumpărată vechimea în muncă: ”Nu avem o bază limitată în ceea ce privește suma pentru care să se calculeze și să se plătească contribuțiile.

Dacă discutăm de această posibilitate de încheiere a unui contract de asigurare care poate fi suplimentar față de veniturile salariale care sunt obligatorii în ceea ce privește includerea acestora în baza de calcul a contribuțiilor, atunci discutăm într-adevăr în funcție de potențialul pe care îl are fiecare persoană.

Din păcate însă se recurge la această situație mai ales în cazurile persoanelor care nu au stagiul minim de cotizare și doresc să își completeze acel număr de 15 ani cât este reglementat în prezent de lege pentru a obține o pensie.

Persoanele pot cumpăra vechime în muncă pentru a-și mări baza de calcul pentru pensie

Puține sunt cazurile în care persoanele își încheie un contract de asigurare suplimentar pentru a-și mări baza de calcul și în mod direct pentru a-și suplimenta punctajul obținut.

Ați văzut că sumele care sunt calculate pentru un număr de șase ani, sunt calculate pentru salariul minim pe economie. Pentru că dacă discutăm de un minim obligatoriu este acest salariu minim pe economie pentru care să se calculeze contribuțiile.

Ați văzut că suma este una consistentă. De aceea nu foarte multe persoane își pot permite să achite aceste sume mai ales în situația celor care, așa cum spuneam, sunt în așteptarea pensiei și vor să atingă acest obiectiv.

Vezi AICI: CALCULATOR PENSII online: La ce vârstă poți ieși la pensie, în funcție de anul nașterii și stagiul de cotizare

Mai sunt și situații în care unele persoane fie și-au pierdut locul de munca, fie din anumite motive au încetat calitatea de asigurat și atunci vin să își realizeze stagiul complet de cotizare utilizând această formulă de asigurare individuală.

Legislația privind contractul individual de asigurare a fost modificată de-a lungul timpului în sensul că fie perioada pentru care se putea plăti această contribuție era cea din ultimii cinci ani, iată că acum discutăm de șase ani dar în această situație trebuie precizat că nu se poate încheia contract individual de asigurare în vederea obținerii pensiei anticipate sau a pensiei de invaliditate”, a explicat secretarul de stat, Doina Pârcălabu, la Antena 3.

Vechime în muncă: Contractul cu Casa de Pensii și documentele necesare

Contractul de asigurare socială  se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei interesate ori, după caz, a mandatarului.

Document MODEL Contract asigurare sociala pensii Anexa 1 si 2

Documentele necesare pentru încheierea contractului de asigurare sunt, după caz:

  • actul de identitate al persoanei care urmează să beneficieze de asigurare, respectiv al mandatarului, în original și copie;
  • declaraţia pe propria-răspundere ; Documentul AICI: Declarație PENSIE Anexa 3
  • procura specială autentificată în condițiile legii şi care trebuie să conţină, în mod expres, datele de identificare ale mandantului şi ale mandatarului, respectiv cel puţin: numele, prenumele, data naşterii, adresa şi CNP.

Obiectul procurii îl constituie împuternicirea mandatarului de a încheia contractul de asigurare socială prevăzut de OUG nr. 163/2020, în numele persoanei care va beneficia de asigurare şi de a achita contribuţia de asigurări sociale, datorată de persoana asigurată.

Venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială, este ales de persoana care încheie contractul.

Acesta nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

În situația în care, pe perioada aplicării OUG 163/2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată sau cota contribuției de asigurări sociale se modifică, contractele de asigurare aflate în derulare nu vor fi afectate.

Cele două variabile noi vor fi utilizate doar în cazul contractelor de asigurare socială încheiate începând cu data intrării în vigoare a actului normativ care modifică aceste variabile.

Cum se face plata contribuției pentru cumpărare vechime

Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi data de 31.08.2023.

Plata contribuției se poate face prin orice mijloace de plată prevăzute de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii, în contul deschis la Trezoreria Statului pe seama casei teritoriale de pensii.

Contractul de asigurare socială încheiat în condiţiile OUG nr. 163/2020 îşi încetează aplicabilitatea la data la care contribuţia de asigurări sociale contractată este achitată în întregime.

Vechime în muncă pentru pensie: Cine poate plăti retroactiv contribuția la pensii?

Potrivit OUG 163/2020, până la data de 1 septembrie 2023, „persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare.

În perioada respectivă persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale” scrie avocatnet.ro.

Vechime în muncă pentru pensie: Cum se poate plăti retroactiv contribuția la pensii? 

Potrivi OUG 163/2020, persoanele interesate sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acestora pot încheia un contract de asigurare socială cu casa teritorială de pensii competentă, în funcție de reședință.

La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul completează o declarație din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contractul de asigurare socială pentru care se solicită asigurarea, îndeplinește următoarele condiții cumulative:

  • a) nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia;
  • b) nu a avut obligația asigurării în sistemul public de pensii;
  • c) la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar.
Vechime în muncă pentru pensie: Până când se poate plăti în condițiile stabilite de OUG 163/2020?

Plata contribuției de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, până la data de 31 august 2023.

De la 1 septembrie 2023 ar trebui să intre în vigoare Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii.

Potrivit documentului, în sistemul public de pensii se va putea încheia contract de asigurare socială şi pentru perioade de timp de maximum 5 ani anteriori lunii încheierii contractului, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii.

Cum se calculează sumele care trebuie plătite efectiv pentru vechimea în muncă?

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

Contribuția de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuției de asigurări sociale, prevăzută la art. 138 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

Mai exact, cota datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale este de 25 %. Cota CAS se plătește aplicată la salariul minim brut în vigoare la data semnării contractului de asigurare socială cu casa.

În prezent, salariul minim brut este de 2.550 de lei, astfel că persoanele interesate vor plăti 638 de lei pentru fiecare lună din acest an.

Vechime în muncă pentru pensie: Cum poate fi plătită suma calculată la semnarea contractului?

Potrivit OUG 163/2020, plata contribuției se poate efectua integral, într-o singură tranșă – până la data de 31 august 2023 sau în tranșe lunare – până la data de 31 august 2023.

Plata contribuției de asigurări sociale se efectuează prin orice mijloc de plată prevăzut de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate sau mandatarului desemnat de aceasta prin procură specială.

Vechime în muncă pentru pensie: Ce se întâmplă cu contractele de asigurare dacă salariul minim sau cota CAS se modifică?

Sumele de plată se calculează în raport cu salariul minim brut și cota de contribuție de asigurări sociale din momentul semnării contractului.

Modificarea acestora nu va afecta plățile aflate în desfășurare.

Vechime în muncă pentru pensie: Ce se întâmplă dacă nu sunt achitate integral sumele prevăzute în contractul de asigurare?

Potrivit ordonanței citate, contractul de asigurare socială încheiat își încetează aplicabilitatea la data la care contribuția de asigurări sociale datorată este achitată în întregime.

În situația în care la data de 31 august 2023 contribuția de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plății efectuate.

Vechime în muncă pentru pensie: Se poate încheia cu casa de pensii un singur contract sau mai multe?

Se pot încheia mai multe contracte succesive, cu condiția ca perioada totală asigurată să nu depășească șase ani.

După data încetării aplicabilităţii contractului de asigurare socială, persoana interesată care dorește să se asigure în condiţiile OUG nr. 163/2020 pentru o nouă perioadă poate încheia un nou contract de asigurare socială, respectând limita de șase ani.

Vechime în muncă: Se poate plăti retroactiv contribuția de către persoanele care au ieșit la pensie? 

Nu. Persoanele pensionate nu pot face plăți retroactive.

Potrivit legislației, pot cumpăra vechime doar persoanele care la data încheierii contractului de asigurare socială nu au calitatea de pensionari.

Persoanele care mai au puțin până la vârsta de pensionare vor putea plăti contribuția pentru perioada rămasă, astfel încât să iasă la pensie? 

Nu. Plata se face strict pentru perioade anterioare neasigurate.

Plata contribuției de asigurări sociale se poate face pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare.

De asemenea, conform Legii 263/2010, ieșirea la pensie se poate face doar atunci când sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru obținerea unui tip de pensie.

Vechime în muncă pentru pensie: Se pot face plăți retroactive pentru perioadele în care angajatorii nu au plătit contribuția la pensii?

Nu. Plățile retroactive se pot face doar pentru perioade neasigurate anterioare în care persoana interesată nu trebuia să fie asigurată în sistemul public de pensii, adică, potrivit OUG 163/2020, „nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia”.

Or, pentru salariați este obligatorie asigurarea în sistemul public de pensii.

Se poate plăti retroactiv contribuția de către cei care au trecut de vârsta de pensionare dar încă lucrează? 

Da, este posibil, deoarece un individ aflat în această situație nu este încă pensionar.

În acest caz, plățile se pot face doar pentru perioadele anterioare neasigurate de dinaintea îndeplinirii vârstei standard de pensionare.

Spre exemplu, o persoană care a atins vârsta standard de pensionare în decembrie 2021 și încă lucrează poate face plăți pentru perioade anterioare neasigurate de dinainte de acea dată.

Se poate plăti retroactiv pentru reducerea vârstei de pensionare?

Nu. Plata retroactivă a contribuției la pensii este strict pentru completarea stagiului de cotizare, respectiv a vechimii în muncă.

Potrivit Legii nr. 263/2010, stagiul de cotizare este necesar pentru a obține pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțială și pensia de invaliditate.

Totuși, aceste plăți se pot face acum doar în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă.

Se poate plăti retroactiv contribuția la pensii de către persoanele care sunt plecate în altă țară?

Da. Contractul de asigurare se poate încheia și de către un individ mandatat, adică desemnat prin procură specială, de către persoana interesată de plata retroactivă a contribuției.

În același timp, plata se poate face inclusiv prin virament într-un cont bancar indicat de casa teritorială de pensii.

Cum poți verifica ONLINE ce vechime în muncă ai

Casa Naţională de Pensii Publice şi-a actualizat serviciile electronice, astfel că oamenii pot verifica acum online ce vechime au acumulat în anii de muncă, dar şi dacă angajatorul le-a plătit contribuţiile pentru pensie.

Orice salariat din România îşi poate crea un cont de utilizator pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP) pentru a afla ce vechime în muncă a acumulat pentru pensia de stat.

Vezi și PENSII 2022: Vechimea în muncă se poate cumpăra și în acest an. Întrebări și răspunsuri despre plata retroactivă a contribuției

Odată creat contul, poţi afla rapid vechimea acumulată, prezentată fie ca situaţie lunară, fie ca situaţie anuală, informează avocatnet.ro.

Cum poţi verifica vechimea în muncă

Trebuie să îți faci un cont online pe site-ul CNPP AICI, pentru a putea vedea vechimea ta în muncă din evidențele autorităților. În acest sens, se completează un formular online AICI care apoi trebuie tipărit și prezentat, împreună cu actul de identitate (original și copie), la orice casă locală de pensii.

Ulterior, vei primi un e-mail prin care vei putea seta parola contului, după care vei putea accesa efectiv contul tău din site-ul CNPP.

Procedura de obținere a unui cont online

Pentru crearea unui cont online vizitatorii trebuie să citească descrierea fluxului de creare utilizator şi să îşi exprime acordul pentru condiţiile de utilizare a portalului CNPP. Acordul este considerat a fi asumat prin introducerea datelor specifice cererii de creare cont.

Pentru identificarea unică a utilizatorului este necesară completarea formularului de creare cont. Toate campurile marcate cu * sunt obligatorii şi salvarea cererii nu este posibilă daca acestea nu sunt completate. Datele introduse trebuie să fie conforme cu realitatea.

Structura formularului este următoarea :

Date de identificare:

  • Numele şi prenumele
  • CNP
  • Adresa de e-mail
  • Act de identitate
  • Adresa de domiciliu.

Se introduce text (Cod CAPTCHA)

Se apasă butonul de finalizare formular.

După finalizarea completării formularului se apasă butonul Print pentru a putea fi semnat olograf în original, pe hârtie.

Pentru obţinerea datelor de acces, după ce s-a tipărit cererea trebuie parcurse urmatoarele etape:

  • Se semnează cererea;
  • Solicitantul se va prezenta personal cu cererea semnată la oricare casa teritorială de pensii, împreună cu actul de identitate în original şi copie sau, după caz, cu documentele justificative în original şi copie  pentru fiecare persoană terţă căreia îi va administra  contul;
  • Cererea va fi procesată şi aprobată la nivelul casei teritoriale de pensii. După aprobare vor fi transmise datele de acces (nume utilizator şi parolă) solicitantului, pe e-mailul specificat de acesta în cerere.

Cum poţi verifica vechimea ta în muncă. PASUL 1

Primul pas este autentificarea în contul de utilizator. Apeși pe butonul „Autentificare” din colțul din dreapta-sus al site-ului www.cnpp.ro. Se va deschide o pagină în care vei introduce e-mail-ul și parola pe care le-ai setat pentru contul tău, iar apoi vei apăsa pe „Autentificare”.

Cum poţi verifica vechimea ta în muncă. PASUL 2

Odată intrat în cont, vei avea la dispoziție un meniu în partea stângă a paginii. În meniu, selectezi „Datele mele din sistemul public de pensii”.

Cum poţi verifica vechimea ta în muncă. PASUL 3

În acea secțiune, poți alege fie un document cu stagiile lunare de cotizare înregistrate în evidențele CNPP începând cu aprilie 2001, fie un document cu stagiile anuale de cotizare.

Citește și Vechime în muncă 2022: Activitatea în cadrul unui PFA se adună la anii de pensie. Condițiile necesare. Legea a fost adoptată

Intri pe stagii lunare sau pe stagii anuale și apoi apeși pe „Generează raport actualizat”.

Cum poţi verifica vechimea ta în muncă. PASUL 4

Diferența este că în primul fișier poți vedea situația vechimii lună cu lună (zile lucrate, venituri, condiții de muncă, punctaj, angajatorii care au cotizat pentru tine, vechime totală de muncă acumulată), din aprilie 2001 și până în prezent, iar în al doilea poți vedea doar situația anuală (fără detalii lunare).

Dacă vrei să vezi situația anterioară lunii aprilie 2001, trebuie selectat „Informații din carnetul de muncă” și apăsat pe „Generează raport actualizat”.

Cum poţi verifica vechimea ta în muncă. PASUL 5

După ce ai solicitat generarea unui raport actualizat (sau a mai multor rapoarte), trebuie să aștepți câteva minute până se generează efectiv în sistem și devine disponibil în contul tău.

Când un raport este gata, primești un e-mail de notificare și raportul îl poți descărca, în format PDF, din contul de pe site-ul CNPP. Mai precis, te duci înapoi în pagina în care ai cerut generarea raportului și vei găsi acolo fișierul descărcabil.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement