Cei 33 de mineri care au stat blocaţi subteran au reluat protestul, astăzi, de la ora 18.00, la Roşia Montană. Dar numai pentru cîteva ore. Aceştia sunt însoţiţi de ziarişti invitaţi să-i însoţească în subteran, pentru a vedea condiţiile în care s-a desfăşurat protestul. Astăzi, la Roşia Montană s-a aflat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Duminică după-amiază, militanții anti RMGC au organizat și ei un protest la Alba Iulia.
LIVE VIDEO (recoder) din SUBTERAN

Publicitate

Liderul Sindicatului Viitorul Mineritului, Cristian Albu: declaraţii din subteran

„Suntem în galeria Cătălina, în spate sunt cei 33 de mineri care au dormit aici timp de cinci nopţi. După cum vedeţi, nu este hotel de cinci stele, sunt condiţii grele, de subteran, este umiditate. Au stat aici pentru a-i determina pe politicieni să vină la Roşia Montană să vadă ceea ce înseamnă investiţia în domeniul mineritului. Oamenii aceştia, cu sprijinul investitorilor au reuşit să decolmateze aceste galerii. Pentru a reda patrimoniului naţional ceea ce românii din Transilvania şi din ţară trebuiau să vadă, galeriile romane, de unde s-a exploatat aur timp de 2000 de ani. Fac apel pentru toţi cei are vor să muncească şi s-au săturat să meargă în străinătate, pentru şomeri, cei care au salarii mici să fie solidari cu noi. Cerem solidaritate pentru locuri de muncă.”

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

„Am făcut apel la solidaritate şi cred că a fost foarte mulţi oameni în perioada asta care au fost solidari cu noi. Au fost sindicate, confederaţii sindicale care şi-au anunţat solidaritatea faţă de cei care vor să muncească, solicită un loc de muncă. Acum ne-a mai rămas să cerem celor din Piaţa Universităţii să ne înţeleagă şi să dialogheze cu noi. Oamenii aceştia vor să discute cu ei, nu înţeleg de ce ies atâţia oameni împotriva lor şi împotriva locurilor lor de muncă. În România au avut nevoie de solidaritate atunci când s-au tăiat pensii, salarii, când au trecut prin perioade dificile. Oamenii aceştia care au trudit aici să decolmateze întreg materialul din galerii romane, să redea patrimoniul naţional. Vor să-i întrebe pe cei din Piaţa Universităţii de ce mansifestă împotriva lor, de ce nu-i înşeleg, de ce nu vor locuri de muncă, să rămână în românia şi să lucreze la ei acasă.

Publicitate

Mesajele minerilor:

„Să le dea Dumnezeu să le lumineze mintea. Prin muncă se va face totul. Dacă nu muncim, nu facem nimic”.

„Mă numesc David Călin Constantin. Fac parte din localitatea aceasta, Roşia Montană, m-am născut aicea, am crescut aicea, am făcut şcoala zece clase, sunt a treia generaţie de mineri din familie. Vreau să transmit celor din Piaţa Universităţii să nu ne condamne prin înfometare, să nu ne excludă din România, şi noi ne plătim taxele, dările către statul român, şi noi suntem oameni şi avem familii, eu am două fetiţe. Nevasta are un salariu de şase milioane jumate, bugetară la primărie. Să ne înţeleagă, că aici s-o făcut minerit de 2000 de ani, nu de două zile, o lună sau un an.”

Publicitate

Pal Călin din Roşia Montană: „Cei din Piaţa Universităţii să vină la Roşia Montană, să se informeze mai bine, să nu se mai lase dezinformaţi de unii activişti, care-i informează despre cianuri, distrugerea munţilor. Şi în alte zone se exploatează cu cianură şi nu moare nimeni.”

Potrivit reprezentanţilor Sindicatului Viitorul Minieritului din Roşia Montană, câteva mii de oameni protestează şi la suprafaţă, pentru locuri de muncă din minerit. Aceştia au anunţat că participă oameni localități cu tradiție minieră - Zlatna, Abrud, Bucium, Baia de Arieș, dar și din zone mai îndepărtate proiectului minier cum ar fi Albac, Vidra, Mogoș, Avram Iancu, Întregalde. Susţin că este vorba nu doar despre locuri de muncă la Roșia Montană, “ci despre zeci de mii de locuri de muncă în întreaga zonă a munților Apuseni – de la confecții, la alimente, de la piatră și lemn pentru uzină la servicii, de la minerit la turism – zeci de activități economice se vor dezvolta în toată zona Munților Apuseni, odată cu deschiderea minei la Roșia Montană”.

Publicitate

Potrivit aceloraşi surse, aceştia doresc să poarte un dialog cu protestatarii din Piața Universității “pe care îi invităm la să intre în direct cu noi după ce ieșim din subteran, prin intermediul televiziunilor, să îi vadă și să le vorbească minerilor, măcar de la distanță”.

Sindicaliştii au transmis un film în care vor să arate condițiile pe care cei 33 de mineri le-au avut în subteran în timpul celor cinci zile de protest:

Aceştia au transmis că "prin acest gest, minerii doresc ca toată țara să vadă că în subteran, în galeria Cătălina-Monulești, condițiile sunt dure: la un 1 kilometru sub pământ, temperatura este de maximum 6 grade, umiditatea este extrem de ridicată, nu există lumină naturală, iar nivelul de oxigen este foarte scăzut. În aceste condiții au hotărât cei 33 de ortaci să își riște viața săptămâna trecută, în semn de protest, disperați că-și pot pierde locurile de muncă".

Publicitate

Reamintim că protestul minerilor în subteran de săptămâna trecută s-a terminat duminică, 15 septembrie, după ce premierul Victor Ponta a ajuns la Roşia Montană şi i-a convins să iasă din galerie Cătălina-Monuleşti. Ponta a declarat atunci că “le-am spus (minerilor - n.r.) că se face comisia specială şi îi vom aduce pe toţi parlamentarii aici". Astăzi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a fost la Roşia Montană, iar marţi seara ajung şi reprezentanţii comisiei parlamentare speciale nou formate pentru dezbaterea proiectului minier. Mai mulți jurnaliști din presa centrală se află astăzi la Roșia Montană. În prima parte a zilei aceștia au vizitat carierele și iazurile de decantare formate din activitatea de exploatare și preparare desfășurată la Roșia Montană până în anul  2006 de companiile statului. Metoda de extragere a aurului a fost tot prin cianurare, dar printr-o tehnologie învechită care a afectat mediul. RMGC susține că odată cu demararea proiectului va investi un miliard de euro pentru construirea unei stații de epurare prin care vor putea fi ecologizate și vechile iazuri de decantare.

Publicitate