Connect with us
Advertisement

Eveniment

MARȚEA MARE. Obiceiuri și superstiții din Săptămâna Patimilor. Povestea celor zece fecioare

Publicat

Creștinii au intrat în Săptămâna Mare. Fiecare zi este marcată de Biserică prin slujbe care „comentează” evenimentele ce au avut loc în Săptămâna Patimilor, până la Punerea în Mormânt a Mântuitorului.

Seria deniilor, cum se numesc aceste slujbe, continuă în Marțea mare din Săptămâna Patimilor cu pomenirea celor zece fecioare.

Vezi și URĂRI DE PAŞTE 2021 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți. Hristos se numește pe sine „mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica, scrie crestinortodox.ro.

În această pildă, Împărăția cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care, luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui.

Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopții, se vestește sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfârșite. Fecioarele „neînțelepte” (nebune) vor cere celor înțelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv că și candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, sosește mirele. Acesta intră la nuntă împreună cu fecioarele „care erau gata de nuntă” și ușa se închide. Vor ajunge și fecioarele nebune, dar vor găsi ușa închisă. Vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă”. Mirele le răspunde: „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi/Nu recunosc chipul meu în voi”.

Pilda se încheie cu aceste cuvinte: „Privegheați și vă rugați, ca nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.

Hristos a dorit ca prin această pildă să ne descopere importanța pregătirii în vederea judecății de apoi.

O simplă virtute cultivată nu ne face moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu. Fecioarelor nebune nu le-a fost de ajuns fecioria. Lipsa faptelor bune, a milosteniei, le-a făcut pe acestea să nu poată fi alături de Hristos. Candele sunt darul fecioriei/faptele bune, iar untdelemnul este milostenia/credința. Fără untdelemn, candelele se sting. Credința nu se poate împrumuta altora, fiind un dar strict personal.

În această săptămână se face curățenie generală în gospodării.

Vezi și Săptămâna Patimilor. Ce nu ar fi bine să faci în aceste zile. Semnificațiile Deniilor și tradiții înainte de Paște

În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor se aspiră, se dă cu matură, se spală geamuri și se fac treburile grele pe lângă casă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement