Eveniment
Măsuri de siguranță în perioada temperaturilor extrem de scăzute. Recomandările autorităților din Alba pentru cetățeni
În contextul avertizării meteorologice valabile pentru perioada 12 ianuarie, ora 10:00 - 14 ianuarie, ora 10:00, ce vizează vreme deosebit de rece, ger accentuat (mai ales pe timpul nopților și dimineților), ninsori, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului, reprezentanții Prefecturii Alba atrag atenția cetățenilor asupra mai multor riscuri care pot pune în pericol siguranța publică.
Pericol de cădere a țurțurilor de gheață
Temperaturile scăzute favorizează formarea țurțurilor, care se pot desprinde brusc de pe clădiri și pot provoca accidente grave.
- Evitați staționarea sub streșini, balcoane și acoperișuri.
- Proprietarii sunt rugați să îndepărteze țurțurii în condiții de siguranță sau cu ajutor specializat.
- Semnalați zonele periculoase autorităților locale.
Protejați-vă de ger
- Limitați expunerea prelungită la frig.
- Îmbrăcați-vă corespunzător, în straturi.
- Acordați o atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor vulnerabile.
Având în vedere temperaturile deosebit de scăzute ISU Alba recomandă cetățenilor:
- Să evite deplasările pe distanțe lungi, în special în zonele afectate de viscol, decât dacă acestea sunt strict necesare;
- În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru condiții de iarnă, aveți rezervorul plin, pături, apă și telefonul încărcat;
- Purtați îmbrăcăminte adecvată temperaturilor exterioare și evitați expunerea prelungită la frig.
Pentru prevenirea cazurilor de hipotermie și protejarea vieții, pompierii militari din cadrul ISU Alba vor executa misiuni de patrulare pe parcursul întregii nopți pentru identificarea persoanelor fără adăpost sau a celor aflate în dificultate din cauza gerului.
Recomandări pentru șoferi
Dacă plecați la drum:
- Asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător sezonului rece (anvelope de iarnă, lichid de parbriz pentru temperaturi scăzute, baterie verificată).
- Circulați cu prudență și adaptați viteza la condițiile de drum.
- Păstrați o distanță mai mare față de celelalte vehicule.
- Evitați deplasările care nu sunt strict necesare.
Cetățenii sunt rugați să acorde o atenție sporită persoanelor aflate în proximitatea lor și să apeleze imediat numărul unic de urgență 112 dacă observă persoane fără adăpost sau persoane aflate în stare de pericol din cauza condițiilor meteorologice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News