Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ministerul Muncii vrea să prelungească programul prin care se pot deschide cămine de bătrâni în spitale desfiinţate. Situaţia din Alba

Publicat

spital zlatna Programul privind înființarea de cămine pentru persoanele vârstnice în clădirile unor spitale desființate, început în 2011, când au fost închise 67 de spitale din țară, poate fi prelugit, pentru a doua oară, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii. În județul Alba, în 2011 au fost desființate Spitalul Orăşenesc Ocna Mureş, Spitalul de Boli Cronice Zlatna și Centrul de Sănătate Baia de Arieş. Dintre acestea, doar în ultimul funcționează în prezent un azil de bătrâni.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.212/2011, a fost destinat susţinerii funcţionării căminelor pentru persoane vârstnice înfiinţate prin reorganizarea unor unităţi sanitare ineficiente. La data promovării proiectului de hotărâre de Guvern, Ministerul Sănătăţii a decis asupra unui număr de 67 de spitale considerate ca fiind ineficiente, acestea urmând să nu mai primească finanţare din fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

Cunoscându-se nevoia de îngrijire a persoanelor vârstnice, s-a estimat că majoritatea autorităţilor administraţiei publice locale care aveau în administrare unităţile sanitare menţionate, vor decide desfiinţarea acestora în condiţiile legii, precum şi reorganizarea lor prin înfiinţarea de cămine pentru persoane vârstnice prin hotărâre de consiliu local / judeţean sau a Consiliului General al municipiului Bucureşti.

Inițial, programul a fost aprobat cu un buget de 200.000 mii lei luându-se în calcul standardul de cost pentru căminele pentru persoane vârstnice, prevăzut în Hotărârea Guvernului nr.23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, respectiv de 1411 lei/beneficiar/lună, raportat la capacitatea totală a spitalelor, pentru o perioadă de derulare de 33 de luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2013, planificarea finanţării fiind multianuală.

După aproximativ trei ani de aplicare, prin H.G. nr.1027/2013, în decembrie 2013, programul a fost prelungit cu 22 luni, începând cu data de 1 aprilie 2011 dar nu mai târziu de 31 octombrie 2015 și, în același timp, au fost extinse criteriile de eligibilitate pentru căminele pentru persoane vârstnice administrate de autoritățile administrației publice locale. De asemenea, bugetul total al programului a fost redus de la 200.000 mii lei la 100.000 mii lei.

Până în prezent, prin program s-au finanțat următoarele:

– cheltuieli de funcționare a unui număr de 19 de cămine pentru persoane vârstnice înființate prin desființarea unităților sanitare, în sumă totală de 51.023.823 lei. La 30 septembrie 2015, capacitatea totală a celor 19 cămine finanţate este de 966 de paturi iar numărul efectiv de beneficiari a crescut progresiv, în luna septembrie 2015 fiind înregistraţi 889 de beneficiari cu sume plătite 1.139.853 lei.

– cheltuieli curente de funcționare, numai pentru căminele pentru persoane vârstnice care au beneficiat de cofinanţare de la bugetul de stat destinată lucrărilor de  construcţii / reabilitare clădiri şi dotări şi care, până la data depunerii solicitării de finanţare din program, nu au fost date în funcţiune – nu au fost solicitări.

– cheltuieli care privesc doar achiziția de consumabile necesare îngrijirii personale curente, de orteze şi echipamente ortopedice, de echipamente şi dispozitive medicale, de recuperare locomotorie, de gimnastică medicală şi de întreţinere, precum şi de echipamente şi materiale necesare funcționării atelierelor de terapie ocupaţională, a sălilor de gimnastică şi de recuperare funcţională, pentru oricare din căminele pentru persoane vârstnice din sistemul public, în scopul creșterii calității vieții beneficiarilor, s-au aprobat prin Ordin al ministrului pentru un număr de 5 cămine pentru persoane vârstnice, în cuantum de 681.241 lei care se plătesc pana la 30 octombrie 2015.

„În prezent, autorităţile administraţiei publice locale întâmpină mari dificultăţi în asigurarea resurselor financiare din bugetele proprii necesare finanţării îngrijirii în regim rezidenţial a persoanelor vârstnice. În acest context, majoritatea primăriilor care beneficiază de finanţare din Program s-au adresat în repetate rânduri Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice cu solicitarea de prelungire a Programului, pentru a nu fi nevoite să limiteze admiterea în cămine sau să le închidă”, se mai arată în nota de fundamentare.

Potrivit Ministerului Muncii, în prezent, în România există un număr foarte mic de cămine pentru persoane vârstnice, raportat la numărul de persoane aflate la o vârstă înaintată, fără familie sau care trăiesc singure şi care, datorită polipatologiei specifice vârstei a treia, devin dependente de ajutorul unui terţ, având nevoie de îngrijire şi supraveghere permanentă în regim rezidenţial. Conform Anuarului Statistic pentru anul 2014, la nivelul anului 2013, în România erau înregistrate 776.739 persoane vârstnice în vârstă de 80 de ani şi peste, acestea reprezentând grupa de vârstă cu cel mai înalt risc de dependenţă, în creștere cu aproximativ 32.000 față de anul 2013 și cu 52.000 față de anul 2010.

Astfel, la sfârşitul anului 2013, era înregistrat un număr total de 229 cămine publice şi private cu o capacitate totală de 9.825 locuri, din care 103 cămine publice cu 6.941 locuri şi 126 de cămine ale asociaţiilor şi fundaţiilor, cu o capacitate de 5.075 de locuri. Se estimează că numărul cererilor de admitere va înregistra o creştere rapidă în următorii ani, datorită evoluţiei ascendente a numărului persoanelor vârstnice care, urmare stării precare de sănătate, situaţiei socio – economice şi familiale, nu îşi mai pot asigura singure îngrijirea la propriul domiciliu.

Prin prezentul proiect de hotărâre se propune prelungirea perioadei de derulare a programului până la 79 de luni, calculată începând cu data de 1 aprilie 2011, dar nu mai târziu de 31 octombrie 2017.

Proiectul de act normativ va fi în dezbatere publică până în 26 noiembrie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate