Monografii de la 1933: Istoricul şcolii şi al comunei Bălcaciu

Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale pune la dispoziţia cititorilor scurte monografii realizate în anul 1933 de directorii şcolilor din mai multe localităţi din judeţul de atunci, Târnava Mică, acum aflate pe teritoriul judeţului Alba. Vă prezentăm date privind comuna Bălcaciu.

ISTORICUL ŞCOLII ŞI AL COMUNEI BĂLCACIU

La cererea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Târnava Mică, directorii şcolilor primare de stat din subordine întocmesc, în anul 1933, o scurtă monografie a localităţii în care îşi desfăşoară activitatea.
Din situaţia înaintată la 29 aprilie 1933 de către Pavel Tărâţă, directorul Şcolii Primare de Stat din Bălcaciu, aflăm că localitatea este populată de saşi, români şi ţigani. Primii care s-au aşezat în aceste locuri s-ar părea că ar fi fost saşii, prezenţa lor fiind atestată în anul 1308 printr-un proces bisericesc ce l-au avut cu Episcopul din Alba Iulia. „Despre români atât se ştie, că ar fi venit prin anul 1800 – şi atunci numai ca servitori – iar, prin iscusinţa şi hărnicia lor, de cari au dat dovadă, au ajuns la o stare materială destul de bună„.
„Partea mai bună de pământ –centrul – îl ocupă saşii, iar românii sunt aşezaţi la capetele satului – ca de obiceiu, prin toate satele săseşti – (…) iar ţiganii cu câţiva români sunt aşezaţi deasupra satului, pe nişte dealuri, în partea estică a satului„.
Conform prezentării făcute de directorul şcolii din Bălcaciu, în anul 1856 erau 107 români şi 141 de ţigani. Numărul saşilor nu este amintit, însă era evident mult mai mare. Datele recensământului din 1931 spun că, din cei 1813 locuitori ai comunei, 1.273 sunt saşi, 355 români şi 185 ţigani: „Popularitatea saşilor e cu mult mai mare ca a românilor şi ţiganilor, ei au ajuns ca să atingă numărul de 1.273 suflete”. Principala ocupaţie a locuitorilor era creşterea viţei de vie. Cea mai bogată persoană din comună era un sas care deţinea 33 jugăre de pământ. Din rândul românilor, cel mai prosper deţinea doar 9 jugăre de pământ. Un grup de 35 de persoane au emigrat spre America de Nord (doi români şi 33 de saşi), iar o persoană emigrase în Australia.
În anul 1933, în comuna Bălcaciu existau două biserici, una luterană şi una greco-catolică. „Cea dintîiu fiind cea mai veche, datând din anul 1808 – dar numai localul actual; fiindcă, pe lângă acest local, mai există un turn vechiu, care a fost zidit în anul 1450 – deodată cu zidurile de apărare, dimprejurul ei. Cea românească – cel dintîiu local – s-a făcut în anul 1837, dar numai din lemn, iar, în anul 1911, s-a clădit un local în alt loc.”
Referitor la învăţământ, din prezentarea făcută de directorul Tărâţă, aflăm că în comună erau două şcoli: una de stat, pentru români, cu un singur învăţător şi alta confesională, evanghelică C.A., pentru saşi, cu trei învăţători: „Şcoala săsească dela înfiinţare (1550) şi până la construirea actualului local, în anul 1869 adăpostea copii în diferite clădiri din comună, fetele fiind instruite aparte de băieţi. În anul 1869, după terminarea actualului local, sexele au fost unite, predânduli-se instrucţia împreună. (…) şcoala românească nu datează decât din anul 1919, iar în actualul local din anul 1924.”
Recensământul din anul 1931 oferă date concludente referitoare la situaţia analfabetismului din comuna Bălcaciu: „De la 16 ani în sus sunt 162 neştiutori de carte, dintre care: români 92 (41 bărbaţi şi 51 femei), ţigani – 60 (20 bărbaţi ş 40 femei), la saşi neexistând nici un neştiutor de carte”. În anul şcolar 1932-1933 erau înscrişi la şcoală 73 de copii români şi 203 germani. „Copiii care rămân în afară de şcoală nu rămân din lipsă de local sau de învăţător, ci din alte cauze – referitoare la starea materială.”
În încheierea monografiei pe care o întocmeşte directorul Şcolii de Stat din Bălcaciu, sunt prezentate meseriile dobândite de-a lungul timpului de absolvenţii şcolilor din comună. De menţionat că din rândul românilor „n-a ieşit intelectual decât un învăţător.”