Actualitate
Noi reguli RCA: Firmele care încheie poliţe de asigurare sunt obligate să constate daunele oriunde doreşte păgubitul
Drumul pe care păgubiţii RCA îl au acum de parcurs pentru a-şi repara maşinile se va scurta simţitor. Aceștia îşi vor putea acum repara maşinile în orice service autorizat de către Registrul Auto Român (RAR), iar constatarea daunei se va efectua de către asigurător în locul indicat de către păgubit în maximum cinci zile lucrătoare de la notificarea primită din partea acestuia.
Prevederile există deja în Norma RCA 39/2016 emisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), dar nu era respectată de către majoritatea asigurătorilor din cauza unei redactări incomplete şi neclare.
Citește și Asigurarea RCA, valabilă şi în FORMAT ELECTRONIC. Șoferii nu vor mai trebui să prezinte documentul pe suport de hârtie
În urma solicitărilor venite, în special, din piaţa de reparaţii auto, Departamentul pentru protecţia consumatorului din cadrul ASF a transmis o clarificare a textului normei, explicând obligaţiile asigurătorului referitoare la locul unde se constată dauna şi termenul în care trebui făcută.
În urma precizărilor venite din partea ASF la sfârşitul săptămânii trecute, rezultă fără echivoc obligaţia societăţilor de asigurări de a-şi îndeplini aceste obligaţii.
În prezent foarte mulţi păgubiţi RCA se plâng că asigurătorii îşi bat joc de ei. Tergiversează constatarea daunei, inclusiv invocând tentativa de fraudă, şi de multe ori, în final, aceasta este subevaluată.
“Cea mai frecventă situaţie era aceea că îi fura păgubitului RCA dreptul de a-şi repara maşina avariată în service-ul ales de catre el. De cele mai multe ori acesta era dezinformat şi minţit de către inspectorul de daune că nu va primi banii pe despăgubire dacă nu îşi repară maşina în unul dintre service-urile agreate de asigurător”, susţine Cristian Muntean, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auro Independente (ASSAI).
Odată cu apariţia acestei clarificări, păgubitul RCA nu va mai fi nevoit să se deplaseze la locaţia indicată de către asigurător, care era de obicei un service auto aflat sub contract cu asigurătorul, iar păgubitul era constrâns să accepte reparaţia maşinii aici. Schimbarea opţiunii de reparare a maşinii din partea păgubitului RCA, va conduce şi la creşterea calităţii reparaţiilor şi, implicit, creşterea siguranţei în trafic. “Păgubitul RCA va avea acum şansa să aibă montate pe maşină piese de calitate, în condiţiile în care face reparaţia într-un service care nu are contract cu societatea de asigurări.
Unităţile reparatoare aflate sub contract cu asigurătorii au prevăzute discounturi comerciale substanţiale (chiar şi de 70%) cu asigurătorul, ceea ce face imposibilă achiziţia unor piese de calitate”, spune preşedintele ASSAI.
RCA va putea beneficia de închirierea unui autovehicul din aceeaşi clasă sau una inferioară a celui avariat, pus la dispoziţie de către unitatea reparatoare. Unităţile service aflate sub contract cu asigurătorii nu includ în prezent astfel de servicii pentru păgubit pentru că respectivele contracte nu prevăd, în general, acceptarea unei astfel de facilităţi din partea unităţilor reparatoare partenere.
Prin aplicarea acestor reglementări, societăţile de asigurări vor trebui să aloce resurse suplimentare pentru creşterea numărului de inspectori de daună şi să asigure deplasarea acestor către locul indicat pentru efectuarea constatării. Pentru asigurători asta va presupune o creşte a costurilor de administrare, ceea ce ar putea însemna însă o majorare a tarifelor RCA.
„Majorarea tarifelor nu ar trebui să fie semnificativă, o majorare a tarifului RCA cu mai mult de 1% ar fi total nejustificată din perspectiva acestor costuri suplimentare”, susţin surse din piaţa asigurărilor.
Acum asigurătorii vor trebui să îşi eficientizeze procedurile interne şi să îşi îmbunătăţească semnificativ modul de comunicare cu pagubiţii.
Pentru că există încă mulţi inspectori de daune care condiţionează şi în prezent efectuarea unor constatări prompte, corecte şi complete de anumite avantaje personale din partea service-urilor, iar aceste persoane vor condiţiona în continuare activităţile prestate, le recomand tuturor proprietarilor de unităţi reparatoare să îşi monteze camere video în service, pentru a înregistra şi raporta la Politie orice tentativă de luare de mită din partea personalului din asigurări, Cristian Muntean, preşedintele ASSAI.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News