Actualitate
Noua strategie anticorupţie. Ministrul Justiției: Ne propunem să reducem cu 50 la sută cauzele de fraudare a procedurilor de achiziţii publice
Ministrul Justiţiei a transmis, vineri, că noua strategie anticorupţie 2016 – 2020, adoptată miercuri de Guvern, vizează reducerea la jumătate a fraudelor din achiziţiile publice, precum şi aderarea României la Convenţia Anti-Mită a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). De asemenea, Raluca Prună a declarat că lupta împotriva corupției nu este o responsabilitate a statului, ci a fiecăruia dintre cetățenii României, atrăgând atenția că astfel de fapte „fură” de la fiecare „ceva din buzunar”.
„Lupta împotriva corupției nu este o responsabilitate a statului, ci a fiecăruia dintre noi, pentru că viața ne este afectată în mod direct. Faptele de corupție nu sunt numai infracțiuni și atât. Ceea ce vedem la nivel de infracțiune și la nivel de ceea ce se urmărește penal și se trimite în judecată este numai vârful aisbergului. Foarte multe fapte de corupție rămân nepedepsite, însă în mod cert faptele de corupție ne fură și mie și dumneavoastră ceva din buzunar”, a declarat Raluca Prună.
Ea a spus că adoptarea Strategiei este unul dintre obiectivele asumate de actualul Executiv și că speră ca la sfârșitul a patru ani de implementare România să aibă rezultate concrete și măsurabile.
Potrivit ministrului Justiției, adoptarea Strategiei a fost precedată de un amplu proces de consultare și care a însemnat discuții în cadrul unor platforme structurate cu 90 de instituții publice, organizații neguvernamentale, asociații de afaceri, societăți cu capital de stat sau privat.
„Au fost consultate părți interesate din societate, s-au făcut numeroase dezbateri publice, sectoriale, reuniuni tehnice organizate de Ministerul Justiției. Așa încât, fără niciun fel de ezitare, spun că această strategie nu este un proiect al Ministerului Justiției, ci este un proiect național. În arhitectura politicilor publice naționale, strategia aceasta ocupă un loc foarte important, la intersecția mai multor politici publice, fiind o strategie care la rândul ei este sectorială prin raportare la strategia națională de apărare a țării, pentru că, în fond, corupția, ca fenomen, este o chestiune care poate să aducă atingere siguranței naționale a unei societăți”, a susținut ea.
Raluca Prună a subliniat că rolul strategiei este de a defini o viziune de țară și de a răspunde la întrebarea cetățenilor legată de parcursul României în următorii patru ani.
„Noua strategie nu este numai despre aplicarea legii și despre forța coercitivă a statului, nu este numai despre ceea ce trebuie să facă instituțiile publice sau ceea ce trebuie să facă statul”, a menționat ministrul Justiției.
Prună: Ne propunem ca în următorii patru ani să reducem cu 50 la sută cauzele de fraudare a procedurilor de achiziţii publice
„Scontăm să obţinem la sfârşitul celor patru ani, cu condiţia ca strategia să fie asumată de fiecare dintre noi, scontăm să ne încadrăm în media Uniunii Europene privind percepţia şi mentalitatea publică internă a cetăţenilor români legată de amploarea femomenului de corupţie, să reducem cu 50 la sută cauzele de fraudare şi de corupere a procedurilor de achiziţii publice, implementarea măsurilor preventive anticorupţie în peste 80 la sută din instituţiile publice şi întreprinderile publice, ca parte a unui plan mai amplu de integritate, să atingem mecanismele de verificare şi cooperare, acele obiective care nu au fost atinse în cadrul MCV”, a mai spus Raluca Prună.
Un alt rezultat al implementării strategiei anticorupţie ar fi, potrivit ministrului Justiţiei, ca România să poată adera la Convenţia Anti-Mită a OCDE, scrie News.ro.
Strategia vizează, de asemenea, şi promovarea la nivel regional şi internaţional a experienţei în materia luptei anticorupţie pe care România a dobândit-o.
„Avem o şansă extraordinară, România a înregistrat progrese remarcabile în combaterea corupţiei şi putem spune că avem o ţară în care justiţia, spre disperarea unora, funcţionează şi funcţionează foarte bine”, a declarat Raluca Prună.
sursa: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News