Obiceiuri de Crăciun, în satele din jurul municipiului Alba Iulia. Cum se mulțumește gazdelor după colindă, la Țelna

Obicei străvechi, colindatul s-a păstrat până astăzi în satele din jurul municipiului Alba Iulia. Având funcţia de urare pentru începutul unui nou an, colindatul este un obicei specific colectivităţilor rurale.

Fiindcă obiceiurile s-au practicat şi se practică în preajma Crăciunului şi a Anului Nou, momente din an de care oamenii îşi leagă toate speranţele, întreaga lor desfăşurare capătă aspect sărbătoresc şi solemn, iar caracterul acestora este optimist şi plin de viaţă.

Citește și ”Vin colindătorii”, „Deschide ușa, creștine”, „Astăzi s-a născut Hristos”: Versurile celor mai frumoase colinde de Crăciun

Copiii porneau la colindat, aşa cum se întâmplă de altfel şi azi, în Ajunul Crăciunului, începând de pe la ora 16:00, pentru a putea fi acasă odată cu lăsarea întunericului.

Copiii colindă pentru bani şi pentru un colăcel urând gazdelor un an rodnic mai ales în animale:

„Dă, mătușo, colăcelu, 

Să fete vaca, vițălu,

Și oaia doi mielușei,

Și scroafa zăce purcei!”

Colindatul se pregăteşte încă din şezători, iar copiii mici învaţă colindele de la cei mai mari sau de la părinţi. Colindele pe care le colindau copiii erau: „Trei păcurărei la munte”, „Sus în poarta raiului”, „Doi boieri bătrâni” şi „Viflaimul”, fiind învăţate de către aceştia de la fraţii mai mari, de la părinţi, sau bunici.

Vezi și MESAJE de CRĂCIUN: Urări de Sărbători pentru cei dragi. SUTE de mesaje frumoase și felicitări haioase

Pe tot cuprinsul zonei cercetate, copiii îşi vestesc prezenţa şi cer gazdei permisiunea de a colinda.

Formula generală era: „- Primiţi colinda?” sau „- Colinda-o?” la care gazda răspundea din casă: „- Primim, primim!” sau „- Colindaţi!”.

În noaptea de Ajun se strâng grupuri de feciori, care colindă fetele mari şi pe cele de măritat. Grupurile sunt alcătuite după criteriul vârstei şi numite diferit: „rânduri de colindători” la Şard, Ighiu, Ighiel, Ţelna sau „cete de colindători” la Cetea, Galda de Jos, Cricău, Craiva.

Fetele nu se duc la colindat, ele aşteaptă colindătorii toată noaptea.

Organizarea grupurilor de colindători are loc odată cu începutul postului Crăciunului. Feciorii care s-au ocupat de organizarea jocului duminica şi în sărbători, preiau pregătirea şi organizarea (desfăşurarea) colindatului.

După ce stabilesc cine umblă împreună la colindat, încep să înveţe colindele. Învăţarea se face în prezenţa întregului grup, nefiind voie să lipsească nimeni.

De obicei repetă colindele cunoscute, colindate din moşi strămoşi. Uneori învaţă colinde noi pe care le-au auzit acasă, în familie, sau de la bunici. Învăţarea unor colinde noi necesită mai multă repetiţie din partea grupului şi de aceea feciorii preferă colindele vechi, deja ştiute.

La intrarea în casă, colindătorii salută gazda cu „Bună sara lui Crăciun!” sau „Bună dimineaţa lui Crăciun !”, după momentul zilei.

Şi familiile căsătorite merg la colindat la neamuri, la vecini, colindând aceleaşi colinde: „O, ce veste minunată”, „Trei păstori se întâlniră”, „Colo sus şi mai în sus ”, „Viflaimul ” şi „Zuărelul”.

Şi, cum rostul acestor colinde este acela de „ a vesti ” în fiecare casă naşterea pruncului Iisus, cunoscându-se ospitalitatea românului şi, în special a omului de la ţară, gazda îi cinstea pe colindători cu ce avea mai bun, cu rodul bunăstării, al muncii ei de peste an: vin şi colac.

Colindătorii sunt poftiţi la masă şi omeniţi cu bucatele şi băuturile pregătite special pentru Crăciun: cozonac, prăjitură, vin şi „vinars”(ţuică). Uneori sunt serviţi cu friptură sau sarmale.

După colindă se spune o „mulţumită la gazdă”. Redăm mai jos o mulţumită la gazdă din Ţelna:

„Gazda frumos ne-o cinstit

Și noi nu i-am mulțumit.

Hai cu toții s-o cinstim

Și gazdei să-i mulțumim.

Să-i mulțumim frumos,

Să trăiască sănătos,

Cu găzdășița-mpreună

În pace și-n voie bună

Gazda, de-o avea copii,

Aibă numa’ bucurii,

Iar la fetele frumoase

Vie-le pețitori,

Pețitori feciori frumoși

Să nu fie de-i zdremțoși.

Gazda, de-o avea feciori, 

Meargă și ei pețitori.

Să umble cu dobândă,

Să-și capete noră blândă

Și frumoasă și bogată

La feciori de ea să-i placă.

Averea vi se-nmulțească,

Holdele vi să sporească

Și gazda „La mulți ani să trăiască!”

„Pițărăii” de la Limba, un obicei vechi care încă se păstrează

În satele din jurul municipiului Alba Iulia vestitorii marii sărbători a Naşterii Domnului erau „piţărăii”. În Ajunul Crăciunului, copiii se strângeau înainte de ivirea zorilor pe deal, deasupra satului, unde făceau un foc mare şi strigau să audă satul până se lumina de ziuă:

„Bună dimineața lui Moș Crăciun

Hăl bătrân cu barbă de fân.

Dă-mi colac că mor de cald,

Dă-mi covrig că mor de frig,

Dă-mi mere că-s mai cu putere,

Dă-mi nuci că-s mai dulci,

Dă-mi alune că-s mai bune.

Să trăiți, La mulți ani!”.

Când se face ziuă, piţărăii pornesc să colinde tot satul, intră în curţile gospodarilor repetând urarea de mai sus.

Dacă este zăpadă, li se aruncă în curte fructe: mere, pere şi nuci. Dacă e noroi li se dă în mână, câte un fruct.

Familiile mai înstărite dădeau fiecărui copil, în mână, la poartă, câte o bomboană sau câte o prăjitură. Dacă nu erau primiţi de unele gazde atunci piţărăii le urau:

„Câte paie pe coteț, atâția copii s-aveți!

Câte paie pe casă, atâția copii la masă!

Câte pene pe cocoș, atâția copii frumoși!”

Piţărăii continuă să meargă în tot satul, până obosesc, şi, pe rând, începând cu cei mici, abandonează.

sursa: Consiliul Județean Alba

sursa foto: Centrul de Cultură Augustin Bena Alba