Connect with us
Advertisement

Economie

Obligația pentru restaurante de a detalia informațiile din meniuri, amânată. Precizări de la Protecția Consumatorului

Publicat

Aplicarea ordinului prin care restaurantele sunt obligate să detalieze informaţiile din meniuri a fost amânată.

După consultări cu reprezentanţii din HoReCa s-a decis ca noile prevederi să fie amânate până în 15 martie 2023, a anunțat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„În urma consultărilor realizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu structurile asociative şi patronatele din HoReCa, cu privire la termenul de aplicare a prevederilor Ordinului Preşedintelui ANPC nr. 201/2022, conducerea instituţiei a decis amânarea acestuia pentru data de 15 martie 2023.

Prevederile actului administrativ se referă la completarea listelor meniu din restaurante sau locaţii de alimentaţie publică, precum şi adăugarea, pe site-urile operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online, a detaliilor referitoare la ingredientele produselor alimentare şi valorile lor nutriţionale, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate”, se arată într-un comunicat al ANPC remis Agerpres.

Termenul inițial era 20 decembrie.

Motivul amânării

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, decizia de amânare a termenului de afişare a acestor informaţii în listele meniu fizice sau virtuale a fost luată pentru a da timpul necesar operatorilor economici să pregătească elementele corecţiilor de informare, prevăzute în Ordin cu atenţie şi rigurozitate.

Totodată, în perioada următoare, vor fi concepute îndrumare practice de exemplificare pentru fiecare tipologie de meniu, care urmează să constituie subiectul unor întâlniri periodice ale grupului de lucru format din specialişti ANPC şi reprezentanţi ai structurilor asociative din HoReCa.

Potrivit sursei citate, acestea le sunt necesare operatorilor economici, pentru ca adăugirile de informaţii din listele meniu, conform prevederilor actului administrativ să fie realizate „într-un mod unitar, profesionist şi clar”, până la termenul stabilit.

Elemente esenţiale pentru sănătatea consumatorilor

ANPC precizează că Ordinul nr. 201/2022 al Preşedintelui ANPC conţine elemente esenţiale pentru sănătatea consumatorilor, considerate de specialiştii instituţiei a fi deosebit de importante, în beneficiul consumatorilor, ţinând cont că, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare şi valorile lor nutriţionale, tot aşa este normal să se regăsească acelaşi tip de informaţii care să descrie un preparat culinar servit într-o locaţie de alimentaţie publică.

„În acest fel, consumatorii pot lua decizia în cunoştinţă de cauză, atunci când aleg, într-o astfel de unitate, un produs sau altul”, mai susţin reprezentanţii ANPC, potrivit Agerpres.

Ordinul prevede inserarea obligatorie a informațiilor referitoare la tipul și cantitatea ingredientelor ce depășesc o cantitate de 20g în cadrul produsului finit sau al preparatului furnizat de unitățile de alimentație.

Concret, toate unitățile de alimentație publică vor trebui să afișeze, în dreptul fiecărui preparat sau produs servit, informații privind tipul și cantitatea ingredientelor care depășesc o pondere de 20 de grame în componența acestuia, care sunt eventualii aditivi folosiți și care sunt valorile nutriționale.

Declarație nutrițională

Restaurantele trebuie să ofere informații precum:

  • Valoarea energetică
  • Cantitățile de grăsimi
  • Acizi grași saturați
  • Zaharuri
  • Sare

Aditivi

Aditivii se înscriu în lista ingredientelor cu denumirea categoriei, urmat de codul numeric UE (adică E-urile și indicativul lor) sau denumirea specifică (ex.: acid citric) exact ca în cazul produselor ambalate.

Exemplu ANPC:  „Acidifiant: E 330 sau Acidifiant: acid citric; potentator de aromă: E621 sau potențator de aromă: glutamate de sodiu (Lista aditivilor se regăsește în Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentari)”.

Pentru a veni în sprijinul consumatorilor, aceste informații trebuie afișate la loc vizibil, fără a fi acoperite de imagini sau alte materiale scrise, șterse sau greu de citit.

Informațiile trebuie să fie accesibile, usor de citit, de neșters, lângă produs, pe un panou sau pe lista de meniu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    marți, 06.12.2022 at 12:43

    Văd că noul local La Turn s-a şi adaptat. Bravo lor !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement