Eveniment
LISTA onorariilor avocaților în 2021: Ce tarife se vor aplica pentru contestarea suspendării permisului sau o cerere de divorț
Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) a aprobat anul trecut un Ghid orientativ al onorariilor minimale, care a intră în vigoare din această lună. Potrivit documentului, onorariile avocaților nu sunt impuse, ci orientative, astfel că fiecare avocat poate stabili și sume mai mici decât cele ale UNBR.
Principala recomandare este ca ora să fie taxată cu 220 de lei, pentru contestarea măsurii suspendării permisului de conducere să fie achitată avocatului cel puțin suma de 1.100 lei, iar pentru o cerere de divorț care implică și copii, 2.200 de lei.
Hotărârea UNBR nr. 82/2020 a fost publicată încă din data de 28 iulie 2020, dar intră în vigoare la începutul anului 2021.
Cele două categorii ale tarifelor sunt onorariul orar și onorariul fix.
Onorariul orar
Acest tip de onorariu este folosit, în general, în activitățile avocațiale în care avocatul nu poate prezice cu exactitate cât timp va utiliza pentru atingerea obiectivului la care s-a angajat. Acesta poate fi calculat în funcție de cheltuielile de funcționare, experiența, reputația avocatului etc.
Nu există o formulă standard în determinarea modului de calcul a tarifului orar a onorariului de avocat, însă, în decursul timpului, s-a impus o regulă care aduce un echilibru în ecuația financiară ce stă la baza desfășurării în bune condiții a profesiei de avocat.
Această regulă stabilește că onorariul avocațial este determinat în cote ideale, raportat la următoarele elemente: cheltuielile necesare funcționarii unui de cabinet de avocat, fondurile de rezervă (rulment) și venitul propriu al avocatului.
Onorariul fix (forfetar)
Acesta se realizează în mod deosebit în situațiile în care avocatul cunoaște din experiență sau din practica altor avocați care este consumul de timp uzual în anumite tipuri de cauze pentru finalizarea activității juridice pentru care a fost angajat.
Asemenea tarife forfetare sunt folosite în general în cauzele având conținut patrimonial și prin folosirea unei cote procentuale din valoarea litigiului.
Onorariul minim orar recomandat de UNBR este de cel puțin 220 de lei pe oră. Conform UNBR, estimarea s-a făcut în baza unor date publice, deoarece nu există altfel de studii care să reflecte cheltuielile avocaților.
Onorariile minimale sunt următoarele:
A. În materie civilă / contencios administrativ și fiscal și necontencios
1. Activități și cereri cu caracter necontencios
1.1. Notificări / adrese / corespondență – onorariu orar, dar nu mai puțin de 330 lei;
1.2. Activități de obținere a apostilării actelor / traduceri legalizate – 330 lei;
1.3. Asistarea sau reprezentarea părții la mediere /conciliere / negociere – onorariu orar sau 440 lei ședința;
1.4. Asistarea/reprezentarea părții în fața instituțiilor publice (altele decât instanțe / parchete / poliție) sau altor persoane de drept privat – 440 lei;
1.5. Cereri de strămutare – 440 lei;
1.6. Cereri de recuzare – 330 lei;
1.7. Consultațiile juridice, redactare de acte juridice tranzacții /contracte civile / acte adiționale / statute și acte constitutive pentru înființarea unor persoane juridice – onorariu orar, dar nu mai puțin de 440 lei ;
1.8. Activitățile de atestare prevăzute la art.3 lit. c, d din Legea 51/1995 – 220 lei;
1.9. Activitățile prevăzute la art.3 lit. g, h din Legea 51/1995 – 1 % din valoare, dar nu mai puțin de 220 lei;
1.10. Activitățile prevăzute la art.3 lit. j) din Legea 51/1995 – 440 lei.
2. Activități contencioase
2.1. Acțiuni/cereri cu caracter special
2.1.1 cererile de valoare redusă, soluționate potrivit procedurii speciale prevăzute de titlul X al cărţii a VI-a din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Cod de procedură civilă – 660 lei;
2.1.2. cererile privind ordonanța de plată, prevăzută de titlul IX al cărții a VI-a din Codul de procedură civilă – 50 % din onorariul prevăzut la pct.2.2, nu mai puțin de 660 lei;
2.1.3. cererile de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept, soluționate potrivit procedurii speciale prevăzute de titlul XI al cărții a VI-a din Codul de procedură civilă – 1.540 lei;
2.1.4. cererile formulate pe cale de ordonanță președințială – 1.540 lei;
2.1.5. cereri de reexaminare; cereri de scutire de la plata taxei judiciare de timbru – 440 lei.
2.1.6. cereri posesorii – 1.540 lei
2.2. Acțiuni şi cereri evaluabile în bani:
2.2.1. până la valoarea de 5.000 lei – 660 lei;
2.2.2. între 5.001 lei şi 25.000 lei – 5 % din valoarea litigiului, însă nu mai puțin de 880 lei;
2.2.3. între 25.001 lei şi 100.000 lei – 4 % din valoarea litigiului, însă nu mai puțin de 1.800 lei;
2.2.4. între 100.001 lei şi 250.000 lei -3 % din valoarea litigiului, însă nu mai puțin de 4.000 lei;
2.2.5. peste 250.000 lei – 2 % din valoarea litigiului, însă nu mai puțin de 7.500 lei.
2.2.6. peste 1.000.000 – 1 % din valoarea litigiului, dar nu mai puțin de 20.000 lei.
Sunt acțiuni evaluabile în bani și se vor aplica onorariile stabilite mai sus următoarelor categorii de acțiuni:
a) cereri în constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic civil patrimonial;
b) privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial;
c) prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile sau de constituire a unor drepturi reale asupra acestora;
d) acțiunile posesorii;
e) acțiuni petitorii – acțiunile care au ca obiect un dezmembrământ al dreptului de proprietate;
i) acțiuni având ca temei plata nedatorată/îmbogățire fără just temei;
j) acțiuni în declararea simulației unui act juridic;
k) acțiuni potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 290/2003;
l) cereri și acțiuni privind legislația fondului funciar;
m) cereri și acțiuni privind materia exproprierilor;
n) cereri și acțiuni în materia uzucapiunii;
o) cereri și acțiuni privind despăgubiri materiale/morale;
2.3. Acțiunile/cererile cu caracter nepatrimonial:
2.3.1. Cereri pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept nepatrimonial – 1.760 lei;
2.3.2. Cereri în anularea sau în constatarea nulității unui act juridic nepatrimonial – 1.760 lei;
2.3.3. Cereri care privesc dreptul de folosință a bunului închiriat sau arendat, daca acestea nu privesc și plata anumitor sume de bani- 1.760 lei;
2.3.4. Acțiunile în grănițuire – 2.200 lei;
2.3.5. Cereri privind măsuri asiguratorii luate pe cale separată – 1.100 lei;
2.3.6. Cereri de suspendare a executării efectelor hotărârilor judecătorești – 1.100 lei;
2.4. În materia executării silite:
2.4.1. asistență, reprezentare în procedura executării silite executării silite cu caracter patrimonial când obiectul contestației vizează titlul executoriu, altul decât hotărârea judecătorească – se aplică onorariul de la pct.2.2;
2.4.2. asistență, reprezentare în procedura executării silite executării silite cu caracter nepatrimonial sau când titlul executoriu îl reprezintă o hotărâre judecătorească – 1.760 lei;
2.4.5. cereri de suspendare a executării silite, respectiv a executării provizorii – 880 lei;
2.4.6 cererile de întoarcere a executării silite – 2.200 lei.
2.5. Acțiuni și cereri referitoare la raporturile de familie :
2.5.1. pentru cererea de divorț fără minori – 1.760 lei;
2.5.2. pentru cererea de divorț cu minori – 2.200 lei;
2.5.3. pentru cererile care nu sunt accesorii cererii de divorț și care au ca obiect: stabilirea locuinței copilului, exercitarea autorității părintești, stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, dreptul părintelui sau al altor persoane decât părinții de a avea legături personale cu copilul, locuința familiei – 1.540 lei;
2.5.4. tutelă, curatelă – 1.540 lei ;
2.5.5. punere sub interdicție – 1.540 lei;
2.5.6. tăgada paternității – 2.200 ;
2.5.7. asistare /reprezentare adopție – 2.640 lei.
2.6. În materia contenciosului administrativ:
2.6.1. redactare plângere prealabilă administrativă – 1.540 lei;
2.6.2. acțiune contencios administrativ – 2.200 lei;
2.6.3. suspendare act administrativ art.14 din Legea 554/2014 – 1.760 lei;
2.6.4. redactare contestație executare act administrativ fiscal – 1.760 lei;
2.6.5. acțiune contestație act administrativ fiscal – 2.640 lei;
2.6.6. suspendare act administrativ fiscal – 2.200 lei;
2.6.7. cereri, contestații privind achizițiile publice in fata CNSC- 2.200 lei;
2.6.8. plângere împotriva deciziilor CNSC – 2.640 lei;
2.6.9 În situația în care există capăt de cerere cu caracter patrimonial – se vor aplica prevederile art.2.2.
2.7 . Acțiunile, cererile, obiecțiunile, contestațiile introduse la instanțele judecătorești în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare:
2.7.1. cereri de deschidere a procedurii de insolvență – 880 lei;
2.7.2. asistență, reprezentare procedură insolvență fond –220 lei termen;
2.7.3. contestații si cereri în procedura insolvenței – 1.540 lei;
2.7.4. retragere, dizolvare, anulare hotărâre AGA – 2.640 lei.
2.8. În materie contravențională:
2.8.1. plângerea împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției – 1.100 lei.
2.9. Acțiunile și cererile în materie de carte funciară – 1.540 lei;
2.10 Acțiuni și cereri în materia societăților comerciale privind Legea 31/1990 și alte legi speciale:
a) cereri de intervenție înregistrare acte/mențiuni ONRC – 1.540 lei;
b) plângere împotriva rezoluției Directorului ONRC – 1.540 lei;
c) acțiuni privind excludere, retragere, dizolvare, anulare hotărâre AGA – 2.640 lei.
2.11. Cererile privind litigiile de muncă și drepturi și obligații cu caracter social:
2.11.1. contestații împotriva deciziilor emise cu privire la încheierea, executarea, modificarea și încetarea CIM – 2.200 lei;
2.11.2. stabilirea și plata pensiilor, precum și alte drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale – 1.540 lei;
2.11.3. stabilirea și plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin, a ajutorului social, a alocației de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor cu dizabilități și a altor forme de protecție socială prevăzute de lege – 1.100 lei.
B. În materie penală
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Onelian
joi, 28.03.2024 at 07:15
Pentru accident cu pagube materiale sa dispus suspendarea permis pe 180zile …….,oare nu este putin cam exagerat!?
Am recunoscut ca am traversat linia continua pentru a intra in curte.
Mentionez ca pana inaite de accident cu vreo luna a fost linie dscontinua ca acuma sa ma trezesc cu linie continua peste 400m
DECI ca sa intru in curte trebuie sa merg pana acolo sa intorc si sa revin ca sa intru in curte.
Mentionez ca de la intrarea in comuna pana la iesire(cca.8 km) exista o singura trecere de pietoni……,oare ce inseamna asta!?