Connect with us
Advertisement

Administrație

Pandemia a ”gripat” Programul Casa Eficientă Energetic 2021: AFM nu a evaluat niciun dosar pe motiv că nu are destui angajați

foto: targulnationalimobiliar.ro

Publicat

Peste 2.300 de dosare depuse până în prezent pentru finanțare, în cadrul Programului Casa Eficientă Energetic, lansat în 15 septembrie 2020 de Administrația Fondului de Mediu, nu au fost evaluate din cauza faptului că AFM susține că nu are suficienți angajați.

La sfârșitul lunii februarie, în urma unei solicitări făcută de Alba24.ro, AFM anunța căutarea unor soluții pentru externalizarea procesului de evaluare, însă modificarea ghidului de finanțare a bătut  pasul pe loc.

Vezi aici articolul din februarie: CASA EFICIENTĂ ENERGETIC 2021: Ce se întâmplă cu programul în care s-au înscris peste 14.000 de solicitanți. Precizări de la AFM

În luna aprilie au fost solicitate noi informații cu privire la stadiul derulării programului.

Reprezentanții AFM nu au putut transmite o dată estimativă la care procesul de evaluare va fi finalizat, motivând situația generată de pandemia de Covid-19 și capacitatea administrativă redusă.

Citește și Programul ”Casa Eficientă Energetic”: AFM a publicat primele liste cu beneficiari aprobați. De ce a întârziat evaluarea

Solicitanții încă se mai pot înscrie în program

Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Ștefan Toga, a transmis pentru Alba24.ro că în prezent programul Casa Eficientă Energetic nu a fost oprit ci încă este în derulare.

Astfel, persoanele fizice se pot înscrie, prin accesarea aplicației informatice pusă la dispoziție de către AFM, unde se completează datele de identificare și suma solicitată, urmând ca în termen de 15 zile dosarul de finanțare, în forma solicitată de ghid, să fie transmis la sediul AFM.

Niciun proiect depus nu a fost verificat. De câteva luni se lucrează pentru externalizare

Ștefan Toga a mai transmis că până la această dată nu au fost analizate proiectele depuse în cadrul programului.

Potrivit acestuia, se dorește modificarea ghidului de finanțare, în sensul introducerii posibilității externalizării procesului de evaluare. Pe lângă această modificare, grupul de lucru a mai propus și alte modificări care sunt menite să asigure o mai bună derulare a programului în viitor.

„Grupul de lucru lucrează la îmbunătățirea ghidului de finanțare, iar proiectul de modificare a ghidului va fi postat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru parcurgerea etapei de consultare publică, perioadă în care pot fi transmise sugestii / observații pe baza proiectului de modificare”, a explicat șeful AFM.

Mii de dosare pentru care s-au plătit rapoarte energetice lăsate în așteptare

Din cele aproximativ 11.000 de înscrieri în aplicația informatică, doar 2.344 de solicitanți au completat procesul de înscriere prin trimiterea dosarului de finanțare în format fizic la sediul AFM potrivit unei informări transmise la solicitarea Alba24.ro.

Cei peste 2300 de solicitanți au plătit pentru a se putea înscrie în program sume cuprinse între 2500 și 5000 de lei pentru întocmirea rapoartelor energetice.

Mulți dintre solicitanți se tem că vor pierde acești bani în cazul în care AFM va întârzia aplicarea programului. Cei mai afectați sunt cei care au început lucrările de renovare și nu le pot termina pentru că au vrut să le și eficientizeze energetic prin programul guvernului.  Fondul de mediu nu decontează lucrările începute înainte de aprobarea dosarelor, pe care nu le poate evalua din lipsă de personal.

Dealtfel, de câteva luni conducerea AFM se străduiește să pună câteva rânduri pe hârtie pentru a crea un cadru legal pentru externalizarea evaluarii celor 2300 de dosare depuse în perioada septembrie-octombrie 2020.

„La momentul actual nu putem estima o dată la care procesul de evaluare va fi finalizat în situația generată de pandemia de Covid-19, dar și ținând cont că AFM derulează, cu foarte puțini oameni, toate programele aflate în portofoliu, prin urmare dată fiind capacitatea administrativă redusă, s-a optat pentru externalizare, a mai precizat președintele AFM, pentru Alba24.

Programul Casa Eficientă Energetic- informații pentru solicitanți

Cheltuieli eligibile care pot fi decontate prin programul Casa Eficienta Energetic

Cheltuielile eligibile vizează: instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperișului, a pereților exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi etc. Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să crească cu cel puțin o clasă energetică.

Pentru a obține banii, cei interesați se pot înregistra, într-o primă fază, într-un formular de pe siteul AFM, iar apoi trebuie să depună la autorități în termen de 15 zile de la înregistrare, un dosar de finanțare cu următoarele documente:

  1. cererea de finanţare, în original, completată integral prin tehnoredactare;
  2. actul de identitate al solicitantului, valabil la data depunerii dosarului de finanțare, în copie;
  3. împuternicirea notarială, în situaţia în care cererea de finanţare este semnată de o persoană împuternicită de către solicitant, în original;
  4. actul de identitate al persoanei împuternicite, valabil la data depunerii dosarului de finanțare, în copie;
  5. extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii cererii de finanțare, din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie pe care se va implementa proiectul, în original;
  6. certificat de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate și în original, în copie legalizată sau emis în Spațiul Privat Virtual;
  7. certificat de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, în termen de valabilitate și în original sau copie legalizată;
  8. certificatul de performanță energetică eliberat înainte de intervenție, în original sau în copie legalizată și nu mai vechi de șase luni;
  9. raportul de audit energetic efectuat înainte de intervenție, în original sau în copie legalizată, elaborat conform legislației în vigoare de către un auditor energetic atestat.

Problema cea mai mare pe care au întâmpinat-o solicitanții a fost întocmirea rapoartelor de audit energetic, prețul pentru elaborarea unui astfel de document, în termen de mai puțin de 15 zile de la înscrierea în aplicație, sărind de la 1500 lei la peste 5000 de lei,  în condițiile în care, prin proiect, statul decontează mai puțin de jumătate din bani.

Cheltuieli eligibile în cadrul programului Casa Eficientă Energetic

Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:

a) cheltuielile cu lucrările de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii privind: înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, cu tâmplărie termoizolantă; · izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace (pereți exteriori, terase, învelitoarea șarpantei și alte elemente similare); · izolarea termică a planşeului peste sol și/sau peste ultimul nivel al clădirii;

b) cheltuielile cu lucrările de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de încălzire și de preparare și utilizare a apei calde de consum: cazane cu condensare;

pompe de căldură, cu excepția aparatelor de tip aer-aer (aparate de aer condiționat);

panouri solare termice;

izolarea termică a conductelor de distribuție și a unităților de acumulare;

dotarea cu dispozitive de reglare pentru încalzirea și preparea apei calde de consum;

înlocuirea, reablitarea componentelor instalației interioare (corpuri de încălzire, conducte, robinete, boilere, schimbătoare de căldură și alte elemente similare din componența instalației de încălzire și preparare a apei calde de consum);

c) cheltuielile pentru achiziționarea și montarea de sisteme de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii (eficiența minimă de recuperare a căldurii 75%);

d) cheltuielile cu lucrările de reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent clădirii; acestea pot consta în:

înlocuirea corpurilor și/sau surselor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri/surse cu tehnologie LED;

utilizarea senzorilor de mișcare/prezență, acolo unde aceștia se impun pentru economia de energie (poduri, mansarde, debarale) și dispozitive pentru reglarea nivelului de iluminat;

programatoare orare pentru comanda instalațiilor de încălzire și răcire;

e) cheltuielile aferente implementării de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligentă;

f) cheltuieli aferente altor intervenții ocazionate de implementarea măsurilor menționate la lit. a)-e):

-creșterea etanșeității la aer a anvelopei clădirii și la montarea tâmplăriei termoizolante; · asigurarea continuității stratului etanș la nivelul îmbinărilor sau străpungerilor în anvelopa clădirii

repararea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă;

– demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa clădirii, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie;

-refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;

-repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii;

g) manopera și profitul, inclusiv TVA aferentă

h) cheltuielile pentru elaborarea certificatului de performanță energetică și efectuarea auditului energetic înainte de intervenție, elaborarea certificatului de performanță energetică și elaborarea raportului de implementare după intervenție;

Autoritatea decontează pentru toate aceste cheltuieli până la 1.500 lei;

IMPORTANT: Autoritatea finanţează doar cheltuielile eligibile efectuate după semnarea contractului de finanţare, cu excepţia cheltuielilor efectuate pentru obținerea certificatului de performanță energetică și pentru auditul energetic, efectuate înainte de intervenție.

De asemenea, Autoritatea nu finanţează lucrări efectuate în regie proprie.

  • Cheltuielile efectuate pentru achiziţia de echipamente, aparate electronice, corpuri de iluminat sunt eligibile dacă produsele achiziţionate sunt noi.

 Programul s-a blocat din luna septembrie. Următorii pași :

  1. Programul Casa Eficientă Energetic: Aprobarea/ contestarea dosarului

2. Programul Casa Eficientă Energetic: Implementarea proiectului

3.Programul Casa Eficientă Energetic: depunerea dosarului de decontare

4. Programul Casa Eficientă Energetic: Decontarea Proiectului

5. Programul Casa Eficientă Energetic: Monitorizarea proiectului

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Florin

    miercuri, 16.06.2021 at 15:37

    In data de 15.06.2021 sunt in acelasi impas, se gandesc daca sa externalizeze serviciul

  2. Popescu florin

    luni, 19.07.2021 at 18:54

    Trăim intr-o țara defecta!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement