Connect with us
Publicitate

Actualitate

Parlamentarii propun măsuri alternative la executarea pedepsei cu închisoarea. Proiect legislativ, la Senat

inchisoare

Publicat

inchisoarePe final de mandat, parlamentarii propun măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate. Astfel, aleșii susțin executarea pedepsei la domiciliu sau în centre centre speciale sâmbăta și duminica, precum și munca în folosul comunității, în loc de pedeapsa cu închisoarea. Un proiect legislativ în acest sens a fost pus în dezbatere publică la Senat.

Propunerea legislativă privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 4 octombrie. Inițiatorii, mai mulți senatori și deputați PNL, justifică propunerea prin numărul mare de condamnări la CEDO cu privire la condițiile din penitenciare și spun că aceste alternative de pedeapsă, pentru infracțiuni mici, ar putea să cântărească în viitoarele analize ale sistemului de justiție românesc.

„Accentul este pus acum pe partea punitivă și mai puțin pe realizarea scopului final al politicii penale a oricărui stat, anume reeducarea și reintegrarea în societate a condamnatului”, susțin inițiatorii în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Potrivit proiectului, măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt:

– măsura de executare la domiciliu a pedepsei privative de libertate;

– măsura de executare fracționată a pedepsei privative de libertate în zilele de sâmbătă și duminică într-un centru special înființat pentru această măsură de executare;

– măsura de executare a pedepsei în echivalent zile de muncă în folosul comunității;

– măsura de executare a pedepsei privative de libertate în regim mixt, de echivalent zile de muncă în folosul comunității și de zile de executare sâmbătă și duminică într-un centru special înființat.

Cele patru noi propuneri sunt apoi detaliate cu condițile de executare: executarea la domiciliu și executarea în regim mixt se referă la pedepse de până la 2 ani, iar executarea fracționată și cea în echivalent se referă la pedepse de până la 3 ani de închisoare. Condiția comună tuturor alternativelor este ca pedeapsa să nu fie dată pentru infracțiuni cu violență, infracțiuni de serviciu, infracțiuni de corupție și conexe iar condamnatul să nu se afle în recidivă.

Executarea la domiciliu se bazează însă pe supravegherea cu ajutorul brățării electronice, măsură care a fost inclusă deja în noul Cod penal, dar care nu a putut fi implementată deoarece Ministerul Justiției nu a achiziționat nici brățările, nu a angajat nici inspectorii de probațiune care să urmărească persoanele condamnate la domiciliu.

Inițiativa de acum prevede ca ministerul Justiției să pună de urgență în aplicare aceste măsuri.

„Ministerul Justiției implementează dispozițiile prezentei legi, prin adoptarea de norme metodologice, în cel mult 18 luni de la publicarea prezentei legi și prin crearea, în spații noi, a centrelor de detenție pentru executarea măsurilor alternative, prin achiziția de brățări electronice în scop de supraveghere a executării pedepselor de domiciliu, prin angajarea de personal în sistemul de probațiune, norma de angajare fiind de un inspector de probațiune la cel mult 60 de persoane care execută o măsură alternativă la măsura executării în detenție a pedepsei cu închisoarea”, se precizează în propunerea legislativă.

Executare în echivalent constă în executarea pedepsei prin prestarea de zile de muncă în folosul comunității și echivalarea acestora cu zilele de executat în regim de detenție. Echivalarea se realizeaă prin raportul de 2 zile de muncă la 1 zi de detenție, iar munca se prestează la unitatea sau unitățile desemnate de judecător în regim de 8 ore/zi, indiferent de intervalul orar.

De asemenea, pentru aplicarea reglementărilor, susțin inițiatorii, este necesar ca statul român să procedeze la redimensionarea sistemului de probațiune, astfel încât acesta să ajungă  la 5.000 de inspectori de probațiune și la implicarea comunităților locale în asigurarea condițiilor pentru executarea măsurilor alternative.

sursa: legestart.ro, senat.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate