Eveniment
Paștele aduce bucuria Învierii Domnului Iisus Hristos. Timp de 40 de zile, credincioșii păstrează salutul tradițional ”Hristos a Înviat!”
Sfintele Sărbători de Paști reprezintă pentru creștini un moment de bucurie și veselie, pentru că Hristos a Înviat. Fiind printre cele mai importante sărbători din an, Paștele creștin are o durată de 40 de zile, iar de-a lungul acestora salutul tradițional este ”Hristos a Înviat!”. În Duminica Paștilor oamenii încearcă, în funcție de posibilități, să păstreze și câteva obiceiuri creștine. Printre cele mai răspândite, regăsim tradiția ouălor roșii, a căror prezență este obligatorie pe masa de Paști și mâncărurile tradiționale, care se prepară cu ocazia sărbătorilor Pascale – cozonacul , drobul și pasca.
Timp de 40 de zile, cât durează postul Paștelui, creștinii se pregătesc din punct de vedere spiritual pentru această sărbătoare a bucuriei, iar în Săptămâna Mare comemorează evenimentele premergătoare Învierii Domnului. Puțini sunt cei care cunosc de unde provine numele acestei sărbători. Astfel cuvântul ”paști” provine din latinescul „pascua” sau din grecescul „paskha”, ce înseamnă: „trecere”. Calendarul sfinților, pentru marea sărbătoare spune că: „În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea aducătoare de viață a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care o numim și Paște, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc înseamnă trecere. Pentru că aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus de la început lumea dintru neființă întru ființă, în această zi, smulgând Dumnezeu poporul israelian din mâna faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie și tot în această zi S-a pogorât din ceruri și S-a sălășluit în sânul Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din adâncul iadului, l-a suit la cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi”.
Paștile înseamnă moarte, ca Jertfă și Înviere, ca trecere într-un alt mod de viață, la „mai multă viaţă” (Ioan 10, 10). Pentru creștini, ”trecerea” reprezintă sacrificiul pe care Isus Hristos l-a făcut din prea multă dragoste pentru noi oamenii.
Sfintele Paști sunt singurele sărbători cu dată schimbătoare din an. Asta pentru că ele se serbează an de an, în duminica următoare a primei luni pline, după echinocțiul de primăvară. Timp de 40 de zile, respectiv până la sărbătoarea Înălțării Domnului, care se celebrează într-o zi de joi (13 iunie), creștinii vor aminti vestea Învierii Domnului prin salutul ”Hristos a Înviat!” și la care se va răspunde cu ”Adevărat a Înviat!”. Anul viitor, în 2014, credincioșii vor prăznui Paștile în data de 20 aprilie, la fel ca și romano-catolicii.
sursa: creștinortodox.ro
Camelia TOMA
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News