Eveniment
Permis special pentru trotinete și biciclete electrice valabil 10 ani, obținut cu examen. Inițiativă depusă la Senat

Permis special pentru trotinete și biciclete electrice. Un nou proiect de lege, depus recent la Senat de Liviu Sorin Robe, parlamentar neafiliat, propune introducerea unui permis special de tip AM1 pentru conducătorii de trotinete și biciclete electrice, în contextul numărului tot mai mare de accidente în care sunt implicate aceste vehicule. Pemisul obţinut ar urma să fie valabil 10 ani.
Expunerea de motive a proiectului atrage atenția că trotinetele și bicicletele electrice pot reprezenta un pericol atât pentru ceilalți participanți la trafic, cât și pentru conducătorii acestora, mai ales în condițiile în care polițiștii nu dispun de mijloace tehnice pentru identificarea celor care depășesc limitele legale de viteză.
„Situația este agravată de lipsa unor mijloace de control eficiente, dar și de faptul că utilizatorii acestor vehicule nu dețin nicio formă de asigurare obligatorie.
Astfel, victimele accidentelor rutiere nu pot recupera prejudiciile materiale și morale”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Inițiatorul subliniază că, în timp ce statele membre ale Uniunii Europene au fost obligate încă din 2021 să introducă asigurări obligatorii pentru conducătorii de trotinete și biciclete electrice, România nu are încă o legislație specifică în acest sens.
În prezent, pentru a circula cu o trotinetă sau o bicicletă electrică pe drumurile publice, nu este necesar un permis de conducere.
Singura condiție este ca utilizatorul să aibă cel puțin 14 ani, fără a fi obligat să dovedească faptul că cunoaște regulile de circulație.
Conform proiectului depus la Senat, noua categorie de permis AM1 ar urma să fie obținută în urma unui examen scris privind legislația rutieră și a unui traseu practic, desfășurat într-un poligon special amenajat.
Scopul acestei măsuri este creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de accidente cauzate de necunoașterea regulilor de circulație.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News