Persoanele care rămân fără job după vârsta de 45 de ani întâmpină cele mai mari greutăţi pe piaţa muncii. Chiar dacă doresc să muncească în continuare şi sunt dispuşi să îşi schimbe şi domeniul de activitate, nu sunt cei care-şi pot găsi uşor posturi şi asta pentru că majoritatea angajatorilor caută tineri, chiar dacă nu au experienţă în domeniu. Majoritatea şomerilor iau în calcul reconversia profesională, adică după ce au muncit zeci de ani într-un domeniu, învaţă o nouă meserie de la zero, însă asta nu le garantează atenţie din partea firmelor care caută forţă de muncă. În luna noiembrie a anului trecut, peste 6.700 de persoane trecute de 45 de ani se aflau în evidenţa AJOFM Alba, în căutarea unui loc de muncă.

Publicitate

Schimbările din domeniul economic cauzate în principal de criza financiară, însă şi cele de pe piaţa muncii, prin reorientarea pe segmente de producţie şi servicii a firmelor, pentru a putea supravieţui în noile condiţii au avut efecte directe asupra unor oameni care, după ce au muncit ani întregi şi şi-au întreţinut familiile, s-au trezit în situaţia, dramatică, de multe ori, să nu mai aibă acces la o sursă de venit, după ce şi-au pierdut locul de muncă. Este şi cazul persoanelor din Alba cu vârste peste 45-50 de ani, care acum sunt puse în faţa unei situaţii dificile, în care fie se adaptează noilor cerinţe pe piaţa muncii, fie apelează la propriile afaceri, dacă au capital sau spirit de iniţiativă. Însă cei mai mulţi încearcă se să reangajeze, iar, dacă au noroc şi prind ocazia unui interviu, se confruntă cu o nouă piedică: "baremul" de vârstă. Angajatorul caută, de cele mai multe ori, persoane mai tinere, care de cele mai multe ori sunt dispuse să lucreze şi pentru salarii mai mici, prin urmare cu costuri mai reduse pentru firmă şi cu program prelungit. Astfel, chiar dacă omul are zeci de ani de experienţă în spate, are aptitudini şi putere de muncă, este nevoit să aştepte pe listele de la şomaj o zi mai bună. Desigur, în multe cazuri, aceştia se pot confrunta cu probleme de adaptare la noile cerinţe pe piaţa muncii.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În reversul medaliei, potrivit unor specialişti în studii sociologice, mentalitatea angajatorilor s-a schimbat în ultimii ani în ceea ce priveşte accesul la posturile de conducere. Astfel, dacă până în urmă cu câţiva ani, candidaţii cu vârste până în 35 de ani erau preferaţi pentru funcţiile de manageri, acum companiile caută persoane şi peste 40 de ani pentru asemenea poziţii, cu experienţă în management.

Statistica şomerilor peste 45 de ani în Alba şi cazuri de discriminare la angajare pe criteriu de vârstă

Din numărul total al şomerilor înregistraţi la sfârşitul anului trecut, respectiv 17.271 de persoane, categoria celor cu vârstă peste 45 de ani reprezintă aproximativ 40 la sută. Şomerii din Alba cu vârstă între 35 şi 45 de ani reprezintă 25,7% (4.454) din numărul total evidenţiaţi în luna noiembrie, iar până în 25 de ani au 2.831 de persoane fără loc de muncă (16,39%). Şomeri cu vârstă între 25 de ani şi 35 de ani au fost înregistraţi în număr de 3.208 (18,57%).

Publicitate

În ceea ce priveşte şomerii cu vârsta peste 50 de ani din Alba, potrivit datelor centralizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, în 2013, aceştia erau în număr de 4.591.

Potrivit directoarei AJOFM Alba, Andrea Katona, în 2013, trei femei cu vârstă peste 45 de ani au reclamat faptul că s-au confruntat cu acest criteriu la interviul de angajare. Cu alte cuvinte, patronii cautau persoane mai tinere.

Citeşte şi  Aproape 20.000 de ȘOMERI NOI în 2013 în județul Alba. Vezi cum a oscilat numărul persoanelor fără loc de muncă pe parcursul anului

Publicitate

Opţiuni pentru calificare şi reconversie profesională

Pentru aceştia şi nu numai, AJOFM Alba pune la dispoziţie cursuri de formare profesională: bucătar, cofetar-patiser, cosmetician, croitor îmbrăcăminte după comandă, electrician instalaţii şi echipamente electrice industriale, frizer – coafor – manichiură – pedichiură, fierar betonist – montator prefabricate, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, lucrător în comerţ, lucrător finisor pentru construcţii, operator introducere, validare şi prelucrare date, ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie, rectificator, sudor, tâmplar universal, viticultor, zidar – pietrar – tencuitor, contabil, inspector resurse umane, îngrijitor copii, îngrijitor bătrâni la domiciliu, dulgher-tâmplar-parchetar, operator la maşini unelte cu comandă numerică, agent de securitate, comunicare limba engleză.

Publicitate

Chiar dacă obţin o nouă calificare, cursurile pe care şomerii le pot urma la AJOFM Alba nu le promit şi un loc de muncă. Mai exact persoanele peste 45 de ani care sunt dornice să îşi schimbe şi domeniul de activitate pentru un job, nu primesc garanţia că la finalizarea cursurilor se pot integra pe piaţa muncii.

Citeşte şi Rata şomajului în Alba, de 9,69%, în noiembrie. Peste 2,7 milioane de lei plătiţi în noiembrie pentru indemnizaţii şi CAS

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare prevede că serviciile de formare profesională se acordă, gratuit, următoarelor categorii de persoane, astfel:

Publicitate

- au devenit şomeri (indemnizaţi sau neindemnizaţi);

- nu au putut ocupa loc de muncă dupa absolvirea unei instituţii de învăţământ;

- au obţinut statutul de refugiat sau altă formă de protecţie internaţională, conform legii;

- cetăţeni străini sau apatrizi care au fost încadraţi în muncă sau au realizat venituri în România, conform legii;

- nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie;

- persoanele care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural şi nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare şi care sunt înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.

Publicitate

Persoanele care beneficiază de servicii de formare profesională gratuite şi se încadrează în muncă, potrivit legii, pot beneficia în continuare, până la finalizarea programului de formare profesională început, de serviciile de formare profesională gratuite la care aveau dreptul dacă nu s-ar fi angajat.

Acte necesare înscrierii la cursurile de formare profesională

1. Recomandare de la compartimentul de consiliere AJOFM Alba

2. Certificat de naştere original si copie

3. Buletin/carte de identitate original şi copie

4. Acte studii original şi copie

5. Adeverinţă medicală de la medicul de familie, cu menţiunea: “Apt pentru meseria …”

6. Certificat de căsătorie original şi copie (dacă este cazul).

Publicitate