Connect with us
Advertisement

Eveniment

Piaţa auto din România, în scădere cu 22,5% în luna august. Care sunt cele mai vândute modele de mașini

Publicat

Înmatriculările de autovehicule au scăzut cu 22,5%, în România, la nivelul lunii august din acest an, faţă de perioada similară din 2021, marjă în care, însă, autoturismele noi au înregistrat un salt de 5,2%, reiese din analiza de piaţă publicată, marţi, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

„După evoluţia importantă a primelor luni, august 2022 vine cu o scădere de 22,5% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de anul precedent, scădere înregistrată după 5 luni de creştere de la începutul acestui an.

Dacă ne raportăm la anii anteriori, luna august 2022 este în creştere cu 10,9% faţă de perioada similară din anul 2020 şi cu 47,4% în scădere faţă de august 2019 (…)”, menţionează sursa citată.

Conform APIA, în piaţa naţională, Top 10 mărci, autoturisme + autovehicule comerciale, după opt luni din 2022, este condus de Dacia – cu 24.412 de unităţi, urmată de Ford (8.198), Toyota (7.243), Renault (6.634), Hyundai (6.607), Volkswagen (5.884), Skoda (5.508), Mercedes Benz (4.699), Peugeot (2.832) şi Kia (1.982).

Primele patru locuri în topul înmatriculărilor sunt ocupate de vehicule marca Dacia. Este vorba despre Logan (7.512 unități vândute în acest an), Duster (5.869 unități vândute în acest an), Sandero (5.179 unități vândute în acest an) și varianta electrică Spring (3.526 unități vândute în acest an).

Autoturismele, care reprezintă aproximativ 84% din total, au consemnat, în luna august 2022, un volum de 12.448 de unităţi, cu 22% mai puţin decât în luna similară din 2021. La nivelul primelor opt luni ale anului în curs, creşterea este de 5,2% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021.

În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu 44,5%, în creştere cu 0,7% faţă de 2021, urmat de Clasa C (26%, -1,9%) şi Clasa B (17,5%, -3,3%).

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele opt luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 3,3% faţă de perioada similară din anul anterior, până la o pondere de 65,7%. Totodată, autoturismele echipate cu motoare diesel înregistrează o scădere de 33,6%, raportat la perioada de referinţă, cu o cotă de 13,6% din total.

Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns să deţină, după opt luni din 2022, o cotă de piaţă de 20,6%, care depăşeşte cu 7% şi 5.773 de unităţi cota deţinută de motoarele diesel. Autoturismele full electrice deţin o cotă de 7,8% din piaţă, în perioada analizată, faţă de anul 2021 când reprezentau doar 2%.

„Ca şi în anul 2021, când, deşi s-a înregistrat o scădere a achiziţiilor de autoturisme în general, cele „verzi” au performat, în anul 2022, achiziţiile din această categorie aproape s-au dublat (+89,3%) comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest context, este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+309,8%) şi a celor plug-in hybrid (+59,6%)”, notează APIA.

În clasamentul celor mai vândute autoturisme 100% electrice pe primul loc se află Dacia Spring, cu 3.526 unităţi (creştere de 54 ori faţă de primele opt luni din anul trecut), urmat de Tesla Model (3.340 unităţi), Volkswagen e-UP! (332), Hyundai Kona (299) şi Renault Zoe (179).

Pe segmentul autoturismelor Plug-in, în top de află: Ford Kuga – cu 271 unităţi (+129,7%), Renault Captur (181 de unităţi, -5,7%), Mercedes Benz GLE (172 de unităţi, +72%), Hyundai Tucson (152 de unităţi, +72,7%) şi Mercedes Benz GLC (150 de unităţi, +22%).

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc modelul Toyota Corolla – cu 1.704 de unităţi (+13,1% faţă de 2021), apoi Toyota C-HR – cu 1.390 de unităţi (+5,9%) şi Toyota RAV4 – cu 1.129 de unităţi (+15,9%).

În primele opt luni ale anului în curs, cele mai multe achiziţii de autoturisme au fost realizate de către persoanele juridice (58% din total), diferenţa de 42% fiind în dreptul persoanelor fizice.

sursa: agerpres.ro, apia.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement