Ploaie de stele căzătoare, pe cerul României, la mijlocul lunii august. Alte fenomene astronomice din acest an

Cel mai cunoscut curent de meteori, Perseidele, poate fi observat la mijlocul lunii august. Curenţii meteorici mai poartă denumirea populară şi de „ploaia de stele căzătoare”.

Denumirea are ca sursă de inspiraţie un punct luminos, ca o stea, ce pare că se desprinde de pe bolta cerească deplasându-se cu mare viteză, timp de câteva clipe, după care se stinge. În realitate, sunt fragmente de corpuri interplanetare de dimensiuni foarte mici, ce pătrund în atmosfera Pământului şi ard în întregime prin frecarea cu aerul. Dacă corpul respectiv este suficient de mare, lasă o dâră luminoasă şi chiar o explozie, ce poartă denumirea de bolid.

Numele curenţilor de meteori este dat de constelaţia din care aparent vin meteorii. Locul mai poartă denumirea de radiant. Perseidele au radiantul în constelaţia Perseu (Perseus).

Momentul maxim al curentului de meteori Perseide va fi în perioada 12-13 august (ZHR = 60 – 100)

Fluxul de corpuri este numit Perseide și se întinde de-a lungul orbitei cometei Swift-Tuttle. Acest nor este constituit din particule lăsate în urmă de cometă în timpul călătoriei de-a lungul orbitei. Astăzi, majoritatea prafului din nor are mai mult de 1000 de ani.

Cometa care a dat naștere acestui roi este Swift-Tuttle, al cărui nucleu are diametrul de circa 10 km. Cea mai recentă trecere a sa la periheliu a avut loc în 1992, iar următoarea va avea loc în 2126.

Primele observaţii despre vizibilitatea unui astfel de fenomen se găsesc în cronici chinezeşti, unde se spune că, în anul 36, într-o singură noapte, au fost văzuţi peste 100 de meteori. Primul observator care a determinat rata orară a curentului de meteori al Perseidelor a fost Eduard Heis care, în 1839, a numărat 160 de meteori pe oră. Calculul orbitei Perseidelor a fost realizat între 1864-1866 de Giovanni Schiparelli (1835-1910). El a constatat o strânsă legătură a fenomenului cu orbita cometei Swift-Tuttle, care trece prin apropierea Soarelui o dată la 120 de ani. Numele de Perseide a fost dat tot de Schiparelli în 1866

Alte fenomene astronomice vizibile în anul 2020

13 august – Planeta Venus la elongaţie vestică maximă (dimineaţa)

11 septembrie – Planeta Neptun la opoziţie (vizibilă toată noaptea); Pământul se află în cel mai apropiat punct faţă de Nepun, a opta planetă de la Soare va putea fi vizibilă pe cer

23 septembrie – Echinocţiul de toamnă; începutul toamnei astronomice. Din această zi, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până la solstiţiul de iarnă.

13 octombrie – Planeta Marte la opoziţie (vizibilă toată noaptea); Marte va străluci de 7 ori mai puternic decât Saturn şi de 17 ori mai puternic decât steaua Antares, fiind vizibilă de pe Terra toată noaptea

21 – 22 octombrie – Maximul curentului de meteori Orionidele (ZHR = 20); Terra trece prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei 1/P Halley.

31 octombrie – Planeta Uranus la opoziţie (vizibilă toată noaptea) și Luna albastră. Uranus se află cel mai aproape de Pământ, fiind luminată de către Soare. Planeta albastru – verzui va fi mai luminoasă decât în orice altă perioadă a anului. Termenul de „Lună albastră” este folosit atunci când avem două luni pline în decursul aceleeaşi luni

17 – 18 noiembrie – Maximul curentului de meteori Leonidele (ZHR = 15); Pământul trece prin traiectoria prafului cosmic lăsat în urmă de cometa Tempel-Tuttle; meteorii vor cădea cu viteză de 71 km/s

13 – 14 decembrie – Maximul curentului de meteori Geminidele (ZHR = 120); provin din asteroidul 3200 Phaeton

21 decembrie – Solstiţiul de iarnă, ora 12.02; începutul iernii astronomice

21 decembrie – Planetele Jupiter şi Saturn în conjuncţie (seara); Evenimentul nu a mai avut loc din anul 2000; cele două planete luminoase vor apărea la un arc de numai 7 minute una de cealaltă, pe cerul nopţii, vor părea o planetă dublă luminoasă.

Foto: Ștefan Pop Cot