Connect with us
Advertisement

Politică

Poluarea apei freatice în Munţii Apuseni, perdele forestiere şi învăţământ pe banii părinţilor. Interpelările senatorului Alexandru Pereş

Publicat

Senatorul de Alba, Alexandru Pereş  a formulat, luni, trei interpelări adresate ministrului Mediului, Rovana Plumb, ministrului delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Lucia Ana Varga şi ministrului Educaţiei Educației Naționale, Remus Pricopie. Politicianul recent ales secretar al Senatului s-a interesat de soluţiile pentru limitarea poluării apelor freatice din Munţii Apuseni, în zona iazului de decantare Valea Şesii ce aparţine Cupru Min SA, sursa de finanţare pentru programul naţional de perdere forestiere agricole şi contribuţii financiare din partea părinţilor la sistemul de învăţământ.

Vă prezentăm în continuare solicitările transmise de senatorul de Alba.

Iazul de decantare de la Valea Șesii: există posibilitatea unui accident ecologic major

Alexandru Pereş reaminteşte ministrului Mediului că iazul de decantare Valea Șesii face parte din complexul minier al Cupru Min SA, „zonă de maximă poluare, aflată în atenția Ministerului Mediului de peste 30 de ani”. Potrivit acestuia, „lucrările de corecții ale PH-ului sunt făcute zilnic, prin adăugare de neutralizant, efort pe care Cupru Min SA nu mai poate să îl suporte din punct de vedere economic și financiar”. Solicită „o intervenție mai energică din partea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice vizavi de această problemă, existând posibilitatea unui accident ecologic major”. De asemenea, cere să i se comunce soluțiile propuse de minister  pentru a putea limita sau chiar opri „poluarea tot mai accentuată a apei freatice și a apelor curgătoare din zona Munților Apuseni”.

Perdele forestiere de protecție în România – o necesitate urgentă

Senatorul de Alba întreabă când va începe Programul național de realizare a perdelelor forestiere, pe care le consideră o necesitate în condiţiile în care, în urma ninsorilor abundente de la începutul acestui an, numeroase localităţi şi drumuri au fost închise, iar acestea ar putea reprezenta o soluţie pentru protejarea căilor de acces de cantităţile de zăpadă viscolite pe carosabil. Precizează că în “1880, în județul Ialomița, au fost plantate primele perdele forestiere de protecție, ca mai apoi, în anul 1884, să fie plantate și în sudul Olteniei. Începând cu anul 1937 a fost reluată această acțiune, ajungându-se, de-a lungul anilor, la aproximativ 9.500 de ha cultivate. Numai că, în anul 1969, s-a hotărât defrișarea perdelelor forestiere pentru a lăsa loc suprafețelor agricole. În prezent, avem  doar 1000 de ha acoperite”.

În anul 2002 a fost aprobată Legea 289 privind perdelele forestiere de protecție, însă “nu a lăsat nici un ecou”. Senatorul precizează că “sacă L289/2002 ar fi fost pusă în aplicare, în timp nu ar mai fi existat situații cum a fost cea din această iarnă, în care cantitatea de zăpadă a închis, practic, drumuri naționale și a lăsat localități isolate. Suntem în anul 2014, la 134 de ani de la apariția primelor perdele forestiere agricole, avem o lege în sprijinul acestora, dar nu s-a demarat plantarea. Există o speranță dacă se va realiza acest Program: Guvernul Ponta a aprobat în luna decembrie a anului trecut o Ordonanță de Urgență pentru demararea Programului național de realizare a perdelelor forestiere”.

Întreabă când apreciază ministrul că va începe programul perdelelor forestiere şi care va fi sursa de finanţare, având în vedere că există probleme în tranzacţionarea certificatelor verzi. “Documentația pentru 870 de km de drumuri naționale sau județene este aprobată,  după cum ați declarat în presă, de la bugetul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice. Astfel, a fost alocată suma de 30 de milioane de lei, obținută din vânzarea certificatelor verzi, pentru începerea acestui Program”, mai transmite senatorul.

Învățământ de stat gratuit, dar se face pe banii părinților

În contextul mediatizării unor scandaluri în şcoli din Capitală şi din ţară, pe marginea faptului că se cer sume de bani pentru fondul instituțiilor, pentru reparații sau pentru cadourile profesorilor cu ocazia diverselor sărbători, senatorul atrage atenţia că „Articolul 32 alin. (4) din Constituția României arată că <învățământul de stat este gratuit, potrivit legii:. Deși este gratuit, învățământul de stat necesită bani atât în grădinițe, cât și în școli și în licee”.

Politicianul mai spune că “este de înțeles că o instituție de învățământ are nevoie de îmbunătățiri și de fonduri, dar poate nu din bugetul părinților! Există părinți care nu-și pot permite nici măcar achiziționarea manualelor, caietelor, rechizitelor școlare, darmite să contribuie la fondul școlii sau pentru diversele cerințe ale cadrelor didactice!”.

Astfel, întreabă ce propuneri concrete are ministrul pentru “a elimina problema subfinanțării și pentru a stopa asemenea momente care aduc neplăceri atât părinților, cât și profesorilor” şi precizează că “am militat întotdeauna pentru creșterea bugetului la învățământ, pentru mărirea salariilor profesorilor, pentru condiții mai bune în școli și grădinițe”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. NELU

    vineri, 14.02.2014 at 14:12

    As incepe cu o intrebare ,,in toti acesti ani de cind este senator domnu, asta daca se poate numi asa, ce a facut bun inafara de campaniile electorale ?

  2. ady

    vineri, 14.02.2014 at 18:21

    Sandule, zi si de Groaznica Poluare din Sebes. Ca ne asfixiem. Suntem AUSCHWITZ-UL ROMANIEI. Lipsesc doar gardurile de sarma ghimpata.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement