Connect with us
Advertisement

Eveniment

Proces în instanță pentru antena telefonică din Micești: Primăria și Consiliul Local Alba Iulia au cedat în fața conspirației 5G

Publicat

Scandalul antenei 5 G din Micești a fost tranșat în instanță. Compania RCS RDS a dat în judecată Primăria și Consiliul Local al municipiului Alba Iulia, iar un prim proces a fost finalizat în data de 5 martie 2024.

Sentința a fost dată de magistrații Tribunalului Alba. 

Motivul procesului a fost amplasarea unei antene 5 G, în cartierul Micești din Alba Iulia. Scandalul amplasării antenei 5 G a început în luna martie a anului 2023. 

Atunci într-o ședință de consiliu local, zeci de cetățeni din Micești, s-au împotivit împotriva proiectului. Ședința a fost plină de explicații tehnice, dar și de teorii ale conspirației. 

S-a vorbit despre radiații care cauzează impotență, modificări în ADN, ce boli ar putea provoca radiațiile, câte G-uri are antena, dar și mărturiile citite dintr-o carte ale unui bărbat care s-ar fi întors din morți, din moarte clinică și ar fi tras un semnal de alarmă asupra frecvențelor umane și interferența lor cu undele radio sau electro-magnetice.

Localnicii au spus că vor bloca proiectul iar reprezentanții companiei au susținut că vor da în judecată Primăria, dacă proiectul nu va trece. După ce proiectul a fost în dezbatere publică, acesta a intrat la vot în ședința de 27 aprilie 2023.

VEZI AICI, pe larg ședința din consiliul local în care s-a vorbit despre conspirații 5G: VIDEO: Scandal la Alba Iulia de la o antenă GSM. Radiații, impotență, rupere de ADN și mărturii după întoarcerea din morți

Pe lângă antena cu pricina, compania a mai cerut o amplsare și pentru o a doua stație de instalare echipamente de telefonie mobilă.

În timpul ședinței consilierii locali nici nu au aprobat proiectele, dar nici nu le-au respins. Au apelat la abținere. În urma votului, compania a dat în judecată Primăria Alba Iulia.

Cum a cedat Primăria și Consiliul Local în fața conspirației 5 G

Mai pe scurt, în ședinta din aprilie, au intrat la vot cele două proiecte ale companiei RCS RDS. Acestea aveau avizele și documentele necesare, iar decizia de amplsare a fost în mâna consilierilor locali.

CITEȘTE ȘI: Localnicii câștigă prima luptă împotriva RCS RDS în ”războiul” antenei GSM din Micești. Consilierii locali au respins proiectul

Consilierii nu au respins proiectele dar nici nu l-au avizat. Aceștia s-au abținut de la vot, iar proiectele nu au trecut.

Două proiecte similare au trecut de votul consilierilor locali. Un alt proiect respins

Un alt proiect tot pentru amplsarea unei antene de telecomunicații pe blocul MV7 din Alba Iulia a fost respins. Însă alte două proiecte de amplasare a unor instalații mobile, de la alte companii au fost votate.

A fost vorba despre o instalație pe Bulevardul Încoronării și alta pe strada Mihai Viteazul.

Proces în instanță la Tribunalul Alba

Compania a mers în instanță, pentru a cere obligarea Consiliului Local Alba Iulia la ”exercitarea motivată a votului”.

În instanță, reprezentanții companiei au susținut următoarele:

Au luat la cunoştinţă faptul că nu s-a avizat documentaţia depusă reclamantă, reţinându-se în esenţă următoarele:

  • este un amplasament privat, în extravilan, în apropierea fermei lui (…) din Miceşti;
  • documentaţia respectă şi cuprinde toate avizele solicitate, respectă distanţele faţă de zona de locuinţe, este în extravilan;
  • se propune să se amâne proiectele ”acestea” până când se prezintă toate documentele care au stat la baza solicitării de emitere a autorizaţiei, inclusiv acele studii de impact.

Cu toate acestea, din acelaşi proces-verbal al şedinţei Consiliului local din data de 27.04.2023, a aflat că la punctele 22 şi 23 au fost supuse aprobării documentaţiile pentru alte două staţii de bază aparţinând altor operatori, care sunt avizate fără probleme deşi sunt situate în intravilan.

Ce a spus în instanță, compania despre consilierii locali

Chiar consilierii au recunoscut acest lucru cu ocazia dezbaterilor ( n.r. legalitatea documentelor) Cu toate acestea prin refuzul de a aproba proiectul, consilierii locali au achiesat de fapt la argumentele unicului consilier, care a propus tot timpul amânarea votului şi care în final s-a şi abţinut aşa cum rezultă din procesul-verbal din cadrul şedinţei.

În cazul de faţă, intenţia membrilor Consiliului local de a nu-şi asuma rezultatul votul rezultă din propria lor conduită: aceştia au conştientizat legalitatea proiectului propus, însă, în considerarea unei „datorii morale” fată de cetăţenii care s-au opus (în mod nejustificat) adoptării hotărârii de aprobare, au apreciat oportun să se abţină de la vot.

Ce a spus Primăria Alba Iulia

În timpul procesului, Primăria Alba Iulia a spus că cele două proiecte au avut toate avizele, însă că puterea de decizie a fost în mâna consilierilor locali.

CITEȘTE ȘI: LIVE VIDEO: Dezbatere publică la Alba Iulia pe tema amplasării unei antene GSM, într-un cartier. Zeci de cetățeni se împotrivesc

S-a constatat că se îndeplinesc toate condiţiile şi documentaţia respectă prevederile legale, însă s-a menţionat că în urma şedinţei Comisiei Tehnice de Amenajare a teritoriului şi Urbanism din data de 9.03.2023 s-a decis ca documentaţia se avizează cu condiţia aprobării de către Consiliul Local, au susținut reprezentanții Primăriei.

Ce au concluzionat magistrații

Magistrații Tribunalului Alba au concluzionat că în ședința de consiliu local nu s-a încălcat legea.

Astfel, din modalitatea de desfăşurare a dezbaterilor cu privire la cele două proiecte de hotărâri de consiliu local rezultă că au fost analizate de către consilieri motivele pentru care amplasarea celor două staţii de bază pentru comunicaţii electronice nu ar fi oportună.

Pentru proiectul înscris pe ordinea de zi la numărul 20 s-a apreciat de către unii consilieri că ar fi necesară suplimentarea documentaţiei cu un studiu de impact ori luarea în considerare a amplasării staţiei într-o altă zonă, luând în considerare opoziţia cetăţenilor care locuiesc în preajma perimetrului unde s-a solicitat amplasarea iniţial.

În ceea ce priveşte proiectul înscris la pct 21 de pe ordinea de zi s-a considerat că pentru amplasarea antenei va fi nevoie şi de acordul legalizat al vecinilor direcţi, cei care au construit pe parcele o locuinţă, au notat judecătorii Tribunalului Alba.

Mai pe scurt că nu a fost făcut un abuz, prin abținerea de la vot.

Tribunalul reţine aşadar, în dezacord cu susţinerile reclamantei, că analiza celor două proiecte şi exercitarea votului de către consilierii locali ai municipiului Alba Iulia s-a efectuat conform prevederilor legale, fiind avute în vedere argumente factuale cu privire la oportunitatea amplasării celor două staţii de bază pentru comunicaţii electronice, au concluzionat magistrații.

Drept urmare, în primă instanță aceștia au respins cererea companiei RCS RDS, în data de 5 martie 2024. Decizia nu a fost definitivă și poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Cornel

    miercuri, 13.03.2024 at 11:24

    Ce arici continuați sa fiți, domnilor din presă!
    Pana la urma aleșii oamenilor au ținut cont de doleanțele celor care i au ales iar justiția le a dat dreptate. Și atunci de ce luați lucrurile în râs scriind de conspiraționisti și oameni întorși din morți!
    A!!! E rcs rds compania sistemului (UM digi 24)!!!

  2. pilu

    miercuri, 13.03.2024 at 11:28

    Noi am procedat astfel. Când au vrut să amplaseze antena pe bloc, am cerut caracteristicile undelor de transmisie şi pe banii lor am comandat un studiu de impact asupra sănătăşii omului. Bineînţeles că se depăşeau aceşti indici şi antena nu a mai fost amplasată. S-au dus şi i-au păcălit pe alţii.
    Asta s-a întâmplat la mai bine de zece ani.După câte am citit aceste 5G se amplasează mult mai aproape una de alta şi au un impact asupra vieţii destul de relevant.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement