Actualitate
Programul „Cujus Regio”: Conferinţă la UAB privind cercetări istorice din Transilvania secolului XVIII. Vezi detalii
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2012/10/DSCF8321.jpg)
Programul intitulat „Cujus Regio. An analysis of the cohesive and disruptive forces destining the attachment of (groups of) persons to and the cohesion within regions as a historical phenomenon” este condus de prof. Dick de Boer de la Universitatea din Groeningen și este derulat împreună cu alte 12 universități europene. Proiectul este parte dintr-un program de tip European Science Foundation, finanțat prin UEFICDI și coordonat din partea UAB de către lector dr. Cosmin Popa Gorjanu. Evoluţia fenomenului de coeziune regională este analizată în Transilvania, alături de alte 8 regiuni europene. Proiectul și-a propus să facă unele comparații între rezultatele cercetărilor din fiecare regiune.
“Cercetările se desfăşoară în cadrul acestor sub-proiecte naţionale, dar o bună parte din manifestările noastre se bazează şi pe interacţiuni foarte concrete, workshop-uri şi conferinţe în care comparăm evoluţiile sau realităţile sociale politice, geografice referitoare la conştiinţa regională, referitoare la cele 8 regiuni, printre care se află şi Transilvania”, a declarat lector dr. Cosmin Popa Gorjanu, coordonatorul proiectului.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Tobimar-Angajari.gif)
Cercetările pe regiunea Trasilvania au fost împărţite în două perioade: secolul XIII (lucrări finalizate) şi secolul XVIII (în pregătire, pentru publicare).
La conferinţa de vineri, istoricii au purtat discuţii privind aspecte din Transilvania secolului XVIII, care au fost factorii de coeziune și de disoluție regională, cum s-a manifestat regiunea și în funcție de ce anume, promotorii de idei, cum arătau și se manifestau actorii (personalități, instituții).
Cosmin Popa Gorjanu a adăugat că “până în acest moment au fost organizate cercetările pe perioada medievală, iar în conferinţa de vineri a fost vorba de lucrările desfăşurate de un grup, care s-au concentra asupra evoluţiei din secolul XVIII. A fost vorba despre o alegere metodologică valabilă la nivelul proiectului de cercetare colaborativă de a ne concentra asupra unor segmente cronologice cheie.”
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/02/artinstall4.gif)
Valoarea proiectului este de 30.000 de lei pe an, iar acesta se va finaliza în luna august a anului viitor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)