Connect with us
Advertisement

Actualitate

Programul „Erasmus +”, prezentat la IȘJ Alba. Peste 140 de posibili beneficiari au fost instruiți despre oportunități ale fondurilor europene

Publicat

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) au demarat recent o campanie de informare asupra fondurilor europene puse la dispoziţie de noul program Erasmus +, în exerciţiul financiar 2014-2020. Inspectoratul Scolar Judetean Alba a organizat acest eveniment pentru promovarea oportunităţilor de finanţare prin programul Erasmus+, eveniment care s-a desfasurat in sala de sedinte a ISJ Alba joi, 27 decembrie ora 10.00 la care au participat peste 140 de potențiali beneficiari.

Posibilii beneficiari ai programului sunt profesori din toate unităţile de învăţământ ale judeţului, reprezentanţi ai ONG-urilor, reprezentanți ai învățământului universitar albaiulian și ai administraţiei locale.

Evenimentul a fost structurat pe două sesiuni: prima sesiune de 4 ore a cuprins prezentarea noului program Erasmus+ urmata de raspunsuri la intrebari venite din partea participanților și a doua parte s-a adresat domeniului tehnic fiind o prezentare generala ECVET.

Sistemul european de credite pentru educație și formare profesională ECVET („SECEFP”) este un cadru care vizează facilitarea transferului, recunoașterii și acumulării rezultatelor evaluate ale învățării persoanelor care doresc să obțină o calificare. Asadar s-au prezentat beneficiile ECVET pentru invatarea pe tot parcursul vietii.

Informaţiile au venit din partea a doi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale: Olivia Jidveian si Miruna Covaci si doi experți ECVET: Tatiana Gheorghiu si Camelia Ghetiu.

„Prezentarea a cuprins o descriere a elementelor de bază după care funcţionează programul, a liniilor de finanţare, a candidaţilor eligibili şi a paşilor de urmat pentru depunerea unui astfel de proiect. Sunt elemente de noutate faţă de proiectele cu care am fost obişnuiţi în anii anteriori, pe care trebuie să le stăpânim foarte bine toţi cei implicaţi, pentru că domeniul proiectelor oferă oportunităţi generoase” a spus inspectorul şcolar pentru proiecte educationale europene Alina Bud.

Beneficiar al vechilor programe comunitare, Alina Bud a mai declarat ca încurajează „toate şcolile şi toate iniţiativele legate de scrierea de proiecte şi mă bucur că reprezentanţii şcolilor noastre au înţeles că asta este modalitatea prin care pot să aducă plusvaloare educaţiei din şcoala lor. Faptul că avem alături de noi şi reprezentanţi ai ONG-urilor nu poate decât să mă bucure. Înseamnă că vom dezvolta cu ei parteneriate, dacă îşi vor dori asta, înseamnă că vom creşte calitatea programelor noastre comunitare”.

Programul „Erasmus+” se va desfăşura pe o perioadă de şapte ani şi are ca scop stimularea dezvoltării competenţelor şi a capacităţii de inserţie profesională şi sprijinirea modernizării sistemelor de învăţământ, de formare profesională şi pentru tineret. Erasmus+ va beneficia de un buget de 14,7 miliarde de euro, ceea ce înseamnă cu 40% mai mare decât cel actual.

La eveniment a participat şi inspectorul școlar general prof. Dorin Gheorghe Sandea care le-a urat bun venit reprezentanților agenției. Partener în organizarea acestui eveniment a fost centrul EUROPE DIRECT din cadrul ADR CENTRU reprezentat de Monica Jorj si Astrid Hondola.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement