Connect with us
Advertisement

Actualitate

Programul PRIMA CASĂ continuă și în 2014: Plafon de 1,2 miliarde de lei pentru garanţii. Condițiile de acordare a creditelor

Publicat

Modificări la Programul ”Prima Casă” * Condiții de acordare a creditelor * Acte necesare pentru dosarul de credit

Guvernul a aprobat marţi o hotărâre prin care stabileşte un plafon de 1,2 miliarde de lei pentru garanţiile care vor fi acordate în acest an pentru programul Prima Casă, prag similar cu cel din 2013, şi permite utilizarea sumelor repartizate anul trecut şi care nu au fost consumate.

Modificările au în vedere utilizarea cu prioritate în anul 2014 a diferenţei nealocate din plafonul anului 2013 (aproximativ 22 milioane lei şi 196 milioane lei pentru ANL) şi a sumei alocate la data prezentei finanţatorilor care au solicitat plafon, din plafonul anului 2013, dar care nu a fost consumat integral până la data de 31 decembrie 2013 (aproximativ 158 milioane lei şi 301 milioane lei pentru ANL), se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Finanţelor.

Programul Prima Casă a fost introdus în anul 2009, într-un context în care fluxurile specifice tranzacţiilor pe piaţa imobiliară erau blocate deoarece persoanele fizice se confruntau cu dificultăţi în accesarea unui credit de investiţii imobiliare destinat achiziţionării/construirii unei locuinţe, dificultăţi determinate în principal de lipsa garanţiilor solicitate de instituţiile de credit.

Din anul 2011 până în prezent, garanţiile pentru creditele destinate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe se acordă de către finanţatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat în cadrul etapelor anterioare, în limita plafonului reutilizat, rezultat în urma restrângerii garanţiei statului, precum şi a plafonului suplimentar acordat în anul 2012 şi 2013.

Prin două hotărâri de guvern a fost alocat un plafon suplimentar al finanţărilor pentru anul 2013 în valoare de 1,2 miliarde lei, din care 500 milioane lei sunt destinate pentru achiziţia locuinţelor construite de ANL.

Modificările Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 au în vedere:

· stabilirea plafonului suplimentar pe anul 2014 al garanţiilor care pot fi emise la 1.200 milioane lei;

· utilizarea cu prioritate în anul 2014 a diferenţei nealocate din plafonul anului 2013 (cca 22 milioane lei şi 196 milioane lei pentru ANL) şi a sumei alocate la data prezentei finanţatorilor care au solicitat plafon, din plafonul anului 2013, dar care nu a fost consumat integral până la data de 31.12.2013 (cca 158 milioane lei şi 301 milioane lei pentru ANL);

· gestionarea eficientă a plafoanelor de garantare reutilizate în cadrul programului Prima casă, astfel că finanţatorii care au optat pentru reutilizarea plafonului în condiţiile împărţirii riscurilor şi pierderilor între finanţator şi stat, să consume plafonul reutilizat până la data de 31 decembrie 2014;

· lărgirea sferei împrumutătorilor cu condiţia ca aceştia să-şi desfăşoare activitatea de creditare a persoanelor fizice pe baza reglementărilor validate de Banca Naţională a României – Direcţia supraveghere, potrivit reglementărilor B.N.R. referitoare la condiţiiile de creditare ale persoanelor fizice, precum şi cu condiţia transmiterii către FNGCIMM şi Ministerul Finanţelor Publice a unui angajament privind respectarea nivelului costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor acordate în cadrul programului.

În cadrul şedinţei de guvern din 07.01.2014 au fost aprobate o serie de Hotărâri prin care s-a stablit plafonul de garanţii ce pot fi emise in 2014 pentru programul „Prima Casă”, reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală, măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor şi pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale UE.

Noile condiții pentru achiziționarea unei locuințe prin Programul Prima Casă

Cei care doresc să-şi achiziţioneze o locuinţă prin “Prima Casă” trebuie să ţină cont de faptul că noile condiţii de acordare a împrumuturilor prin intermediul acestui program presupun costuri mai mari. Creditele se acordă doar în lei, iar dobânzile sunt mai mari faţă de cele în euro, astfel că, fie aleg un imobil mai ieftin, fie se pot încadra doar dacă au venituri consistente.

În următoarea perioadă, cei care doresc să-şi cumpere o locuinţă prin Programul “Prima Casă” vor fi aşteptaţi să depună dosarele la bănci, dar costul creditelor în lei este cu cu 25 – 30% mai mare faţă de cele în euro. În noul context, varianta poate să nu pară atât de eficientă, în condiţiile în care pe piaţă sunt în continuare produse bancare de împrumut cu costuri mai mici.

De exemplu, dacă doriţi să cumpăraţi o locuinţă în valoare de 50.000 de euro, veţi suporta un cost total al creditului în lei prin “Prima casă” cu aproximativ 30% mai mare faţă de cel al unui împrumut imobiliar obişnuit, în condiţiile în care aţi avea nevoie de credit de nevoi personale în euro şi pentru banii de avans, adică (5% pentru “Prima Casă” sau 25% la alte credite). În Alba Iulia, preţul mediu al apartamentelor este de aproximativ 550 euro/mp.

Desigur, nu trebuie uitat faptul că specialiştii susţin că împrumutul în lei este rentabil pe perioadă îndelungată, pentru că se aşteaptă o creştere a nivelului Euribor, în funcţie de care se calculează dobânda creditelor în euro, iar cea a Robor ar putea scădea.

Iar dacă se ia în considerare o diferenţă de dobândă de 1 sau 2 puncte procentuale între cele două tipuri de credite, în euro sau moneda naţională, eliminaţi riscul valutar. În această perioadă, dobânda unui credit standard în euro este de minim 5,25%, iar a unui credit “Prima Casă” în lei, de 7,25%.

Un alt cost este comisionul de 0,49% raportat la valoarea garanţiei, respectiv 50% din credit, datorat Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, instituţia care acordă garanţiile.

Cel mai mare creditor în cadrul programului “Prima Casă” este BCR, iar, potrivit ofertei acesteia, pentru un imobil în valoare de 36.000 de euro, pentru care se contractează credit pe 30 de ani, rata lunară ar fi de 1.045 lei (maximum 60% din salariu, în general 45% acceptat de bănci). Astfel, salariul necesar ar fi de minimum 2.300 de lei. Un credit de aceeaşi valoare contractat în euro ar fi presupus o rată lunară echivalent al sumei de 765 de lei, adică un venit lunar de aproximativ 1.400 lei.

Dacă încasaţi venituri din drepturi de autor, puteţi lua credit şi de la BRD, care acceptă asemenea condiţii, (anterior, acestea erau luate în calcul în proporţie de 80%, dacă există contract pe următoarele 6 luni), dar şi Raiffeisen Bank, Alpha Bank (100%, dacă există minimum 12 luni vechime), BCR (80%), dar şi de la alte bănci.

Băncile urmează să primească plafoanele de creditare în cadrul programului, iar interesate de “Prima Casă” în lei sunt BCR, BRD, Bancpost, în vreme ce OTP încă analizează oportunitatea intrării în program, iar Volksbank nu participă la această sesiune de finanţare.

Ce acte sunt necesare pentru dosarul de credit

Până acum băncile care au participat la Programul “Prima Casă” solicitau clienţilor următoarele acte pentru dosarul de credit:

– cerere de credit (formular tip)

– declaraţie-acord pentru coplătitor (dacă este cazul; formular tip)

– acte de identitate şi certificat de căsătorie (dacă este cazul; copie)

– adeverinţă de salariu (inclusiv coplătitori, dacă este cazul), pe ultimele trei luni, fişa fiscală aferentă anului precedent cu ştampila oficială a angajatorului, după caz sau copie contract de muncă ori alte documente ce atestă obţinerea altor venituri (închirieri etc)

– declaraţie pe propria răspundere, autentificată la notar, potrivit căreia titularul fie nu deţine nicio locuinţă, fie deţine cel mult o locuinţă dobândită prin alt mod decât prin Programul “Prima Casă”, cu suprafaţă utilă mai mică de 50 mp

– contractul sau precontractul de cumpărare a imobilului, actul de proprietate al imobilului, declaraţia pe proprie răspundere a vânzătorului că imobilul nu este obiect al unor litigii, certificat de eficienţă energetică, dovada constituirii avansului, raportul de evaluare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement