Connect with us
Advertisement

Administrație

Programul ”Rabla Local” va fi aplicat și la Alba Iulia. Câți bani pot primi proprietarii mașinilor mai vechi de 15 ani

Publicat

Municipiul Alba Iulia va participa la programul național ”Rabla local 2023”, anunțat cu începere de 21 aprilie, de către ministrul Mediului, Tánczos Barna.

Primăria pregătește documentația pentru bugetare și va definitiva proiectul de hotărâre după ce va apărea, în Monitorul Oficial, ordinul privin derularea programului la nivel național.

Din datele de până acum, municipiul se încadrează la circa 1.000 de mașini pentru anul 2023. Adică proprietarii a aproximativ 1.000 de mașini vechi (mai vechi de 15 ani) vor putea să le caseze în schimbul unei sume de 3.000 de lei.

Proprietarii nu sun obligați să folosească acest stimulent pentru cumpărarea unei mașini noi.

Bugetul ar fi de până la 600.000 de lei din sursă locală. Reprezentanții Primăriei spun că datele vor fi definitivate în funcție de cererile venite din partea cetățenilor.

Rabla local, din 21 aprilie

Ministrul Mediului a precizat în această săptămână că bugetul programului ”Rabla local” la nivel național este de 240 milioane de lei și că există interes mare pentru acesta.

Oficialul a spus că programul va începe din 21 aprilie, dată de la care cetățenii se vor putea înscrie într-o platformă unică la nivel național. Până atunci, primăriile se înscriu pentru participare la program.

”Pe 21 aprilie pornește programul Rabla Local. Înainte de această dată va fi sesiunea de înscriere în program a autorităților publice locale.

Fac un apel către toate UAT-urile, primăriile, să se grăbească cu aprobarea în consiliile locale a participării în program”, a declarat ministrul.

Pe 21 aprilie, cetățenii încep înscrierea în program pe platformă unică națională. După înscriere, implementarea efectivă se face de către primărie (primirea și analiza dosarelor și plata).

Înscrieri în program

Cei care își vor casa autoturismele vechi vor primi 3.000 de lei.

Potrivit datelor din proiectul privind derularea programului, 2.400 de lei vor fi asigurați de către Administrația Fondului de Mediu (AFM), iar 600 de lei de către primărie.

”Țintim eliminarea din trafic a 100.000 de autoturisme în 2023, este primul an, anul de început, sunt convins că va fi un program de succes, cu limitările de rigoare, nu putem finanța tot ce s-a cerut. Este un interes deosebit pentru acest program.

Dacă nu se înscriu toate primăriile și va exista buget care nu este absorbit după primul apel de înscriere, vor fi redistribuiți pentru UAT-urile care mai au buget propriu să finanțeze cotă-parte”, a spus ministrul.

Reprezentanții Primăriei au precizat pentru Alba24 că mai trebuie definitivate detaliile privind decontarea sumei.

Adică dacă va trebui suportată integral din bugetul local și apoi banii vor fi virați de la AFM sau se va deconta separat de către fiecare entitate în parte. Apoi se poate definitiva bugetul rezervat pentru program la nivel local.

Programul Rabla Local

Modificări propuse în ghidul de finanţare:

  • procentul de finanţare acordat în cadrul Programului, 80% AFM şi 20% UAT, transpus în lei fiind 2.400 lei AFM şi 600 lei UAT (inițial a fost 50%-50%)
  • introducerea noţiunii de contribuţie proprie, pentru a fi evidenţiată suma acordată persoanelor fizice de către UAT
  • dezvoltarea etapelor programului, astfel încât acestea să fie mai clare pentru persoanele fizice
  • introducerea termenului de decontare a cererilor de plată de 30 de zile
  • posibilitatea depunerii lunar a unei cereri de plată
  • introducerea obligaţiei de a prezenta HCL privind aprobarea sumelor ce fac obiectul contractului de finanţare, la prima cerere de plată
  • angajamentul persoanei fizice conform căruia nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare

Modificarea pragurilor de finanţare, astfel:

În cadrul unei sesiuni de înscriere, un solicitant (primăria – n.r.) poate obţine finanţare pentru cel mult:

  • 50 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie sub 5.000 de locuitori
  • 100 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 5.001 şi 10.000 de locuitori
  • 500 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 10.001 şi 50.000 de locuitori
  • 1.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie cuprinsă între 50.001 şi 200.000 de locuitori
  • 5.000 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populaţie ≥ 200.001 de locuitori.

Condiții pentru vehicule

Pentru a putea fi inclusă în programul ”Rabla local”, mașina care va fi casată trebuie să:

  • aibă o vechime de cel puțin 15 ani, calculată de la anul fabricației
  • să fie înmatriculat pe numele solicitantului de cel puțin 5 ani
  • să fie înregistrată în evidențele fiscale ale primăriei
  • să aibă cel mult norma de poluare Euro 3 (sau inferioară)
  • să aibă motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator (dacă sunt prevăzute din fabricație)

Condiții pentru proprietari

  • domiciliul sau reședința pe raza primăriei la care face solicitarea
  • să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul local și cel de stat
  • să nu aibă condamnări definitive pentru infracțiuni împotriva mediului
  • să nu folosească aceeași mașină pentru a obține alte finanțări din alte programe.

Programul ”Rabla local” a fost inițiat în completarea Rabla Clasic și Rabla Plus. Obiectivul acestuia este eliminarea din trafic sau de pe spațiile publice a mașinilor mai vechi de 15 ani, care sunt de cele mai multe ori abandonate de către proprietari.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement