Activitatea desfășurată de persoane sub formă de microîntreprindere, PFA, întreprindere individuală, asociație familială sau antreprenoriat în mediul privat, inclusiv profesiile liberare, ar putea să primească vechime în muncă, potrivit unui proiect legislativ depus la Senat.

Proiectul pentru completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, întregistrat în dezbatere publică la Senat, prevede că persoanelor care au desfășurat activitate economică de liber întreprinzător (persoană fizică autorizată, microîntreprindere, întreprindere individuală, asociaţie familială) sau activitate de antreprenoriat în mediul privat (inclusiv profesii liberale) minim 3 ani, le este acordată vechime în muncă de cel puțin un an.

Publicitate

Potrivit proiectului, stagiile de cotizare se vor raporta la anii de activitate în antreprenoriatul privat, având ca exemplu:

Perioadă contribuție la sistemul de pensii și asigurări sociale (ani) - Vechime în muncă conform stagiilor de cotizare pentru întreprinzătorii privați (ani):

  • 3 ani contribuție - 1 an vechime în muncă
  • 6 ani contribuție - 2 ani vechime în muncă
  • 9 ani contribuție - 3 ani vechime în muncă
  • 12 ani contribuție - 4 ani vechime în muncă
  • 15 ani contribuție - 5 ani vechime în muncă
  • 18 ani contribuție - 6 ani vechime în muncă
  • 21 ani contribuție - 7 ani vechime în muncă
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Iniţiatorii proiectului susţin, în expunerea de motive, că „(..)persoanele care au desfăşurat activitate economică de liber întreprinzător (persoană fizică autorizată, microîntreprindere, întreprindere individuală, asociaţie familială) sau activitate de antreprenoriat în mediul privat (inclusiv profesii liberale) nu le este recunoscută nicio contribuţie fizică, financiară sau intelectuală”.

În plus, se subliniază şi aspectul potrivit căruia la nivelul Parlamentului European ar exista deja propuneri în acest sens, astfel încat antreprenorilor să li se recunoască activitate depusă, ţinând cont de faptul că aceştia cotizează la sistemul de asigurări sociale de două ori – în calitate de angajatori şi prin contribuţia aferentă angajatului.

Publicitate

sursa: legestart.ro, senat.ro