Actualitate
Proiect destinat studenţilor: Realizarea unui glosar de termeni vechi din comunitățile rurale ale județului Alba
A doua ediție a proiectului cultural “Ieri despre alaltăieri – Cuvinte peste generaţii”, o iniţiativă a Consiliului Județean Alba, începe la 1 iulie. Acesta este destinat studenţilor şi are drept scop realizarea unui glosar de termeni vechi din comunităţi inventariate şi prezentarea unui obiect din fiecare expoziţie etnografică din mediul rural al județului Alba.
Anul trecut, tema proiectului a fost una de cercetare – portul popular din patrimoniul Reţelei Expoziţiilor etnografice din judeţul Alba. În perioada 1-6 iulie 2013, activităţile proiectului se adresează studenţilor secţiei de Filologie a Universității din Alba Iulia, desfăşurându-se în două etape: cercetarea – recuperarea vocabularului vechi şi descoperirea poveştii unui obiect din fiecare Expoziţie etnografică, prin organizarea de ateliere itinerante, în prima etapă și realizarea unei expoziții și a unui catalog de prezentare, “Cuvinte peste generaţii”, ca rezultate ale cercetării, în cea de-a doua fază a proiectului.
„Acest proiect vizează crearea unei legături între generații în care Expozițiile etnografice sunt folosite ca un spațiu dedicat educației pentru prețuirea patrimoniului cultural tradițional. Este un proiect ce completează pregătirea tinerilor studenți, pregătindu-i pentru lucrul efectiv cu elementele de patrimoniu cultural specifice județului Alba”, a declarat președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.
Atelierele itinerante vor fi găzduite în expoziţii etnografice din cadrul reţelei expoziţiilor etnografice și se vor desfășura după un calendar care să includă toate zonele în care funcţionează acestea:
– pentru zona Alba Iulia (Expoziţiile Ţelna, Şard, Cricău, Bucerdea Vinoasă şi Stremţ) atelierul se va desfășura la Expoziţia etnografică Şard, în data de 1 iulie, de la ora 11.00;
– pentru zona Târnave (Expoziţiile Cenade, Cetatea de Baltă, Biia, Sâncel şi Jidvei) la Expoziţia etnografică Sâncel, în 2 iulie, de la ora 10.00;
– pentru zona Secaşelor (Expozițiile Daia Română, Cut, Deal, Gârbova, Roşia de Secaş şi Şpring ) la Expoziţia etnografică Deal, în 3 iulie, de la ora 10.00;
– pentru zona Aiud (Râmeţ, Unirea, Fărău, Livezile, Mirăslău, Hopârta, Lopadea Nouă, Rădeşti) cercetarea aplicată se va desfășura la Expoziţia etnografică Fărău în data de 4 iulie, de la ora 10.00;
– pentru zona Sebeş (Expozițiile Balomir, Pianu, Săsciori, Şugag, Săliştea şi Ceru Băcăinţi) la Expoziția etnografică din Pianu de Jos, în data de 5 iulie, de la ora 10.00;
– pentru zona Munților Apuseni (Expoziţiile Mogoş, Bucium, Ciuruleasa, Vidra, Ocoliş, Sălciua, Poiana Vadului, Horea, Gîrda şi Vadu Moţilor), întâlnirea va fi găzduită de Expoziţia etnografică Vidra, în data de 6 iulie, de la ora 12.00.
Proiectul este iniţiat de Consiliul judeţean Alba şi are ca parteneri: Facultatea de Istorie şi Filologie din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” Alba, Asociaţia Tradition Group şi Reţeaua expoziţiilor etnografice din judeţul Alba.
Foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News