Proiectant vs militant: Polemicile pe tema conservării descoperirilor arheologice din Cetatea Alba Iulia s-au mutat pe site-urile de socializare

Discuţiile pe tema valorificării şi conservării vestigiilor descoperite în interiorul castrului Legiunii a XIII-a Gemina s-au mutat, miercuri, din sit pe site. Mai bine zis, pe rețelele de socializare. La câteva ore după sesiunea ştiinţifică în care directorul adjunct al Muzeului Unirii, Constantin Inel şi arhitectul Gheorghe Lăncrănjan Franchini şi-au expus intenţiile de a încerca să obţină finanţare pentru continuarea cercetărilor arheologice, au apărut şi primele voci nemulţumite.

De această dată, dialogul s-a purtat între liberalul Florin Roman, reprezentantul albaiulienilor nemulţumiţi de distrugerile din Cetate şi Radu Lăncrănjan, fiul arhitectului Lăncrănjan Franchini, care susține că lucrează în acest proiect. Acesta din urmă a încercat să îl convingă pe Roman, precum şi pe cei care aveau acces la pagina lui de Facebook că, încă de la început, nu s-a dorit altceva decât conservarea aceste importante descoperiri şi că singurul motiv pentru care aceste vestigii sunt acoperite de dale este lipsa momentană a unei finanţări.

Vedeţi cum au decurs discuţiile între Radu Lăncrănjan şi Florin Roman. Vă invităm să recitiţi poziţia arhitectului Lăncrănjan Franchini din cadrul sesiunii ştinţifice de miercuri: Muzeul Unirii insistă pe conservarea in situ a descoperirilor din Cetate. Arhitectul Franchini vrea să fie păstrată şi piaţeta publică.

„Florin Roman: Practic, dl. arhitect Franchini, distrugătorul descoperirilor arheologice din Cetatea Alba Iulia a spus-o azi pe faţă: proiectul şi investiţiile din cetate sunt mai importante decât castrul Legiunii a XIII-a Gemina, care va fi <conservat>, prin acoperire cu nisip si dale! Asta deşi cu câteva minute înainte se plângea că raportul preliminar al celor de la Muzeul Naţional a venit cu doar două-trei zile şi că încă nu-şi poate exprima un punct de vedere. Aşa că toată povestea cu depunerea la Ministerul Dezvoltării a unui proiect pentru obţinerea finanţării necesare lucrărilor de cercetare a întregii zone a castrului şi punerea în valoare este doar o poveste! Adică va fi depus proiectul pentru ochii lumii şi nu vom obţine, cel mai probabil banii aşteptati. Până atunci îns[ visul lui Lăncrănjan, piaţeta din Custozza va deveni realitate, iar constructorul <Corint> îşi va încasa banii! Cam aşa stau lucrurile!

Radu Lăncrănjan: Domnul Roman îmi cer scuze dar ceea ce spuneţi nu este deloc adevărat. Sper să fie o neînţelegere la mijloc şi să nu lansaţi astfel de acuze cu rea intenţie. O să încerc să explic cât mai bine ceea ce se întâmplă deşi a mai fost explicat şi cu alte ocazii. Noi am provocat această cercetare de ansamblu tocmai pentru a ne da seama de dimensiunile zonei care trebuie pusă în valoare. Noi am susţinut muzeul în obţinerea de fonduri pentru această cercetare de ansamblu. Vă rog să verificaţi acest lucru. E simplu. Întrebaţi la muzeu. Pentru cercetarea arheologică a fost prevăzută o sumă fixă care a fost epuizată. Pe programul accesat este maxim ce am putut obţine pentru că nu ştiam cu exactitate ce se descoperă şi aici nu mă refer strict la zona Custozza ci la întreaga zonă cuprinsă în proiect. În urma acestei cercetări sumare au fost identificate zone care necesită punerea în valoare. Acesta este motivul pentru care muzeul face ridicări topo cu poziţia exactă a descoperirilor, întocmeşte rapoarte şi sugerează zonele pe care necesită continuarea cercetării, care va fi soluţionată cu o punere în valoare. Având în vedere faptul că lucrurile acestea costă, ele trebuie prinse în alte proiecte de finanţare. Repet, acest lucru nu putea fi făcut în condiţiile actualului proiect în care nu ştiam ce se descoperă, unde şi de ce amploare este. Aveam doar indicii care nu erau suficiente. Având în vedere că aceste viitoare proiecte de cercetare amănunţită a descoperirilor făcute şi de punere în valoare durează mult până primesc finanţare, şi aici vorbim de câtiva ani, s-a decis ca zona să fie acoperită. Lucru acesta a fost explicat de multe ori. Ce s-a descoperit nu poate fi lăsat aşa fiindcă se degradează într-un ritm alert. Susţinem necondiţionat punerea în valoare a descoperirilor. Este motivul pentru care am luat decizia de a tăia parcul. Nu am ripostat la nimic ce s-a scris legat de decizia de a tăia parcul. Este o decizie dificilă, dar care am considerat că este necesară tocmai pentru a pune în valoare aceste vestigii care asteaptă de 2000 de ani sub pământ şi care considerăm că sunt extrem de importante. Vă rog foarte mult să întelegeţi că acesta a fost scopul nostru încă de la început. Puteţi să contestati decizia de tăiere a parcului, asta ne-o asumăm, dar vă rog să respectaţi faptul că noi suntem cei mai mari susţinători ai punerilor în valoare a acestor vestigiilor descoperite. Repet, aceasta a fost încă de la început ideea proiectului. Idee care o vom urmări pas cu pas. Cei de la muzeu au în noi cei mai mari susţinători. Sper să întelegeţi aceste lucruri şi am rugămintea să nu mai faceţi astfel de declaratii total neadevărate. Vă mulţumesc anticipat.

Radu Lăncrănjan: Observ în alba24 un citat care explică tocmai ce spuneam mai sus. În programul de finanţare nu puteau fi prinşi bani pentru cercetarea arheologică, urmând un compromis tocmai pentru punerea în valoare a vestigiilor. Acesta este şi a fost obiectivul nostru principal.

Florin Roman: Mulţumesc de precizări, însă eu nu mai cred în astfel de declarații! Spuneţi Dvs. că acum pavaţi întregul parc şi, când faceți rost de bani, adică la anul şi la multi ani, veți pune în valoare vestigiile. Nu cred în asta, e doar o nouă tentativă de a adormi vigilenţa oamenilor. Când AŢI tăiat parcul aţi spus că o faceți pentru că arborii sunt bătrâni şi pun în pericol securitatea oamenilor şi a clădirilor. Tatăl Dvs. mai spunea că trebuie tăiaţi pentru că obturează monumentele din zona care nu pot fi puse în valoare. O să fiu rezonabil atât timp cât şi Dvs. respectaţi adevărul! Iar în această chestiune, cu tot respectul pentru părul alb al tatălui Dvs., cred că decizia nu poate fi a unui arhitect. Trebuie consultaţi specialiștii, poate e necesar un concurs naţional de soluții şi imperativ consultarea cetățenilor. Dpmdv un parc arheologic roman într-o cetate medievală va atrage infinit mai multi turiști decât o piaţeta pavată. Sau o îmbinare a celor două concepte poate fi discutată! Vă mulţumesc şi eu!

Florin Roman: Acolo apar unele greșeli: muzeul a propus valorificarea in situ, nu conservarea, doar temporară, dar nu prin dalarea totală a pieţii, iar din argumentaţia tatălui Dvs. lipseşte partea de final!

Radu Lăncrănjan: Domnul Roman, nu noi facem rost de bani. Eu spun doar faptul că punerea în valoare a vestigiilor este ceea ce noi ne dorim şi ceea ce susţinem. Valorificarea in situ implică foarte multe lucruri. În primul rând implică o cercetare amănunţită, urmată de procedee de conservare. Nu mă pricep la astfel de lucruri, dar, din ce susţin cei de la muzeu, sunt lucruri care costă. Nefiind bani, momentan, se astupă. Ce decizie aţi fi luat dumneavoastră?

Florin Roman: Ok, le punem în valoare, cum, acoperindu-le cu dale? Pentru câțiva ani? Pentru totdeauna? Din păcate trebuie sa mă retrag că am alte activități, dar voi reveni ptr. discuții. În altă ordine de idei pot să mă văd cu dvs. ca să lămurim aceste lucruri, când programul ne permite!

Radu Lăncrănjan: Plăcerea ar fi de partea mea.”