Actualitate
Proiectul „Fiecare copil în grădiniță”, la Cugir: 65 de copii din familii sărace vor primi sprijin financiar pentru a nu părăsi sistemul de învăţământ
Oraşul Cugir se regăseşte în seria celor 18 comunități locale în care se desfășoară proiectul „Fiecare copil în grădiniță”, în anul școlar 2012-2013, în continuarea parteneriatului din anul 2010. Acesta prevede sprijin financiar pentru copiii care provin din familii cu probleme sociale.
Prin acest proiect, părinții copiilor din familii defavorizate primesc lunar un stimulent financiar sub forma unor tichete sociale în valoare de 50 lei, pentru fiecare copil care a frecventat cursurile de formare educațională în proporție de 100%. Tichetele asigură costul alimentelor.
Pentru anul școlar 2012-2013, asociaţia organizatoare, „OvidiuRo” Filiala Cugir are alocate fonduri pentru tichete sociale în valoare de 2.250 de lei, iar, pentru rechizite și alte materiale educaționale, suma de 2.700 lei.
Consiliul Local Cugir împreună cu Primăria Cugir vor suporta costurile fondurilor pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, în contribuţie de 6.750 lei, bani care vor fi împărțiți în două tranșe semestriale: prima tranșă de 100 lei pentru lunile noiembrie și decembrie ale acestui an, iar pentru lunile martie și aprilie 2013 va fi alocată o tranșă de 50 de lei.
De la începutul proiectului, în anul 2010, comunitățile sărace din Cugir au făcut parte din acest proiect, beneficiari fiind 20 de preșcolari proveniți din familii defavorizate.
Pe lângă Școala cu clasele I-VIII Nr. 2 Cugir, care a fost inclusă în primul an de proiect, din acest an școlar sunt incluse și Școala Gimnazială „Singidava Cugir” şi cele două grădinițe arondate – Grădinița cu program prelungit „Prichindel” și Grădinița cu program normal „Voinicel”. Au fost selectați să participe la acest proiect 45 de copii cu vârste între 3 şi 6 ani din medii defavorizate. Nu vor fi uitați nici cei 20 de preșcolari aparținând Școlii cu clasele I-VIII Nr. 2, Cugir care vor fi ajutați în continuare, astfel că anul acesta vor primi sprijin 65 de copii.
Proiectul este derulat de către Asociația OvidiuRo în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Alba, Serviciul Public de Asistență Socială Cugir, Primăria și Consiliul Local Cugir.
Asociația vrea să convingă prin acest proiect că educația timpurie este foarte importantă, în contextul abandonului școlar și fenomenului infracționalității. Scopul proiectului este acela ca toți copii săraci, cu vârste mai mari de 3 ani să poată primi o educație de bună calitate și gratuită.
Activitățiile proiectului se vor derula în parteneriat cu comunitatea locală, care trebuie să asigure trainingul pentru cadrele didactice. În proiect vor fi implicate 20 de educatoare de la cele două grădinițe. Vor fi asigurate resursele educaționale, formarea grupului de acțiune și sprijinirea părinților să participe la procesul educațional.
Proiectul se desfăşoară în perioada septembrie 2012 – iulie 2013.
Proiectul va avea și o componentă de sănătate
Serviciul Public de Asistență Socială Cugir a depus în luna iulie a acestui an Formularul de Aplicație pentru proiectele locale de sănătate și educație în sănătate, ca anexă a proiectului „Fiecare copil în grădiniță”.
În urma vizitei de evaluare a comisiei, orașul Cugir a fost declarat comunitate eligibilă.
Proiectele vor fi derulate în 18 comunități din România, în care este cuprins și Cugirul, singurul din județul Alba, iar scopul acestei componente este de a ajuta la soluţionarea unor probleme de sănătate şi igienă ale copiilor.
Componenta de sănătate a proiectului „Fiecare copil în grădiniță” va cuprinde activităţi de prevenire a îmbolnăvirilor – analize de bază pentru copii în luna septembrie, înainte ca aceştia să meargă la şcoală şi la gradiniţă, alocarea unui fond din care părinţii săraci să poată cumpăra medicamente pentru copii, în cazul în care se îmbolnăvesc, educarea părinţilor în vederea vaccinării obligatorii a copiilor, facilitarea formării mediatorilor sanitari şi plata lor temporară în comunităţile în care sunt absolut necesari, dar autorităţile locale nu pot asigura încă angajarea acestora, educaţie sanitară pentru părinţi şi copii, asigurarea de kituri de igienă personală şi a locuinţei şi activităţi de planificare familială.
Sorin GIURCA
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News