REGULI pentru slujbele de Crăciun la biserici. Preoții nu sunt obligați să poarte masca de protecție. Alte măsuri
Preoții nu sunt obligați să poarte mască de protecție în timpul slujbelor de Crăciun, iar credincioșii care participă la acestea trebuie să-și dezinfecteze mâinile și să respecte distanța. Sunt reguli amintite de Patriarhia Română, în urma celei mai recente consultări între reprezentanții autorităților publice cu atribuții în combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2 și reprezentanții cultelor religioase.
Potrivit sursei citate, recomandările adoptate nu conțin nici o nouă restricție în ceea ce privește desfășurarea vieții religioase și se amintește că în Comunicarea din data de 02 decembrie 2020 a Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliul European nu sunt recomandări în ceea ce privește domeniul vieții religioase.
UPDATE: Hotărârea CNSU NR: 58 din 10.12.2020 pentru prelungirea Stării de Alertă(extras privind procesiunile religioase de Crăciun)
Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
Vezi și VREMEA de Crăciun și Anul Nou. Perioadele cu ninsori și temperaturi mai scăzute. Prognoza meteo actualizată până în 11 ianuarie
16. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
17. În condițiile pct. 16, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se 5 desfășoară respectiva activitate, fiind interzisă participarea persoanelor care nu au domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități.
Reguli generale privind desfășurarea activităților religioase
Activitățile religioase se desfășoară în mod liber, în conformitate cu principiile statutare și doctrinare proprii fiecărei comunități religioase, cu respectarea indicațiilor sanitare universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2.
Activitățile religioase pot avea loc în interiorul, în exteriorul lăcașului de cult sau simultan, cu respectarea distanței minime de siguranță de 2 metri în interiorul lăcașului de cult și 1,5 metri în exteriorul lăcașului de cult.
Persoanele care participă la activitățile religioase trebuie să-și dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool.
Atât în interiorul cât și în exteriorul lăcașurilor de cult și în locațiile unde se organizează activități religioase este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul.
Copiii minori pot sta lângă părinți în locuri special amenajate în interiorul sau exteriorul lăcașului de cult, cu respectarea distanței minime de siguranță față de ceilalți participanți.
Pentru personalul de cult (clerical și neclerical) nu este obligatorie purtarea măștii de protecție în timpul oficierii slujbelor religioase.
Personalul de cult (clerical sau neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de respectarea de către participanți a distanței minime de siguranță, a purtării corespunzătoare a măștii la slujbele religioase cu caracter comun (public).
Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de dezinfectarea periodică a obiectelor sau suprafețelor frecvent atinse în timpul activităților religioase (mânerele ușilor, balustrade, scaune etc.).
Comunitățile religioase (culte, asociații religioase sau asociații și fundații care au și obiective religioase), în conformitate cu prevederile statutare și doctrinare, își stabilesc propriile norme de acomodare a vieții religioase la cadrul general de măsuri pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Reguli privind accesul în lăcașul de cult și distanța minimă de siguranță
Lăcașurile de cult vor rămâne deschise pentru rugăciunea individuală, pentru slujbele cu caracter individual (privat) și pentru slujbele care au caracter public, conform programului stabilit de către comunitățile religioase (culte, asociații religioase sau asociații și fundații care au și obiective religioase).
Se va permite accesul credincioșilor care nu prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter individual (privat) se va face limitat, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane.
La intrarea în lăcașul de cult sau în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter individual (privat), persoanele trebuie să-și dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool.
Se vor plasa, la loc vizibil, anunțuri scrise conținând lista regulilor privind distanța minimă de siguranță și cele de acces în lăcașurile de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat.
Personalul de cult (clerical sau neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de asigurarea respectării distanței minime de siguranță și a purtării corespunzătoare a măștii în interiorul și exteriorul lăcașului de cult.
Reguli privind protecția sanitară, accesul în lăcașurile de cult și distanța minimă de siguranță pentru rugăciunea individuală și la slujbele care au caracter individual (privat)
Slujbele religioase care au caracter individual (botez, cununie, înmormântare etc.) se pot oficia atât în interiorul cât și exteriorul lăcașului de cult cu respectarea distanței minime de siguranță de 2 metri în interiorul lăcașului de cult și 1,5 metri în exteriorul lăcașului de cult.
Credincioșii prezenți în lăcașul de cult pentru rugăciunea individuală trebuie să păstreze distanța minimă de siguranță de 2 metri între persoane.
Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de respectarea distanței minime de siguranță și a purtării corespunzătoare a măștii la slujbele religioase cu caracter individual (privat) și la rugăciunea individuală a credincioșilor.
Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de dezinfectarea periodică a obiectelor sau suprafețelor frecvent atinse (mânerele ușilor, balustrade, scaune etc.) atât la slujbele cu caracter individual cât și la rugăciunea individuală.
Slujbele religioase oficiate la domiciliul credinciosului se vor desfășura cu respectarea distanței minime de siguranță de 2 metri între persoane și purtarea corespunzătoare a măștii.
Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de dezinfectarea obiectelor sau suprafețelor atinse în timpul slujbelor individuale de la domiciliul credinciosului.
În localitățile unde este aplicată carantina locală la slujbele cu caracter privat (cununie, botez, înmormântare etc) pot participa maxim 20 de persoane (număr ce include și personalul care oficiază slujba religioasă), indiferent de locul desfășurării acesteia (interiorul sau exteriorul lăcașului de cult).
Reguli privind protecția sanitară, accesul în lăcașurile de cult și distanța minimă de siguranță la slujbele care au caracter colectiv (public)
Slujbele religioase care au caracter colectiv se pot oficia în interiorul, în exteriorul lăcașului de cult sau simultan, cu respectarea distanței minime de siguranță de 2 metri în interiorul lăcașului de cult și 1,5 metri în exteriorul lăcașului de cult.
Slujbele religioase cu caracter colectiv nu sunt considerate adunări publice.
Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de asigurarea respectării de către participanți a distanței minime de siguranță și a purtării corespunzătoare a măștii la slujbele religioase cu caracter colectiv.
Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de dezinfectarea periodică a obiectelor sau suprafețelor frecvent atinse (mânerele ușilor, balustrade, scaune etc).
sursă: basilica.ro
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (3)