SALA UNIRII din Alba Iulia, monument-simbol. Locul în care s-a semnat Actul Unirii Transilvaniei cu ŢARA

Sala Unirii din Alba Iulia, monument istoric, este cunoscută drept clădirea-simbol a evenimentului din 1 Decembrie 1918. A găzuit Marea Adunare Naţională, fiind locul unde s-au întrunit cei 1228 de delegaţi care au votat unirea Transilvaniei, Banatului, Maramureşului şi părţilor ungureşti cu România. Aflată în inima Cetăţii Alba Carolina, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din oraş.

Clădirea Sălii Unirii din Alba Iulia, ridicată în perioada anilor 1898 – 1900, este locul în care în anul 1918 s-a semnat Actul Unirii Transilvaniei cu România, având valoarea unui simbol naţional de mare însemnătate pentru toţi românii. Sala Unirii găzduieşte steaguri purtate de delegaţiile sosite la Alba Iulia cu ocazia Marii Uniri, biroul avocatului orădean Aurel Lazăr, la care a fost redactată proclamaţia de autodeterminare a românilor transilvăneni precum şi o serie de documente de mare însemnătate emise cu prilejul marelui eveniment. În clădirea Sălii Unirii mai există şi o importantă şi valoroasă expoziţie de etnografie.

Pe lângă importanţa de nivel naţional, Sala Unirii este în acelaşi timp un edificiu reprezentativ pentru Alba Iulia şi judeţul Alba, iar accesul este gratuit, persoanele interesate să o viziteze fiind scutite de plata unui tarif.

Sala Unirii din Alba Iulia va fi restaurată printr-o investiţie de aproximativ două milioane de euro. Potrivit reprezentanţilor muzeului albaiulian, va fi reamenajată astfel încât să arate similar formulei originale din 1922. Un detaliu interesant, monumentul ar urma să aibă arcade acoperite cu aur coloidal, la fel ca acum aproape 100 de ani.

Istoric

Construită în 1900, a servit drept casină militară, locul de festivităţi şi recepţii al armatei austro-ungare. La 1 decembrie 1918 a fost aleasă ca loc de desfăşurare al lucrărilor Marii Adunări Naţionale pentru că era cea mai spaţioasă clădire din oraş, singura ce putea să adune sub acoperişul său pe cei 1228 de delegaţi ai naţiunii române. Câţiva ani mai târziu, cu prilejul încoronării, a fost amplu înfrumuseţată şi i s-au adăugat bolta şi un portal monumental în dreptul intrării, în forma unui arc de triumf. Sub arcadă tronează o inscripţie în limba latină ce comemorează evenimentul de la 1 decembrie: „Anno Domini MDCCCCXVIII kalendis decembriis, hoc loco Unio Transilvaniae universa cum Daco Romania sollenni et unanimo populii voto in perpetuum atque irevocabiliter proclamaata est cuius rei memoria sempiterna sit” ( „În anul Domnului 1918, la 1 Decembrie, în acest loc s-a proclamat pentru totdeauna şi în mod irevocabil, prin votul solemn şi unanim al poporului, Unirea Transilvaniei întregi cu Daco-Romania. Eternă fie aducerea aminte a acestui act”).

Pe latura de est a Sălii a fost construită o terasă, iar în interior s-au realizat prefaceri majore prin adăugarea unui vestibul şi a unor nişe laterale în extremităţile de nord şi de sud. Încăperea a mai fost prevăzută cu o boltă semicirculară susţinută de pilaştri şi a fost îmbogăţită cu o serie de coloane şi console decorate cu motive vegetale. Arcadele din laterale şi lunetele nişelor au fost prevăzute cu picturi pe pânză ale francezului Pierre Bellet reprezentând portrete ale domnitorilor şi personalităţilor culturale româneşti.

Clădirea a fost organizată ca spaţiu expoziţional în 1968, cu prilejul celebrării semicentenarului unirii.

În Sala Unirii podeaua a fost placată cu marmură albă de Aluni, iar pereţii şi coloanele cu marmură roşie de Moneasa. Au fost eliminate toate detaliile care aminteau de Regatul Român, iar picturile pe pânză din extremităţile laterale au fost înlocuite cu fresce realizate de Constantin Piliuţă, Marius Cilievici şi Pavel Codiţă. Inaugurarea noilor corpuri s-a realizat la 28 noiembrie 1968 în prezenţa preşedintelui Consiliului de Stat al RSR, Nicolae Ceauşescu. În aceeaşi zi, în vecinătatea muzeului şi Sălii Unirii, a fost dezvelită statuia ecvestră a voievodului Mihai Viteazul, realizată de sculptorul Oscar Han.

În 1993-1994 Sala Unirii a fost supusă din nou restaurării, încercându-se readucerea interiorului la o formă cât mai apropiată de cea pe care a avut-o la inaugurarea din 1922.

Obiecte şi documente valoroase, expuse la Sala Unirii

Sala centrală adăposteşte o expoziţie consacrată momentului 1918. Piesele aflate sunt de o valoare deosebită şi poartă o încărcătură ce fac să vibreze spiritul oricărui român. Biroul avocatului Aurel Lazăr, de exemplu, vorbeşte despre primul mare moment ce a premers unirea, şi anume redactarea Declaraţiei de autodeterminare a românilor din Transilvania, la 12 octombrie 1918. Declaraţia avea să fie citită la 18 octombrie de Alexandru Vaida-Voevod în parlamentul budapestan şi să marcheze direcţia pe care se angajau românii transilvăneni în perioada ce urma, desfacerea totală de Ungaria şi pregătirea demersurilor pentru realizarea unirii cu România.

În cadrul expoziţiei, mai pot fi văzute diferite însemne ale participanţilor la Unire, steaguri, medalii, credenţionale (mandate de împuternicire) ale reprezentanţilor oficiali ai naţiunii române, planuri de apărare a oraşului. Aparatul de fotografiat cu care au fost realizate cele cinci poze ale unirii se află de asemenea în expoziţie. Fotograful neoficial al acelei zile a fost Samoilă Mârza, veteran de război venit împreună cu delegaţia din satul Galtiu. Întâmplarea a făcut ca Samoilă Mârza să fie singurul posesor de aparat de fotografiat din toţi cei 100.000 de oameni participanţi la unire. Fotograful oficial al oraşului, care ar fi urmat să realizeze un set de poze în această zi, a lipsit în condiţii suspecte, astfel încât cadrele luate de Samoilă Mârza sunt singurele mărturii de acest fel ale zilei de 1 decembrie. Aceste fotografii pot fi văzute şi în expoziţia Sălii Unirii, atestând participarea unei mulţimi nesfârşite de oameni la eveniment. Din păcate, Samoilă Mârza nu a participat şi la lucrările ţinute în clădirea ce avea să primească numele de „Sala Unirii”, ci a stat cu mulţimea, pe Câmpul lui Horea, în afara zidurilor cetăţii.

Pe pereţii interiori ai sălii sunt gravate documentele de căpătâi ale realizării de la 1 decembrie, cea mai importantă fiind Rezoluţia Unirii, actul fundamental citit de Vasile Goldiş la ora 12 în ziua de 1 decembrie, în plenul Adunării şi votat în unanimitate de către cei prezenţi. La punctul 1, cel mai important, stă scris că “Adunarea Naţională a românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”. Altfel, actul este unul democratic, chiar avangardist din această perspectivă, însumând principiile după care se realiza unirea.

În spaţiile laterale ale Sălii Unirii şi la subsol este organizată o expoziţie etnografică. Cele mai multe dintre exponate trimit la obiceiurile şi tradiţiile din zona Munţilor Apuseni. Este reconstituit un târg tradiţional şi sunt prezentate o gamă foarte largă de obiecte moţeşti, ţinând de munca la câmp, de lucrul cu animalele, de confecţionare de haine sau de bucătăria tradiţională. Sălile sunt organizate thematic: consacrate târgului, muncii, vieţii religioase, copilăriei, nunţii, şezătorii. Un set spectaculos de fotografii însoţeşte exponatele, cu imagini preluate începând cu anii 20 ai secolului al XX-lea, într-o perioadă în care aceste tradiţii erau încă intacte.

În faţa şi în spatele Sălii se află o galerie de busturi ale fruntaşilor de la 1918, oameni politici, oameni de arme şi de cultură şi reprezentanţi ai clerului.

Expoziţia de etnografie

Expoziţia de etnografie redă un amplu tablou al creaţiei populare din zonele etnografice ale judeţului Alba (Zona Aiudului, Zona Sebeşului, Zona Târnavelor, Zona Albei, Zona Munţii Apuseni: Valea Ampoiului, Valea Arieşului, Buciumănimea), oferind publicului vizitator posibilitatea studierii fenomenului artistic popular, caracteristic acestui ţinut.

Prima sală, intitulată sugestiv “Semnele credinţei”, întruneşte icoane pictate pe sticlă şi lemn, uşi împărăteşti, cruci de altar, cruci pictate de mână, prapori, candele, la care se adaugă fotografii cu monumentalele biserici de lemn şi pictura lor murală.

Obiectele expuse sunt reprezentative pentru Transilvania secolelor XVIII-XIX şi începutul secolului XX, perioadă de maximă dezvoltare a acestui meşteşug, când în judeţului Alba se constată pe lângă prezenţa unor şcoli de pictură locale (Laz, Lancrăm, Maierii Albei Iulii, Feisa) şi cea a numeroşilor zugravi veniţi din alte zone ale Transilvaniei.

“Semnele începutului” este titlul sălii din circuitul expoziţiei care se referă la obiceiuri, credinţe şi practici legate de acest moment important din viaţa omului – cel al intrării în existentă – naştrerea, prilej de bucurie şi sărbătoare pentru membrii familie şi rudeniile mai apropiate.

“Scoaterii zestrei” a fost pe timpuri unul dintre cele mai importante momente din cadrul ceremonialului nupţial, deoarece cu acest prilej mireasa însoţită de alai avea ocazia să-şi etaleze în faţa întregii comunităţi săteşti starea materială, care era reprezentată printre altele de numărul pernelor aşezae pe lada de zestre.

“Şezătoarea” obicei străvechi cu multiple funcţionalităţi şi implicaţii în viaţa socială a membrilor unei comunităţi rurale tradiţionale, este prezentată în cadrul unui interior ţărănesc specific zonelor de seş din judeţul Alba.

Obiceiul “vergelului“ sau “sânvăsâiatului” denumit aşa pentru că era practicat în noaptea Anului Nou (Sfântul Vasile), consta în împodobirea unei mese cu ţesături de lână şi bumbac, pe care se aşezau un anumit număr de blide (5, 7, 9), sub care erau puse mai multe obiecte cu caracter simbolic ce vor da indicii asupra trăsăturilor de caracter ale viitorului mire. Fiecare fată ridica pe rând câte un blid, şi aşa va putea afla în funcţie de obiectul găsit care le va fi ursita.

Un loc important în acest spaţiu îl ocupă însemnele de mormânt cioplite de către meşterii populari din satele aparţinătoare Văii Sebeşului (Laz, Loman, Pianu de Sus), reprezintă obiceiul străvechi, astăzi dispărut de a aşeza la mormintele bărbaţilor stâlpi funerari ciopliţi şi decoraţi în stil geometric, iar la mormintele femeilor cruci decorate în acelaşi mod.

Diversitatea obiectelor confecţionate din lemn reflectă importanţa pe care acest domeniu a avut-o în viaţa economică a comunităţilor rurale, ele reprezintă de fapt diversitatea ocupaţiilor cărora le sunt destinate: obiecte folosite în industria casnică textilă, de uz casnic şi cele legate de transportul cu animale, impresionează prin varietatea şi fantezia compoziţiilor ornamentale.

În puţinele domenii ale culturii populare săseşti şi maghiare din România pretenţia populaţiei săteşti pentru frumos şi decorativ s-a manifestat mai ales în cazul mobilierului pictat Cu timpul fiecare centru de tâmplari-pictori şi-a format stilul său propriu, conform cunoştinţelor meşteşugăreşti acumulate şi adaptate pretenţiilor pieţei respective. Astfel de centre populare de confecţionare a mobilierului pictat au existat în zonele Trascău şi Sebeş, care acopereau cerinţele număr foarte mare de sate din judeţul Alba.

Alte elemente ale civilizaţiei populare cum sunt cojocăritul, olăritul, dogăritul, sunt prezentate în cadrul unui târgurilor tradiţionale de pe Muntele Găina şi Sebeş. Aici sunt expuse vase de ceramică executate în centrele de olăritale judeţului Alba (Săsciori, Gârbova) şi din judeţele limitrofe, dar şi obiecte connfecţionate de meşterii lemnari din Munţii Apuseni (doniţe, ciubere, tulnice, etc).

sursa: mnuai.ro