Eveniment
Schimbare radicală a vremii în toată țara. Directorul ANM, Elena Mateescu: La altitudini mari va ninge
Schimbare radicală a vremii în toată țara: Directorul ANM, Elena Mateescu, spune că începând de marți, un val de aer rece va pătrunde în România și vremea se va răci simțitor în toată țara.
De la temperaturi de peste 20 de grade vom ajunge la maxime de 9-16 grade, iar în zonele montane este posibil să avem parte de lapoviță și ninsoare.
Debutul săptămânii va fi caracterizat de o masă de aer mai rece, care își va face simțită prezența la început în jumătatea nordică a țării, acolo unde maximele, de pildă în Moldova, nu vor mai atinge valori decât până la 15°C, în timp ce în sud vor mai fi posibile valori de 23°, chiar și în Capitală 19-20°, însă de marți vremea se va răci și în restul țării.
”Prima zi a lunii noiembrie din această toamnă a adus un record, mai ales la stația Bărădia de Mureș, depășind recordul anterior.
Ziua de ieri a consemnat 25,1°C în termometre temperatură maximă, depășind recordul anterior de 24,8.
Și în această dimineață, la Oravița 17, 6°C, față de recordul anterior de 17,1, fiind cea mai ridicată temperatură minimă la această stație pentru o dimineață de 2 noiembrie de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră.
Duminică, o zi foarte călduroasă, deosebit de caldă pentru perioada în care ne aflăm, posibil ecartul valorilor maxime între 15 până la 24° cu cele mai ridicate valori apropiate de pragul unei zile de vară, ținând cont că acesta este de 25°, în special în Banat și în Crișana.
Valorile care se vor consemna cu un ecart între 9 până la 16° se vor situa totuși ușor pe temperaturile specifice datei din calendar.
Este posibil să consemnăm la munte, la altitudini mai mari de 1.600 mm precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și intensificări ale vântului, iar în zonele mai joase de relief, pe parcursul nopților și dimineților, ceața cu siguranță va putea fi prezentă”, a declarat Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News