Connect with us
Publicitate

Actualitate

Cât plătesc spitalizarea pacienţii care nu au asigurare de sănătate. Noi modificări la Codul Fiscal

Publicat

sanatate tensiune arteriale medic Noi modificări la Codul Fiscal introduc o procedură opțională la plata contribuției de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri. Cei care nu au contribuţiile de sănătate la zi vor putea beneficia de servicii medicale, dar vor trebui să achite contribuțiile chiar la momentul spitalizării.

Legea nr. 112/2016 aduce modificări importante Codului fiscal. Elementul principal constă în faptul că se introduce o procedură opțională la plata contribuției de sănătate datorată de persoanele fizice ce nu realizează venituri, nu sunt scutite de plata contribuției de sănătate prin efectul legii și nici nu sunt coasigurate prin intermediul altor persoane, spune consultantul Adrian Benţa.

Aceste persoane pot opta între:
– plata contribuției de sănătate în procent de 5,5% lunar prin depunerea declarației de asigurare, contribuția de sănătate datorându-se pentru salariul minim pe economie valabil în luna respectivă;

– la momentul la care se utilizează serviciile de sănătate publică (spitalizare) – caz în care contribuția de 5,5% se calculează la o bază de calcul reprezentând 7 salarii minime brute de la momentul utilizării serviciilor de sănătate publică. Luând în considerare un salariu minim pe economie de 1.250 de lei în situația spitalizării persoana neasigurată va trebui să plătească o sumă de aproximativ 480 de lei. Această sumă se plătește indiferent de numărul zilelor în care persoana respectivă a beneficiat de servicii medicale.

Pentru persoanele ce optează să plătească lunar, scadența obligației este data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuția.

Și persoanele care vor plăti contribuția de sănătate la momentul spitalizării vor depune aceeași declarație.

Legea introduce și o discretă aministie fiscală în sensul că dacă au existat deja persoane fizice ce au primit o decizie de plată a contribuției pentru perioada ianuarie – mai, atunci acestea nu mai sunt obligate la plata debitelor stabilite prin decizie.

„O altă modificare importantă o reprezintă scutirea de la plata contribuției de sănătate pentru veniturile din investiții (dividende, dobânzi, vânzări acțiuni) și veniturilor din alte surse când aceste venituri sunt singurele realizate de persoana fizică iar baza anuală de calcul este mai mică de 12 salarii minime pe țară”, explică Benţa.

Legea mai modifică punctual câteva situații privind impozitul pe teren, pe clădiri sau pe mijloace de transport, impozite datorate către bugetul local.

Acestea trebuie să fie analizate în contextul întregului cod fiscal. În principiu apar câteva mici scutiri la nivelul impozitelor locale.

Se modifică de asemenea procedura de aplicare a taxei asupra serviciilor de reclamă și publicitate în sensul că față de anii precedenți taxa de reclamă și publicitate datorată la bugetul local se datorează de prestatorul serviciului de reclamă și publicitate până pe data de 10 a lunii următoare celei la care s-a efectuat serviciul.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate