Connect with us
Advertisement

Eveniment

Serviciul de colectare şi transport deşeuri în Alba Iulia s-ar putea scumpi cu până la 50%, de la mijlocul lunii iulie. TARIFELE propuse

pubele polaris

Publicat

pubele deseuri polaris gunoi Serviciile de colectare şi transport ale deşeurilor la Alba Iulia s-ar putea scumpi, din iulie, în medie cu 47,34%. Motivul? Depozitul de deşeuri neconform al municipiului se închide oficial la mijlocul lunii iulie, iar cel nou, de la Galda de Jos, va fi gata abia în luna mai anul viitor. În aceste condiţii, cel mai apropiat depozit conform este la Cristian, în judeţul Sibiu, la o distanţă de aproximativ 70 de kilometri de Alba Iulia.

Primăria Alba Iulia a anunţat iniţierea unui proiect de hotărâre privind modificarea de la 16 iulie, a Actului Adiţional nr. 4 la Contractul de concesiune 69525 din 2013, privind delegarea de gestiune prin concesiune a serviciului public de salubrizare, deszăpezire şi combatere polei în Alba Iulia. Reamintim că acest serviciu a fost concesionat de Polaris M Holding SRL Constanţa.

Locuitorii oraşului – persoane fizice sau juridice pot depune sugestii în cadrul etapei de consultare publică, până în 4 iulie.

Potrivit documentaţiei de proiect, tarifele propuse pentru aplicare de la 16 iulie sunt următoarele:

Precolectare, colectare, transport deşeuri municipale sortate de la persoane fizice, asociaţii de proprietari – 0,481 lei/persoană/lună (tarif neschimbat)

Precolectare, colectare, transport deşeuri municipale nesortate de la persoane fizice, asociaţii de proprietari: 4,56 lei/persoană/lună (faţă de 2,509 în prezent, majorare de 36,56%)

Precolectare, colectare, transport deşeuri vegetale: 3,439 lei/mc (tarif neschimbat)

Precolectare, colectare, transport deşeuri voluminoase (mobilier etc): 3,314 lei/mc (tarif neschimbat)

Precolectare, colectare, transport deşeuri municipale sortate de la agenţi economici şi instituţii publice: 7,015 lei/mc (tarif neschimbat)

Precolectare, colectare, transport deşeuri municipale nesortate de la agenţi economici şi instituţii publice: 59,850 lei/mc (faţă de 33,038 lei pe mc, în prezent, majorare de 42,10%)

Precolectare, colectare, transport deşeuri stradale: 0,421 lei/100 mp (faţă de 0,188 lei/100 mp, majorare de 61,3%)

Precolectare, colectare, transport deşeuri din rampe necontrolate: 51,346 lei/mc (faţă de 25,291 lei/mc, majorare de 49,39%).

Celelalte tarife, pentru măturarea străzilor mecanizat şi manual, spălarea acestuia, împrăştiere antiderapante sau combatere polei şi altele, rămân neschimbate.

În documentaţia de proiect se motivează că majorările sunt necesare având în vedere că termenul de închidere al depozitulul neconform de deşeuri al municipiului Alba Iulia este în data de 16 iulie, iar în cadrul proiectului “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”, aflat în derulare, centrul de managmenet al deşeurilor (cu depozit de deşeuri, staţie de sortare, staţie de tratare mecanico-biologică) de la Galda de Jos are perioada de execuţie de 15 luni (6 februarie 2015 – 5 mai 2016).

Potrivit aceleiaşi surse, cel mai apropiat depozit conform pentru deşeuri nepericuloase se află în localitatea Cristian (judeţul Sibiu), administrat de Tracon SRL Brăila, aflat la circa 70 km de Alba Iulia. Astfel, I s-a solicitat operatorului de salubritate Polaris M Holding SRL Constanţa fundamentarea tarifelor în condiţiile impuse de transport şi depozitare în locaţia amintită.

Prin urmare, tarifele pentru precolectare, colectare, transport şi depozitare de la persoane fizice şi asociaţii de proprietari, respective de la agenţii economici şi instituţii publice, precum şi a deşeurilor stradale şi a celor provenite din rămpi neautorizate şi accidentale vor avea o creştere medie de 47,34%.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement