Connect with us

Educație

Simfonia compusă de un pianist, elev al Liceului de Arte ”Regina Maria” din Alba Iulia, va fi cântată de o orchestră din Cluj

Publicat

Simfonia compusă de un elev al Liceului de Arte ”Regina Maria” din Alba Iulia va fi cântată de orchestra Young Famous Orchestra, din Cluj Napoca. Orchestra va susține un concert în data de 28 octombrie la Auditorium Maximum în Cluj-Napoca. 

Concertul intitulat ”Bucuria Vieții” va fi condus de dirijorul Vladimir Agachi. În cadrul concertului va fi cântată și o simfonie compusă de tânărul pianist, Vlad Andrei Jurcoveț. Vlad este elev al liceului de arte din Alba Iulia, în clasa a X-a. 

Acesta studiază pianul de la șase ani, dar și percuția ca instrument auxiliar.

Potrivit caietului de sală, Vlad a scris până în prezent douăsprezece simfonii, optsprezece divertismente, trei concerte pentru pian și orchestră, douăzeci și cinci de serenade pentru suflători și pentru corzi și două opere.

Modelul care l-a inspirat și l-a influențat este Wolfgang Amadeus Mozart.

Cele mai mari dorințe ale lui Vlad sunt, în prezent, să-i fie pusă în scenă integral una dintre simfonii, să concerteze alături de o orchestră pe una dintre compozițiile sale de pian și să devină o voce artistică pentru explorarea, dintr-o perspectivă nouă, a muzicii clasice, care este un limbaj complex, o sursă de inspirație și emoție.

Din punctul de vedere al carierei, dorește să urmeze cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, secția de pian, pentru a deveni cadru didactic în mediul universitar și, desigur, concertist.

Cristian Panu a intrat în echipa alba24.ro în anul 2018. Inițial a acoperit în mare parte teme din zona justiției, însă în timp a început de abordeze o gamă mai largă de subiecte. Scrie despre societate, administrație, dar și despre spectacole de teatru. Redactează știri vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.