Actualitate
Șoferii nu vor mai putea contesta sancțiunile rutiere folosindu-se de marja de eroare a aparatelor radar
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că erorile maxime de măsurare ale aparatelor radar aflate în dotarea Poliției Rutiere sunt relevante doar când respectivul aparat e verificat și omologat de autorități. Asta înseamnă că șoferii nu se vor mai putea folosi de ele pentru a contesta sancțiunile pentru depășirea limitelor legale de viteză, pentru că marja de eroare legală nu e relevantă pentru momentul constatării contravenției rutiere.
Erorile maxime ale unui aparat pentru măsurarea vitezei (cinemometru) sunt relevante numai la momentul când respectivul aparat e verificat și omologat în condițiile legii, deci nu și în timpul folosirii lui în trafic, potrivit minutei Deciziei ICCJ nr. 3/2018, pronunțată în luna februarie, într-un recurs în interesul legii. Decizia va deveni generală și obligatorie pentru judecători din momentul publicării în Monitorul Oficial.
„(…) erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei sunt cerinţe metrologice aplicabile numai în procedura de atestare a unui cinemometru de către entităţile (…), respectiv doar la momentul verificării şi omologării aparatului”, au decis judecătorii Curții în legătură cu interpretarea și aplicarea unor dispoziții din Ordinul directorul general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005 (norma de metrologie referitoare la măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor).
Textul de lege supus atenției ICCJ a generat o practică neunitară, unii judecători interpretând chestiunea într-un fel, alții în alt fel: contează sau nu erorile maxime de măsurare ale radarelor și la momentul când se constată contravenția (depășirea limitelor legale de viteză)? Pentru că au existat situații în care șoferii au contestat amenzile, folosindu-se de aceste erori ale aparatelor, având câștig de cauză.
Judecătorii ICCJ nu au validat practica celor care au spus că aceste erori pot fi luate în considerare și când se constată contravențiile rutiere, prin urmare, șoferii nu vor mai avea de acum câștig de cauză în astfel de procese. Ele contează doar atunci când aparatele radar sunt verificate și omologate de autoritățile legale pentru a intra pe piață, dar nu și ulterior, scrie avocatnet.ro.
Deciziile date de ICCJ în cadrul recursurilor în interesul legii au scopul de a curma practica neunitară a instanțelor. Odată ce sunt publicate în Monitorul Oficial, acestea sunt generale și obligatorii pentru toate instanțele, interpretarea dată de ICCJ fiind cea de care judecătorii se vor folosi pentru a soluționa spețele în care e incidentă.
sursa: avocatnet.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News