Connect with us
Advertisement

Actualitate

Soluție pentru reducerea aglomerării din penitenciare. Unii dintre condamnați ar putea sta după gratii doar sâmbăta şi duminica. Proiect de lege, la Senat

Publicat

inchisoare Aleșii au idei trăsnite pentru reducerea aglomerării din închisori. 11 parlamentari PNL au iniţiat un proiect care, dacă ar deveni lege, le-ar permite celor condamnaţi la mai puţin de patru ani de închisoare să stea după gratii doar în zilele de sâmbătă şi duminică. Proiectul a fost deja depus la Senat.

Mai mulţi senatori PNL au depus, la Senat, o propunere legislativă privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate care prevede efectuarea la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu brăţară electronică, executarea în echivalent zile de muncă în folosul comunităţii, precum şi în zilele de sâmbătă şi duminică.

Printre iniţiatiori se numără Alina Gorghiu şi Răducu Filipescu. Pedeapsa privativă este soluția dată de senatorii PNL, care prevede executarea cu închisoarea doar în zilele de sâmbătă și duminică. Proiectul de lege vizează pedepsele de până la 4 ani. Reglementările nu se aplică celor care au comis infracţiuni prin violenţă, infracţiuni de corupţie şi recidiviştilor.

În cazul celor care au o condamnare de până la 3 ani de închisoare, ei ar putea să-și execute pedeapsa stând acasă, supravegheați cu o brățară electronică. Odată cu adoptarea noului Cod Penal, în 2014, s-a discutat despre aceste brățări electronice. Un astfel de dispozitiv costă 700 de dolari, însă niciodată în bugetul de stat nu au fost prevăzute sume pentru această cheltuială.

O altă măsură îi privește pe cei condamnați la maximum 4 ani de închisoare. Ei ar avea de ales între două variante: execută pedeapsa doar sâmbătă și duminică în centre special amenajate în acest scop sau ar putea face muncă în folosul comunității. Astfel, două zile de muncă ar fi echivalentul unei zile de sentință.

Aceste prevederi nu se aplică persoanelor condamnate pentru fapte săvârșite cu violență și celor care au făcut fapte penale care au legătură cu corupția sa fapte conexe. De asemenea, nu se aplică nici recidiviștilor.

În expunerea de motive, liberalii mai vorbesc și de suplimentarea unor posturi. Este nevoie să se ajungă la 5.000 de inspectori de probațiune. Noul ministru al Justiției a declarat că există posibilitatea ca acest proiect de lege să primească aviz pozitiv.

sursa: realitatea.net, digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement