Actualitate
Sporuri pierdute de 8000 de poliţişti. Soluţiile găsite la nivelul Ministerului Afacerilor Interne
Ministerul de Interne nu va mai acorda sporul de 40% poliţiştilor, pentru serviciul de permanenţă. Ministrul Carmen Dan a declarat, vineri, că s-au găsit soluţii la nivelul ministerului, prin „compensare”, indicând că este „obligatorie și necesară” o schimbare în Poliția Română.
Referitor la situația polițiștilor cărora le-au scăzut veniturile ca urmare a eliminării sporului pentru serviciul de permanență, Carmen Dan a răspuns: „Redeschim un subiect pe care, din punctul meu de vedere, l-am discutat și l-am prezentat cât am putut de deschis și de transparent. Aducem în discuție un spor pentru care nu mai avem baze legale să-l acordăm, în condițiile în care s-au găsit metode. În primul rând, de reorganizare a serviciului de ture și de schimburi, în așa fel încât să se respecte timpul de odihnă al polițistului și de compensare a acelui spor pierdut de 8.000 de polițiști cu un spor majorat, dat în conformitate cu prevederile legale, pentru alți 28.000 de polițiști”.
Întrebată şi despre programul de ture şi schimburi, Carmen Dan a spus că ”nu-l stabilește nici ministrul, nici inspectorul general. Programul de lucru îl stabilesc șefii celor care desfășoară astfel de activități în teritoriu. Noi, vă asigur, că-l vom verifica”.
Ministrul a precizat că o schimbare în Poliţia Română este obligatorie şi necesară. „Această diagnoză pe care am cerut-o, diagnoză care, aşa cum spuneam, trebuie obligatoriu urmată de un plan de măsuri. Înţeleg că şi acel plan de măsuri s-a făcut, eu încă nu l-am văzut, o să-l discut imediat ce se poate, în perioada imediat următoare, cu domnul inspector general şi de aici încolo vă asigur că vom fi foarte transparenţi în comunicare şi vom şti pas cu pas cum ne dorim să aducem o schimbare în Poliţia Română, pentru că este, din punctul nostru de vedere, obligatoriu, este necesară”.
Declaraţiile au fost făcute la finalul bilanţului activităţii Inspectoratului General al Poliţiei Române pe anul 2017.
„În conformitate cu prevederile legale, la data de 31 decembrie 2017 a încetat aplicarea majorării pentru permanența la domiciliu, acordat numai pentru câteva luni și numai pentru aproximativ 8.000 de polițiști. Această majorare de 40% se raporta la salariul de funcție, diferit de la polițist la polițist, și la numărul de ore individual aferent prezenţei la domiciliu. Această măsură temporară a fost cunoscută de către instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi angajaţii acestora, dar şi de organizaţiile sindicale. Prin creșterea unor sporuri, MAI are ca scop diminuarea efectului eliminării majorării pentru permanența la domiciliu, dar și promovarea și susținerea muncii, apreciind că în aplicarea acestei majorări au existat situații care nu au răspuns acestui scop”, preciza ministerul, în ianuarie.
sursă: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
dorel de la popesti
sâmbătă, 17.02.2018 at 01:28
dna Carmen ar trebui sa spuna si ce face cu orele supimentare neplatite pe ultimii 3 ani pompierilor din Alba si din toata tara. sau se face ca nu stie despre ce este vorba.
Georgel
sâmbătă, 17.02.2018 at 08:39
cel mai probabil la pompieri va cere sa li se modifice programul ca la jandarmerie, 12 cu 24 cu 48, apoi sa te ţii!!!