Connect with us
Advertisement

Eveniment

Subvenție de la stat pentru branșare la apă și canalizare. 1.900 de euro, pentru persoanele cu venituri reduse. Ghid și condiții

conducte canalizare lucrari

Publicat

Familiile sau persoanele singure, cu venituri lunare reduse, vor putea solicita bani de la stat pentru branșarea sau racordarea la rețelele de apă și/sau de canalizare. Finanțarea nerambursabilă prin programul „Prima conectare” va fi de cel mult 1.900 de euro/gospodărie.

Pentru a putea beneficia de măsura de sprijin, cei interesați vor trebui să se adreseze operatorilor locali sau regionali de servicii de utilități publice (apă și canalizare). Astfel, banii nu vor ajunge direct la persoanele cu venituri mici (beneficiarii finali ai finanțării), ci, din suma amintită, vor fi plătiți operatorii de servicii de utilități publice (solicitanții de finanțare) pentru branșarea unei gospodării.

Ordinul ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2605/2022 pentru aprobarea Ghidului specific – Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă, componenta C1 – Managementul apei, investiţia 3. Sprijinirea conectării populaţiei cu venituri mici la reţelele de alimentare cu apă şi canalizare existente, a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 13 octombrie.

Vezi AICI Ghidul de finanțare. 

Potrivit unui comunicat al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), măsura vizează sprijinirea familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse (care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie) pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare.

Ce condiții trebuie îndeplinite

Potrivit ghidului, este considerat utilizator eligibil persoana fizică care îndeplinește următoarele criterii:

  • este persoană singură cu venituri reduse / face parte dintr-o familie cu venituri reduse;
  • deține în proprietate o gospodărie neracordată / nebranșată la sistemul public de alimentare cu apă şi /sau de canalizare și care se află pe raza teritorială a UAT care a delegat operatorului solicitant de finanțare gestiunea serviciului public de alimentare cu apă şi /sau de canalizare, în baza unui contract de delegare a gestiunii;
  • își exprimă acordul cu privire la participarea în cadrul Programului, respectiv acordul cu privire la îndeplinirea tuturor formalităților și realizarea lucrărilor necesare pentru racordarea / branșarea gospodăriei în care locuiește la sistemul centralizat de canalizare / alimentare cu apă.

De asemenea, terenurile vor trebui să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • să fie libere de orice sarcini sau interdicții ce afectează implementarea proiectului, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară;
  • să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către solicitant pentru realizarea proiectului, aflate în curs de soluționare la instanțele judecătorești;
  • să nu facă obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun.

Cererile de finanțare vor putea fi depuse de către operatorii de servicii de utilități publice/operatorii regionali de servicii de utilități publice din sectorul de apă/apă uzată. Pe lângă celelate criterii de eligibilitate aplicabile, aceștia sunt eligibili sub condiția încheierii de parteneriate (în calitate de lideri), cu primării – unități administrativ teritoriale (UAT) sau asociații de dezvoltare intercomunitare (ADI).

Alocarea financiară acordată prin PNRR pentru lucrările de branșare/ racordare a gospodăriilor vulnerabile la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare din cadrul Investiției I3 este de 168.000.000 de euro.

Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de cel mult 1.900 euro/gospodărie racordată și/sau branșată la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare, fără TVA.

Rata de finanţare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.

Cererile de finanțare se vor transmite la AFM prin aplicația informatică destinată programului care va fi disponibilă pe site-ul instituției, www.afm.ro.

Perioada în care pot fi depuse cereri de finanțare

Prima rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă şi canalizare”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), se va derula în perioada 1 noiembrie 2022, ora 10:00 – 15 decembrie 2022, ora 23:59, în limita bugetului maxim eligibil alocat.

Termenul estimat pentru finalizarea etapei de verificare este 30 decembrie 2022. Proiectele vor fi selectate pentru finanțare pe baza criteriului „primul venit, primul servit”, cu
încadrarea în termenul limită de depunere a proiectelor.

În cadrul unei runde de atragere de fonduri, un solicitant poate depune o singură cerere de finanțare.

În situația în care după prima rundă de atragere de fonduri rămân fonduri necontractate, acestea vor face obiectul celei de-a doua runde de atragere de fonduri.

Cheltuieli eligibile

Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor eligibili pentru investiții corporale și/sau necorporale, conform următoarei listei indicative a cheltuielilor eligibile:

a) Cheltuieli pentru realizarea branșamentelor/racordurilor gospodăriilor la sistemul public de alimentare cu apă şi/sau de canalizare existent:

  • lucrări de construcții și instalații necesare realizării branșamentelor la rețelele publice de alimentare cu apă și/sau realizării racordurilor la rețelele publice de canalizare;
  • echipamente necesare racordării și/sau branșării, inclusiv montajul aferent acestora;
  • alte costuri generale necesare implementării proiectului;

b) Cheltuieli privind informarea și publicitatea. Vor fi respectate prevederile manualului de identitate vizuală (MIV) al PNRR:

  • cheltuieli cu emiterea comunicatelor de presă privind începerea lucrărilor;
  • cheltuieli cu panouri publicitare provizorii afișate la locul implementării proiectului;
  • cheltuieli cu panouri/autocolante publicitare permanente afișate după finalizarea proiectului;
  • cheltuieli ocazionate de campaniile de informare și conștientizare a populației/grupului țintă.

Costurile generale necesare implementării proiectului, reprezentând plata arhitecților, inginerilor, taxelor legale, avize și acorduri, a studiilor de fezabilitate/documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenții, a proiectului tehnic, pentru pregătirea şi/sau implementarea proiectului, direct legate de investiție, se vor încadra în maximum 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele care prevăd construcții – montaj.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement