Connect with us

Eveniment

Tânăr din Ocna Mureș, reținut. A încălcat ordinul de protecție și a bătut-o pe fosta iubită

Publicat

Un tânăr de 29 de ani din Ocna Mureș a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție și s-a deplasat la locuința fostei iubite din Ighiu, unde a agresat-o fizic.

Potrivit IPJ Alba, la data de 11 august 2025, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din orașul Ocna Mureș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și violență în familie.

Din verificări a reieșit că, în noaptea de 10 spre 11 august 2025, bărbatul de 29 de ani s-ar fi deplasat la locuința fostei sale concubine, în vârstă de 28 de ani, din localitatea Ighiu, și ar fi agresat-o fizic.

Bărbatul ar fi încălcat astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție, emis de Judecătoria Alba Iulia, la data de 24 iulie 2025, pentru o perioadă de 3 luni.

În cursul zilei de marți, 12 august 2025, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.