Connect with us
Publicitate

Actualitate

Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu: Weekend-maraton cu spectacole în premieră și avampremieră, transmise online

Publicat

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu pregătește un weekend-maraton cu spectacole în avanpremieră și premieră.

Spectacolele vor fi transmise în direct pe Scena Digitală.

Anunț special: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu va avea loc în acest an între 20 – 29 august

„Mici crime conjugale”, un spectacol de Mariana Cămărășan și Amalia Iorgoiu, este prezentat în avanpremieră de către TNRS, pe 19 martie, reprezentația fiind urmată de premiera din 20 martie. Pe 21 martie, spectacolul „O zi de vară”, regizat de Ofelia Popii, se alătură, completând experiența acestui weekend special.

Citește și DOCUMENT: Regulile pentru reluarea spectacolelor și concertelor de la 1 iunie 2021. Măsurile propuse de Ministerul Culturii

„Mici crime conjugale” – o poveste despre iluzii și deziluzii

Ce mai înseamnă realitatea după pierderea memoriei? Mai ales, ce înseamnă realitatea celuilalt? Spectacolul semnat de Mariana Cămărășan și Amalia Iorgoiu este o explorare sinceră a sentimentelor și a ideii de cuplu, privit ca un pact între doi asasini.

Personajele interpretate de Diana Fufezan și Adrian Matioc explorează granița fragilă dintre iubire și memorie, demonstrând că până și cele mai nevinovate minciuni ascund adevăruri.

TNRS / Dan Susa

Spectacolul are la bază textul lui Eric-Emmanuel Schmitt, unul dintre cei mai apreciați scriitori ai momentului, cu 20 de premii și distincții literare primite până în prezent. Avanpremiera spectacolului poate fi vizionată pe 19 martie, iar premiera în 20 martie, începând cu ora 19:00.

„O zi de vară” – un alt fel de „a fi sau a nu fi”, în regia Ofeliei Popii

Duminică, 21 martie, ora 19:00, actorii Adrian Matioc și Ciprian Scurtea invită la descoperirea unei prietenii providențiale dintre două personaje care se confruntă cu o singură mare dilemă: merită să trăiești sau nu?

TNRS / Dan Susa

După premiera filmului „Cea mai frumoasă zi”, explorarea textului de  Sławomir Mrożek de către Ofelia Popii poate fi vizionată ÎN DIRECT și în premieră pe Scena Digitală. „O zi de vară” este o tragicomedie despre micile miracole ale vieții care pot schimba decisiv destinul unui om.

Citește și: INTERVIU ALBA24 cu ”cea mai bună actriță din România”. Ofelia Popii despre teatru, pactul cu Diavolul și Alba Iulia

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu va avea loc între 20 – 29 august

În cadrul conferinței de presă TNRS de joi, 18 martie, a fost anunțată noua perioadă de desfășurare a festivalului, respectiv 20 – 29 august 2021. FITS va avea un program hibrid, întreaga ediție fiind planificată în jurul temei „Construim speranța împreună”. De asemenea, astăzi, 18 martie, a fost lansat noul website sibfest.ro.

Faust la Budapesta

Biletele pentru reprezentațiile ÎN DIRECT pot fi achiziționate cu același preț ca pentru un loc în sală, respectiv 30 de lei, iar intervalul orar disponibil pentru vizionare este conform duratei desfășurării spectacolului. Biletele pot fi achiziționate de pe site-urile Entertix, mySTAGE, iaBilet și Eventbook.

Spectacolele difuzate ÎN DIRECT pe Scena Digitală nu sunt disponibile pe bază de abonament.

Informații despre spectacole, pe larg:

O ZI DE VARĂ de Sławomir Mrożek

Regia: Ofelia Popii

Asistent regie și sufleur: Corina Predescu

Manager proiect: Claudia Maior

Distribuția: Izbut – Adrian Matioc și Neizbut – Ciprian Scurtea

Spectacol prezentat în limba română, cu traducere în limba engleză

Sinopsis

Două personaje, o singură mare problemă existențială – a te sinucide sau nu. Mai precis, o viață devine insuportabilă atunci când destinul ți se dezvăluie ca o farsă permanentă, punându-ți mereu bețe în roate, sau atunci când până și cele mai mărunte capricii îți sunt satisfăcute?

Se întrevăd astfel începuturile unei prietenii care i-ar putea ajuta pe Neizbut și Izbut să descopere adevărata valoare a unei vieți umane.

Într-un context social opac, dominat de egolatrie, aventura (filozofică?) vecină cu tragicomedia propusă de Mrożek ne invită să descoperim în fericirea împărtășită prin acte de bunătate și sacrificiu poate singura formă de a ne salva și de a aprecia frumusețea propriei vieți.

„Trăim în izolare și murim în singurătate. Destinul este propriul psihic care ne conduce cu o voință ce nu ne aparține. Avem nevoie de celălalt pentru a găsi un scop, un sens într-o competiție care duce la exterminare.

Ce înseamnă să pierzi? Ce înseamnă să câștigi? Ce e nevoia asta aproape animalică de a fi câștigător? În câteva clipe, în timpul unei vieți care ține cât o zi, salvarea este râsul.

Trăim în clișee, ne construim reguli pe care le spargem ca să construim alte reguli, luptăm pentru libertăți care nu fac altceva decât să ne constrângă. Râsul, el singur, eliberează. Să râdem atunci de viață și moarte, de dragoste și ură, de ideea de om! ”- Ofelia Popii.

Cine este Slawomir Mrożek

Sławomir Mrożek (29 iunie 1930, Borzęcin, Polonia – 15 august 2013, Nisa, Franța) a fost un dramaturg polonez, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori satirici europeni din ultima jumătate a secolului al XX-lea.

După ce s-a afirmat în jurnalism ca desenator și autor de articole scurte umoristice, incisive și grotești, a devenit în anii ’50-’60 o figură proeminentă în literatura poloneză, reușind prin absurdul pieselor sale să înșele vigilența cenzorilor comuniști.

A părăsit Polonia în 1963, stabilindu-se la Paris, după care a locuit în Mexic între 1989 și 1996. Mrożek s-a întors în Polonia pentru câțiva ani, dar în 2008 și-a restabilit reședința în Franța.

Dintre piesele sale cele mai importante fac parte Poliția (1958), În largul mării (1961) ori Emigranții (1974), precum și Tango (1964) care a fost adaptată în 1966 de Tom Stoppard pentru Royal Shakespeare Company.

MICI CRIME CONJUGALE de Eric-Emmanuel Schmitt

Un spectacol de Mariana Cămărășan și Amalia Iorgoiu

Distribuția: Diana Fufezan și Adrian Matioc

Sinopsis

Poate supraviețui iubirea? Nu numai după diminuarea impactului inițial al primei întâlnirii, dar chiar și după confruntarea cu timpul, cu iluziile și deziluziile, cu amăgirea și dezamăgirea?

După ce Gilles își pierde memoria în urma unui accident casnic, soția sa, Lisa, îl ajută să redescopere casa, să-și redescopere existența, dar și viața conjugală, pentru ca, eventual, ambii să și-o reconsidere.

Problemele de comunicare și diferențele majore de percepție a vieții și a relației lor de cuplu, ce trebuiau lămurite și împărtășite, capătă astfel o nouă anvergură.

Tăcerile trebuie să fie înlăturate, iar frustrările scoase la suprafață. Rămâne de văzut ce va rămâne dintr-o căsnicie atunci când toate cărțile vor fi date pe față…

Cine este Eric-Emmanuel Schmitt

Eric-Emmanuel Schmitt(n. 1960), prozator și dramaturg, este unul dintre cei mai populari și apreciați scriitori ai momentului ale cărui cărți au făcut și încă fac parte din listele de bestseller-uri din numeroase țări.

După ce a absolvit în 1983 cursurile prestigioasei École Normale Supérieure din Paris, a obținut titlul de doctor în filozofie trei ani mai târziu. Debutul său ca dramaturg din 1991 este bine întâmpinat, însă următoarea sa piesă de teatru, „Vizitatorul”, îi va aduce, cu adevărat, recunoașterea unanimă din partea criticii.

Începând cu anul 1994 începe să publice constant, pe lângă piese de teatru, romane („Secta Egoiștilor”, „Evanghelia după Pilat”, „Adolf H. Două vieți” etc.), nuvele și proză scurtă (cea mai cunoscută fiind „Oscar și Tanti Roz”).

A primit peste 20 de premii și distincții literare, iar în 2011 a fost recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. Tot în 2001 primește titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.

Vezi și: Dialog cu Pali Vecsei despre cum este să joci alături de Armand Assante și despre publicul din Alba Iulia

Foto: TNRS / Dan Susa

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate