Connect with us

Eveniment

Pensiile și salariile magistraților trebuie să fie mari, dar să se țină cont și de salariul mediu din România. Precizările CJUE

Ratele românilor vor crește

Publicat

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a dat acum șase luni o hotărâre care să clarifice raportul dintre independența Justiției și nivelul de remunerare a magistraților, fie că este vorba despre salarii sau pensii.

„Astfel, arată CJUE, aceste reduceri trebuie prevăzute de lege, să nu fie disproporționate în raport cu scopul urmărit, iar în cazul în care sunt dictate de restricții bugetare, să fie pe o perioadă determinată și, din rațiuni de solidaritate, să nu se limiteze doar la magistrați, ci să vizeze și alte categorii de bugetari.

Pe de altă parte, CJUE recunoaște dreptul statului de a reduce salariile și pensiile magistraților nu doar în situații de criză bugetară și pe o perioadă limitată, ci și pe termen mai lung, pentru consolidarea bugetară.

Exigența pe care o impune CJUE este ca, în pofida ajustărilor pe care statul le aduce veniturilor magistraților, atât în activitate, cât și după pensionare, acestea să rămână suficient de ridicate astfel încât să-i ferească de tentații de corupție.

Dar, adaugă instanța, nivelul acestor venituri – salarii și pensii – trebuie să țină seama și de contextul socio-economic al țării și să fie comparat cu salariul mediu din statul respectiv”, scrie G4Media.

Totuși, în prezent, pensia și salariul sunt aproximativ egale în cazul magistraților, lucru pe care Ilie Bolojan l-a calificat drept ”inacceptabil”.

Într-un interviu recent pentru Euronews, Ilie Bolojan a precizat că nu s-a ajuns la un numitor comun privind cuantumul pensiei magistraților, deoarece aceștia au refuzat:

“Dacă s-ar aplica ceea ce am propus ar fi 70% din ultimul salariu, deci ar fi aproximativ 3.500 de euro net, la care se aplică CASS-ul de 10%, care se aplică la toți cei care au pensii mai mari de 3.000 de lei, deci ar fi 3.200 de euro” a răspuns premierul, la întrebarea legată de propunerea pe care le-a făcut-o magistraților.

Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică proiectul de modificare a legii pensiilor magistraților

Potrivit proiectului, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și cei de la Curtea Constituţională, cu o vechime totală în muncă de cel puţin 35 de ani, din care minimum 25 de ani numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislaţia publică.

Ei pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor brute și a sporurilor permanente din ultimele 60 de luni de activitate.

Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate depăși 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate, o schimbare majoră față de regulile actuale.

Dacă va fi aprobată această formă a legii se va aplica din 1 ianuarie 2026, iar cei care îndeplinesc condițiile înainte de această dată rămân cu regulile vechi.

Modificările se aplică pentru:

  • judecători și procurori
  • magistrați-asistenți ai ÎCCJ și CCR
  • personal de specialitate juridică asimilat magistraților
  • personal auxiliar din instanțe și parchete (grefieri, grefieri de ședință, criminaliști etc.)
  • personal de specialitate juridică al Curții Constituționale

Documentul poate fi consultat AICI: Proiectul de modificare a legii pensiilor magistraților

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 20.11.2025 at 12:46

    Bine a spus CJUE dar nu a specificat raportul. Păi acesta poate fi stabilit astfel încât să se ajungă la valorile actuale. Oricum,strădanile lui Bolojan vor fi îngropate la rotativă, ca pe vremea lui Ponta. Efectul în timp, zero.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.