Connect with us
Advertisement

Cugir

Trei clădiri ale Școlii Gimnaziale nr. 3 din Cugir vor fi reabilitate și modernizate. La două dintre ele se vor monta lifturi

Publicat

Elevii și dascălii Școlii Gimnaziale nr. 3 din Cugir vor beneficia în curând de o infrastructură educațională modernă. Trei corpuri ale unității de învățământ vor fi reabilitate, modernizate și dotate printr-un proiect finanțat din fonduri europene. La două dintre clădiri, aflate pe Aleea Constructorului și strada Doinei, ambele cu un regim de înălțime Sp+P+2E, se vor monta lifturi exterioare pentru persoanele cu dizabilități. 

Primăria orașului Cugir a lansat în data de 4 ianuarie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru servicii de proiectare privind realizarea Pth, CS, DE, DTAC, DTOE, documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor / acordurilor / autorizațiilor, verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și asistență tehnică din partea proiectantului pentru realizarea investiției pentru obiectivul de investiții cu titlul „Reabilitare, modernizare, echipare infrastructură educațională pentru învățământul general obligatoriu la Școala Gimnazială nr.3 Cugir”.

Valoarea totală estimată este de 303.769,79 de lei, fără TVA.

Prin proiect se propune renovarea, modernizarea și dotarea celor trei corpuri ale Școlii Gimnaziale nr. 3 (Corp Aleea Constructorului nr. 1, Corp str. Doinei nr. 3, Corp strada Merilor nr. 4 – Vinerea), construite între anii 1975 – 1987. Potrivit caietului de sarcini, în momentul actual cele trei corpuri sunt caracterizate de:

  • uzură morală și vicii de alcătuire în legătură cu izolarea termică a anvelopei
  • degradări la nivelul șarpantei acoperișului – prezintă discontinuități și deplasări de la poziție facilitând ajungerea apei pe elementele construcției
  • instalațiile sanitare aferente corpurilor sanitare nu respectă normativele specifice
  • instalații de încălzire și electrice incomplete, cu durate de funcționare depășite și neconforme cu normativele în vigoare
  • zugrăveli interioare pătate și decolorate
  • pardoseli uzate fizic, neizolate termic
  • tâmplăria interioară (ușile) din lemn uzată
  • finisaje interioare degradate, uzate fizic și moral

Obiectivul general al proiectului îl constituie o rată mai mare de absolvire a învățământului obligatoriu la Școala Gimnazială nr. 3 prin îmbunătățirea calității infrastructurii educaționale și dotarea acesteia.

Se urmărește astfel:

  • reabilitarea termică a anvelopantei
  • reconformarea structurală a șarpantei
  • modernizarea instalațiilor utilitare
  • modernizarea finisajelor interioare și exterioare
  • modernizarea tâmplăriilor interioare și exterioare
  • echiparea clădirilor cu instalații necesare pentru securitatea la incendiu
  • echiparea clădirilor cu mobilier necesar unei bune desfășurări a activității de învățământ
  • accesibilizarea clădirii pentru utilizatorii cu handicap locomotor (montarea unui lift exterior)

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt reprezentați de elevii școlii, în număr de 734, dintre care 35 aparțin categoriilor defavorizate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement