Actualitate
Trei miliarde de ambalaje cu garanție au fost returnate de către consumatori, în primele șapte luni ale acestui an

Aproximativ trei miliarde de ambalaje cu garanție au fost returnate de către consumatori, în primele șapte luni ale acestui an, din care peste 580 de milioane doar în luna iulie, arată datele publicate de RetuRO – administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR).
„De la începutul anului, aproximativ 3 miliarde de ambalaje cu garanție au fost returnate de către consumatori, iar RetuRO a predat către reciclatori o cantitate de 215.000 de tone de ambalaje.
În luna iulie au fost colectate peste 580 de milioane de ambalaje SGR – aceasta este cea mai mare cantitate de la lansarea sistemului în noiembrie 2023 și reprezintă 79% din cantitatea pusă pe piață”, se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, cu o rată de colectare de 79%, în primele șapte luni ale acestui an, SGR continuă să sprijine tranziția României către o economie circulară, mobilizând milioane de români să adopte un comportament responsabil față de mediu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News